Trei aplicaţii online gratuite, care te ajută să te organizezi

Internet | 30 Martie 2009

noastra.ro reprezintă un set de trei aplicaţii online gratuite, targetate specific pe trei domenii: buget personal, educaţie şi sănătate. Proiectul a fost conceput din dorinţa de a oferi, gratuit, un set aplicaţii online, destinate organizării informaţiilor/agendelor personale.
 
Din punct de vedere demografic, aplicaţiile se adresează persoanelor domiciliate în România sau vorbitoare de limba romana, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 80 de ani. Tocmai acesta este şi motivul pentru care aplicaţiile au fost dezvoltatea pentru a se adapta cât mai bine nevoilor utilizatorilor menţionaţi mai sus. Promovarea / utilizarea în afara României nu reprezintă o prioritate, cel puţin nu în momentul de faţă.
 
Ideia din spatele aplicaţiilor nu este nouă, ea fiind implementată cu succes în afară (de exemplu mint.com - care vizează aceeaşi nişă cu cea a aplicaţiei cheltuiala.mea). Şi la noi în ţară există câteva aplicaţii asemănătoare, dar unele dintre ele fie nu sunt terminate fie au o cu totul altă logica de funcţionare. Dar cel mai important aspect, cel puţin din punctul meu de vedere, este faptul că utilizarea aplicaţiilor este oferită utilizatorilor în totalitate cu titlu gratuit. Nu există nici un fel de obligaţie financiară sau de altă natură din partea utilizatorilor.
 
Cele trei aplicaţii vizează nişe bine delimitate. Astfel, cheltuiala.mea vizează utilizatorii / persoanele care îşi doresc să îşi administreze finanţele proprii, educaţia.mea se adresează cadrelor didactice care doresc să îşi organizeze, într-un mod mai uşor, agendă zilnică iar sănătatea.mea este dedicată cadrelor medicale, în special medicilor ce deţin cabinete medicale proprii.
 
Capitolul facilităţi poate fi defalcat separat, pe cele trei aplicaţii:
 
cheltuiala.mea: permite administrarea bugetul personal într-un mod facil şi rapid. Reprezintă un tool destinat oricui are nevoie să ştie exact unde, de unde vin şi pe ce se duc banii pe care îi are sau i-a avut. Utilizatorii au la dispoziţie o serie de facilităţi, dintre care le subliniez pe cele mai importante:
• posibilitatea de a crea grupuri de cheltuieli şi venituri,
• alerte,
• curs valutar actualizat permanent,
• generarea de rapoarte pe intervale calendaristice, atât pentru cheltuieli cât şi pentru venituri,
• raportarea sumelor disponibile curente,
• posibilitatea de a face estimări de buget pe baza preţurilor produselor pe care intenţionează să le achiziţioneze,
• stabilirea unui target de venituri lunare precum şi a unui plafon de cheltuieli lunare
• importul extraselor de cont generate de o parte de sistemele de online-banking
• calculul automat, al sumelor vehiculate în sistem, conform cursului valutar oficial al BNR (utilizatorii au la dispoziţie 30 de monede cu care pot lucra)
• posibilitatea de face public raportul bugetului (un fel de declaraţie de avere) - ideea este că doi utilizatori, membri ai unei familii (soţ - soţie de exemplu), pot face schimb de informaţii direct în cadrul aplicaţiei.
 
educaţia mea: este un instrument online destinat în principal profesorilor, educatorilor şi / sau învăţătorilor care doresc să îşi organizeze într-un mod mai uşor, şi practic, activităţile şcolare pe care le întreprind alături de elevii lor. Printre facilităţile oferite, subliniez:
• managemntul de şcoli, clase şi elevi unde / pentru care activează precum şi a parinitilor elevilor respectivi,
• posibilitatea de a programa şedinţe cu părinţii elevilor,
• setarea de alerte,
• interfaţa practică şi prietenoasă
 
