WEAR CONFIDENCE // ORDER CONFIDENCE. Fashion Days lansează sezonul primăvară/vară sub o nouă platformă de comunicare

Internet | 20 Martie 2017

Fashion Days, destinația numărul 1 de fashion online, introduce campania de lansare a noilor colecții primăvară/vară prin intermediul noii platforme de comunicare “WEAR CONFIDENCE // ORDER CONFIDENCE”. Conceptul creativ a plecat de la insight-ul conform căruia ținutele pe care le porți îți conferă un plus de încredere pentru a face față cu succes provocărilor zilnice.

“Încrederea în sine este unul dintre criteriile menționate de peste 90% dintre clienții Fashion Days din România, Bulgaria și Ungaria atunci când vorbim despre efectul pieselor vestimentare asupra felului în care aceștia se simt. Percepția reflectă ideea din spatele noii platforme de comunicare “WEAR CONFIDENCE // ORDER CONFIDENCE”, menită să contribuie la creșterea încrederii în sine în urma alegerii piesei „vedetă” pentru fiecare ținută. Noile branduri și colecții Fashion Days ale sezonului primăvară/vară îi vor inspira pe clienții noștri să descopere acel articol special, care să le confere un plus de încredere”, declară Andrei Chirilă, Chief Marketing Officer Fashion Days.

Noua platformă de brand a fost dezvoltată împreună cu Graffiti BBDO și reflectă acele piese „vedetă” din garderoba fiecăruia. Încrederea este despre un succes profesional, o emoție puternică, o persoană specială, o rochie în care atragi toate privirile sau o cămașă în care nu mai ai nevoie de introducere. „WEAR CONFIDENCE // ORDER CONFIDENCE” este despre plusul de încredere pe care ți-l oferă acel model de pantofi sau acea pereche de blugi care se potrivește perfect cu personalitatea ta. 

Colecțiile primăvară/vară lansate sub umbrela platformei „WEAR CONFIDENCE // ORDER CONFIDENCE” introduc 20 de branduri noi,  în premieră pe Fashiondays.ro, care completează portofoliul de produse. De la genți marca Pollini și JYDC London, piese vestimentare din denim de la Replay și G-Star, încălțăminte de la Superga, Polo Ralph Lauren, Cat, Rider, Ipanema, Melissa, Camper, Lacoste, Replay, G-Star, S'Oliver, Bugatti și Aldo, piese de lenjerie intimă de la Ted Baker și Sloggi, la îmbrăcăminte pentru copii de la Aygey și Frankie Morello. Totodată, aceștia vor găsi și noi colecții de la Zee Lane, Mango, Ted Baker, Lacoste, Alcott, Next, Trussardi Jeans, Furla, Napapijri, Marella, Converse, Reebok și Jack&Jones.

Noua campanie Fashion Days va beneficia de un plan de comunicare 360 în toate cele trei țări în care activează: de la TV, online, print și până la activări în social media.

Spotul publicitar, ce reflectă din plin încrederea în sine, a fost realizat de către departamentul de creație și producție Fashion Days împreună cu casa de producție DeFilm Production, fiind filmat de Barna Nemethi, regizor și Alex Gâlmeanu, DOP al producției, dar și fotograf al campaniei.

Cea mai recentă conferinţă Agora

08 decembrie 2016

Data Centers & IT Infrastructure Management

Data Centers & IT Infrastructure Management

Viitorul este în cloud, mobil și social. Fenomenul Internet of Things devine și el realitate. În 2020 pe glob vor exista 50 de miliarde de dispozitive, care vor produce 35 zettabytes de [...]

 
Fii la curent cu ultimele noutati agora.ro!