Soluţionarea procedurii de infringement în cazul ANCOM, prioritate a MCSI

Legislaţie | 19 Februarie 2010

Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a transmis astăzi, 19 februarie, cea de-a treia scrisoare către Preşedintele Senatului României, Mircea Geoană (prima scrisoare a fost transmisă în data de 18.09 iar cea de-a doua scrisoare pe data de 26.10) prin care solicită demararea măsurilor necesare pentru ca textul legii de aprobare a OUG 22/2009 să fie adoptat de urgenţă, permiţând astfel rezolvarea unei probleme ce afectează credibilitatea pe plan european a României.
 
Ministerul menţionează faptul că o procedură de infringement (scrisoarea Comisiei Europene din data de 29 ianuarie 2009) a fost deschisă anul trecut împotriva României pentru încălcarea independeţei Autorităţii de Reglementare de către Guvernul Tăriceanu, iar închiderea acestei proceduri nu va avea loc până când textul OUG 22/2009 nu va fi aprobat printr-o lege. În plus, având în vedere că a trecut un an de la începutul procedurii de infringement, aceasta va fi accelerată, existând riscul unor sancţiuni de ordin financiar la adresa României.
 
Deşi în data de 22/04/2009 actul normativ adoptat de Guvern a fost aprobat de către Camera Deputaţilor, aprobarea lui de către Senat întârzie, nereuşindu-se a se da votul final.
 
OUG 22/2009 cuprinde toate elementele prevăzute de către cadrul de reglementare în domeniu, fiind conformă cu prevederile acestuia şi a fost promovată ca urmare a negocierilor desfăşurate de către MCSI cu Viviane Reding, Comisarul European în domeniu şi cu Fabio Colassanti, Director General în cadrul Directoratului General pentru Societatea Informaţională.

Prin demersurile de urgentare a adoptării acestei legi, ministrul Gabriel Sandu doreşte să sublinieze importanţa soluţionării acestei probleme care afectează evoluţia sectorului de telecomunicaţii din România.
 

Sursa stire: http://www.mcti.ro

Cursurile Agora

Alege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferinta
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 1 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: București
  • Când: în curând
  • Info: 2 zile
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 1 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora

Cea mai recentă conferinţă Agora

12 decembrie 2017

Data Centers & IT Infrastructure Management

Data Centers & IT Infrastructure Management

Viitorul este în cloud, mobil și social. Fenomenul Internet of Things devine și el realitate. În 2020 pe glob vor exista 50 de miliarde de dispozitive, care vor produce 35 zettabytes de [...]

 
Fii la curent cu ultimele noutati agora.ro!