sănătatea.mea: reprezintă un instrument online destinat în principal medicilor (eventual de familie) care profesează într-un cabinet medical. Utilizatorilor li se oferă posibilitatea să:
• îşi organizeze activităţile zilnice,
• să programeze consultaţii cu pacienţii,
• au la dispoziţie un management al pacienţilor
• pot discuta cazuri medicale cu alţi medici care utilizează acest intrument online - se oferă acces shared pe un anume caz medical consultat.
• utilizatorii (medicii) îşi pot organiza agenda zilnică,
• pot programa consultaţii şi setă alerte pentru diferite evenimente programate să se desfăşoare la un moment dat.
• se oferă acces la o bază de date ce conţine informaţii despre mai mult de 2800 medicamente, peste 280 de boli şi afecţiuni precum şi un dicţionar de termeni medicali cu peste 6300 termeni.
 
Oricare dintre facilităţile amintite mai sus pot fi testate live, fiecare dintre cele trei aplicaţii oferind un cont demonstrativ. Astfel, nu este obligatoriu să îţi creezi cont pentru a vedea ce şi cum se întâmplă. Pur şi simplu încerci varianta demonstrativa. Fiecare cont demo este re-initializat din oră în oră, astfel cel care încearcă varianta demonstrativa are la dispoziţie un `fresh-start`.
 
În oricare din cele trei aplicaţii amintite mai sus, accesul se realizează securizat, prin intermediul unei conexiuni SSL. Serverul generează back-up-uri zilnice ale informaţiilor stocate iar confidenţialitatea este asigurată în proprtie de 100% (informaţiile sensibile - username / parola - sunt stocate cryptat).
 
Din punctul de vedere al suportului tehnic, acesta este acordat ori de câte ori este nevoie. Există un blog (http://parerea.noastra.ro) în cadrul căruia sunt postate toate notificarile şi/sau update-urile aplicate oricăreia dintre cele trei aplicaţii iar utilizatorii aplicaţiei cheltuiala.mea au la dispoziţie şi un forum dedicat, în cadrul aplicaţiei. De asemenea, în cazul în care apare ceva nou, toţi utilizatorii sunt înştiinţaţi via email, la scurt timp după aplicarea modificărilor.
 
În momentul de faţă, peste 200 de utilizatori folosesc facilităţile puse la dispoziţie de cele trei aplicaţii online.
 
Ca şi plan de viitor, se intenţionează continuarea dezvoltării celor trei aplicaţii - dezvoltare influenţată în primul rând de doleanţele şi feedback-ul venite din partea utilizatorilor. Utilizatorii sunt cei care decid, într-un final, cum se comportă, în utilizare, cele trei aplicaţii.
 
În momentul de faţă este în lucru versiunea pentru mobil a aplicaţiei cheltuiala.mea. Astfel, dacă eşti la supermarket sau în piaţă şi vrei să ştii ce fonduri disponibile mai ai azi sau în luna curentă, o poţi face direct de pe telefonul mobil. O altă facilitate pe care doresc să o implementez este posibilitatea de a trimite alertele, în toate cele trei aplicaţii, şi prin SMS nu numai prin email, cum este în momentul de faţă. Tot în viitorul foarte apropiat se va încerca, sper cu succes, `intrepatrunderea` celor trei aplicaţii. Astfel, dacă ai un cont creat într-una dintre ele, vei avea posibilitatea de a le accesa şi pe celelalte, fără a fi nevoit să urmezi, de la capăt, procedura de creare de cont nou.

Sursa stire: http://www.noastra.ro

Cursurile Agora

Alege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferinta
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 1 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 1 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: București
  • Când: în curând
  • Info: 2 zile
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 1 day course
Participa la curs
Cursul Agora

Cea mai recentă conferinţă Agora

12 decembrie 2017

Data Centers & IT Infrastructure Management

Data Centers & IT Infrastructure Management

Viitorul este în cloud, mobil și social. Fenomenul Internet of Things devine și el realitate. În 2020 pe glob vor exista 50 de miliarde de dispozitive, care vor produce 35 zettabytes de [...]

 
Fii la curent cu ultimele noutati agora.ro!