România generează 58% din veniturile regionale ale CAS CRM

România | 22 Februarie 2018

Compania germană este prezentă în România încă din anul 2006 prin intermediul unei rețele de peste 14 partneri, care în anul 2017 au
crescut vanzarile de licente CAS CRM în Romania cu 23% față de 2016.
De asemenea, în 2017 a crescut numărul proiectelor cu peste 15 utilizatori. Peste 90% dintre clienţii CAS CRM sunt companii private,
restul fiind asociaţii profesionale şi alte entităţi non-profit.
Atât în România cât şi în alte ţări din regiunea Europa Centrală şi de Est, chiar dacă vânzările de cloud sunt în creştere, pentru soluţii complexe de business clienţii optează preponderent pentru implementări tradiţionale on premises, cu posibilitatea de a plăti licențele în funcţie de utilizare.

În 2017, CAS CRM a investit peste 0.3 milioane euro în dezvoltarea şi susţinerea canalului de parteneri, localizarea soluţiei, acţiuni de
marketing şi promovare. Pentru 2018, compania va continua efortul de dezvoltare a reţelei de parteneri şi va introduce pe piaţa noi soluţii de business. Mai mult, CAS CRM adaptează soluţiile şi preturile licenţelor pe specificul pieţei locale, pentru ca
beneficiarii să aibă avantajul unui sistem performant dar accesibil, pe care să îl utilizeze în siguranţă pe termen lung.

„CAS CRM are prezență indirectă în toate ţările Europei Centrale şi de Est, însă România înregistrează cea mai intensă activitate
şi contează pentru 58% din venituri. Rezultatele se datorează dublării reţelei de parteneri în ultimii doi ani, dar şi creşterii
economice constante, mai ales în rândul companiilor din Bucureşti și oraşele mari. Nevoia de digitalizare a afacerii şi creşterea eficienței sunt principalele motive care duc la implementarea CAS CRM.
Pentru 2018, ne-am propus lărgirea reţelei de parteneri pentru acoperirea principalelor oraşe din România. Vizăm o creştere de cel puţin 10% a numărului de proiecte finalizate şi cu peste 15% a numărului de licenţe vândute. De asemenea, am planificat introducerea
unor produse noi precum SmartWe, un CRM 100% cloud “Hosted in Germany” special conceput pentru IMM-uri, atât ca functionalități
cât și ca preț,” afirmă Mircea Prelipceanu, Head of International Sales – CAS CRM.

Cursurile Agora

Alege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferinta
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 1 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 1 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: București
  • Când: în curând
  • Info: 2 zile
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora

Cea mai recentă conferinţă Agora

12 decembrie 2017

Data Centers & IT Infrastructure Management

Data Centers & IT Infrastructure Management

Viitorul este în cloud, mobil și social. Fenomenul Internet of Things devine și el realitate. În 2020 pe glob vor exista 50 de miliarde de dispozitive, care vor produce 35 zettabytes de [...]

 
Fii la curent cu ultimele noutati agora.ro!