Românii dețin deșeuri electrice în casă, dar o mică parte din acestea ajung în fluxuri autorizate de reciclare

Eco | 16 Septembrie 2014

Studiul denumit "Atitudini și obiceiuri referitoare la deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE)" efectuat pentru ECOTIC de către GBD Research a avut ca obiectiv principal identificarea comportamentului populației în ceea ce privește deșeurile electrice și colectarea separată a acestora.

Metoda de cercetare a fost tehnica sondajului de opinie, pe baza unui chestionar standardizat. Colectarea datelor s-a efectuat telefonic, prin metoda CATI, în perioada 10-31 august 2014. Eșantionul a fost de 1000 de persoane din mediul urban, cu vârste între 15 și 65 ani. Marja de eroare este de 3.1% la un nivel de încredere a datelor de 95%.

Circa 60% din cetățenii din mediul urban declară că separă deșeurile pentru a fi reciclate ulterior. Cele mai menționate deșeuri separate sunt plastic, hârtie, sticlă și produse metalice.

Principalele bariere pentru cei care nu fac acest lucru (restul de 40%) o reprezintă percepția conform căreia ulterior acestea nu sunt preluate separat (30%), apoi că nu știu unde ar trebui să le depună sau lipsa facilităților (33%) și lipsa de preocupare și timp (29%).

Doar 4% declară că fac colectare separată pentru deșeurile electrice. În mod asistat însă, 87.5% din repondenți știu că se pot da deșeuri elecrice spre reciclare.

La întrebarea “De ce considerați că deșeurile electrice ar trebui reciclate?”, cele mai multe mențiuni se referă la refolosirea materialelor (38%), motive ecologice de protecție a mediului împotriva efectelor toxice provocate de componentele acestora (36%) și pentru a fi reparate și date în folosință (15%) – mențiuni spontane.

Doar 36% din repondenți susțin că au predat efectiv deșeurile electrice către entități autorizate. 

Dintre acestea au fost menționate punctele de predare în diferite zone din oraș (30.6%), la magazine, la achiziția unui echipament nou (26%) și firmele specializate (13%).  Din păcate, 6% menționează că au predat DEEE persoanelor care  trec periodic în zone rezidențiale și ridică deșeuri de fier vechi.

Deșeurile de echipamente cele mai des predate sunt televizoare (49%), frigidere (33%) și mașini de spălat (28%). Peste 10% au predat și radio-casetofoane, calculatoare personale, aspiratoare și fiare de călcat. Becurile economice și telefoanele mobile au fost menționate în același procent, de 5%.

În procentajul de 64% (nepredate către entități autorizate), regăsim din nou colectorii stradali de fier vechi (27%), păstrarea acestora în locuință (26%) și înmânarea către rude și prieteni (34%).

Întrebați ce aparatură electronică nefuncțională sau înlocuită au în casă, cei mai mulți au răspuns că au telefoane mobile sau tablete (39%), televizoare și monitoare (30%), radio-casetofoane (17%), calculatoare/laptopuri (16%), aspiratoare (15%), imprimante (13%), mașini de spălat (12%), frigidere (12%), scule electrice (11%) și becuri economice (10%). 33% din repondenți susțin că nu dețin astfel de deșeuri.

Pornind de la aceste răpunsuri, aplicând greutățile medii pe aparate preluate din baza de date a organizației ECOTIC aferente ultimilor 18 luni, putem estima că volumul de deșeuri electrice prezent în gospodăriile urbane, care au cel puțin un membru între 18-65 ani, este de 7.1kg/locuitor.

Motivele păstrării acestora în gospodariei sunt: ca rezervă pentru piese sau cu intenția de a le repara (25%), nu sunt cunoscute existența facilităților de debarasare în proximitate (12%), nu stiu ce să facă cu ele sau nu știu că se reciclează (11%), lipsa timpului (9%) și valoarea sentimentală (3%).

Populația cunoaște în mare parte (59%) că poate preda DEEE la punctele de colectare amenajate de autoritățile locale, însă doar 27% declară că ar cunoaște existența acestora.

 

Colectarea separată a deșeurilor electrice și electronice (DEEE) este necesară pentru a extrage și neutraliza substanțele periculoase din acestea și pentru a recupera materii prime secundare, economisind astfel volume importante de resurse naturale.

România, ca membră a Uniunii Europene trebuie să colecteze în vederea reciclării 4 kg DEEE/locuitor/an,  însă rezultatele înregistrate nu au depașit 1.5kg/locuitor. Până în 2021 trebuie să ajungem la performanța de colectare a 60% din cantitatea de echipamente noi pusă anual pe piața din România. Putem integra acest aspect în faptul că până în 2020, 50% din deșeurile generate de populație trebuie să se regăsească în fluxuri de reciclare.

Prezentul sondaj a fost efectuat în cadrul proiectului de conștientizare “Caravana ECOTIC Life+” cofinanțat de Uniunea Europeană prin programul Life+.  Aceasta constă într-o expoziție itinerantă la nivel național care va evidenția miza colectării și reciclării DEEE și va încerca să schimbe comportamentul cetățenilor în aceasta direcție. Caravana ECOTIC va ajunge la 150 de școli și în 30 de locuri publice, începând din octombrie 2014 până în iunie 2016.

Potrivit Președintelui ECOTIC, Valentin Negoiță,  “sondajul este un preambul necesar al campaniei de conștientizare Caravana ECOTIC LIFE+, care identifică atitudinea și obiceiurile românilor în legătură cu  DEEE și care reprezintă punctul de plecare al acestei campanii naționale care va debuta în toamna acestui an”.

Cursurile Agora

Alege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferinta
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 1 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 1 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: București
  • Când: în curând
  • Info: 2 zile
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora

Cea mai recentă conferinţă Agora

12 decembrie 2017

Data Centers & IT Infrastructure Management

Data Centers & IT Infrastructure Management

Viitorul este în cloud, mobil și social. Fenomenul Internet of Things devine și el realitate. În 2020 pe glob vor exista 50 de miliarde de dispozitive, care vor produce 35 zettabytes de [...]

 
Fii la curent cu ultimele noutati agora.ro!