Trilulilu lansează un nou produs digital – Zonga, o aplicaţie care oferă utilizatorilor acces la cea mai mare colecţie oficială de muzică din România.
Zonga este un player de muzică pe care utilizatorii îl pot instala pe orice computer şi pe telefonul mobil, pentru a asculta orice melodie îşi doresc. Astfel, Zonga facilitează accesul utilizatorilor la toată muzica lor preferată, melodiile putând fi accesate pe loc, de oriunde: muzica este stocată online, iar playlist-urile, piesele favorite şi preferinţele utilizatorilor sunt sincronizate automat între toate dispozitivele deţinute (desktop, acces web, telefon mobil).
Conţinutul este redat on demand, dar există şi opţiuni radio (de exemplu, radio rock). Mai mult, Zonga permite ascultarea melodiilor şi atunci când utilizatorul nu are acces la internet. Momentan această funcţionalitate este disponibilă în aplicaţia desktop, dar în săptămânile următoare va fi disponibilă şi pe mobil.
Sergiu Biriş, Trilulilu, a declarat: „Produsul pe care îl lansăm astăzi va îmbunătăţi fundamental modul în care românii ascultă muzică. Cel mai important aspect al Zonga este că asculţi prin streaming, adică fără să descarci fişierele în calculator. Toată muzica ta preferată este deja acolo, e suficient să selectezi ce vrei să asculţi şi să te bucuri de muzică. E ca şi cum ai avea muzica de oriunde din lume cu tine, tot timpul”.
Zonga a fost dezvoltat în decurs de doi ani şi jumătate de o echipă de şase oameni, în timp ce servicii similare disponibile în alte ţări au fost realizate de echipe de zeci de oameni.
Investiţiile în comunicare se vor ridica la circa 500.000 de euro în acest an, cel mai important canal de promovare folosit fiind chiar Trilulilu. Obiectivul Zonga este ca în decurs de un an să atragă 150.000 de utilizatori.
Zonga aduce şi două premiere majore la nivel naţional. În primul rând, este pentru prima dată în România când toate casele de discuri importante, inclusiv cele internaţionale (Universal Music, Sony Music, Warner Music, EMI), sunt implicate într-un astfel de proiect.
În al doilea rând, conţinutul este 100% legal, cea mai mare parte a veniturilor din abonamente mergând către producători şi casele de discuri, orice utilizator Zonga putând astfel să sprijine industria muzicală din România.
„ORDA susţine proiectul Zonga, pentru că acesta reprezintă prima alternativă palpabilă la pirateria muzicală online. Faptul că acest serviciu va asigura protejarea operelor prin streaming în loc de downloading, dar şi faptul că autorii operelor vor primi drepturile care li se cuvin sunt din punctul de vedere ORDA principalele motive pentru care salutăm apariţia acestui serviciu”, a spus Răzvan Câşmoiu, Directorul Direcţiei de Expertize şi Constatări din cadrul Oficiului Român pentru Drepturi de Autor (ORDA).
Zonga este momentan disponibil în variantă Private BETA - 500 de utilizatori fiind invitaţi să testeze produsul şi să ofere sugestii de îmbunătăţire. Lansarea pentru publicul larg este estimată pentru luna aprilie.
Progresul conţinutului muzical poate fi urmărit pe
www.zonga.ro/status. În prezent, pe site există peste 1700 ore de muzică şi peste 5800 de artişti, numărul lor crescând zilnic. În final, pe Zonga vor fi peste 1,5 milioane de melodii din întreaga lume.
Pe lângă website, Zonga va fi disponibil şi prin intermediul unei aplicaţii desktop, dar şi pe dispozitive mobile – în prezent pe iPhone, iPod Touch, iPad şi Android, fiind în dezvoltare versiunile pentru alte tipuri de telefoane mobile cu acces la internet.
Sursa stire:
Zonga