Proiectul educațional “Vreau să fiu mare”

Educatie | 8 Octombrie 2014

Inteligența emoțională și abilitățile de a stabili relații cu cei din jur reprezintă principalul factor de predicție privind reușita în viața, se arată în studiile de specialitate din ultimul deceniu. În acest sens, dezvoltarea socio-emoțională a copiilor a reprezentat un element-cheie în ceea ce privește preocuparea specialiștilor în educație copilului, în ultima perioadă de timp.  

Din perspectiva specialiștilor, copilul inteligent din punct de vedere emoţional îşi conştientizează emoţiile şi vorbeşte liber despre ele, recunoaşte emoţiile celor din jurul său și comunică uşor despre ceea ce îl preocupă. De asemenea, copilul cu o inteligență emoțională dezvoltată ştie să fie asertiv – ştie să spună “nu”fără să îi rănească pe ceilalţi, îşi gestionează în mod corespunzător emoţiile negative și are comportamente rezonabile şi nu abandonează o activitate, nici atunci când devine dificilă. În fapt, trainerii în dezvoltare personală au menirea de a-i ajuta pe copii să fie încrezători în forțele proprii și să-i ajute să se adapteze mult mai ușor la situații și persoane noi.

Un astfel de proiect educațional va demara, începând cu 3 noiembrie 2014, în București și este intitulat sugestiv “Vreau să fiu mare”. Programul educaţionalare în vedere organizarea de grupuri de dezvoltare personală a copiilor cu vârste cuprinse între 10-12 ani și 12-14 ani, iar cursurile se vor desfășura în zilele de luni și joi, între orele 16 și 20, timp de 10 săptămâni. Proiectul, coordonat de Diana Feleagă – trainer de dezvoltare personală și comunicare nonverbală, are ca obiective majore dezvoltarea la copii a abilităților intelectuale și emoționale, astfel încât să permită dobândirea unui bun nivel de dezvoltare a inteligenței emoționale.

Copii vor fi angrenaţi în activităţi practice de relaţionare

Specialistul Diana Feleagă afirmă că în desfașurarea cursurilor se vor folosi fișe de lucru (individuale și de grup), jocurile de rol, care îi vor ajuta pe copii să socializeze și să-și învingă timiditatea; copiii vor fi implicați în activităţi practice, care vor facilita procesul învățării. Totodată, principala carență a copilului din ziua de azi în ceea ce privește relaționarea socială identificată de trainer este lipsa comunicării față în față. “Socializarea este esențială pentru creșterea și dezvoltarea armonioasă ale unui copil. Tot mai mulți copii sunt prinși în capcana jocurilor pe calculator și a navigării pe Internet sau petrec foarte mult timp în fața televizorului şi foarte puţin timp în aer liber, socializand cu prietenii”, este de părere trainerul Diana Feleagă.

Părinţii vor primi un raport de evaluare privind evoluţia copilului lor

În urma acestui curs, copiii îşi vor dezvolta încrederea în sine, îşi vor îmbunătăţi şi optimiza capacitatea de autocunoaştere, relaţionare şi comunicare verbală şi nonverbală, vor învăţa cum să-şi gestioneze emoţiile negative, îşi vor dezvolta empatia şi vor fi reduse comportamentele problematice. “La finalizarea cursului, părinţiivor avea un raport iniţial (după primele 2 şedinte) şi un raport final de progres (la finalul modulului), ce vor cuprinde evaluarea competenţelor sociale şi emotionale, poze surprinse în cadrul cursului, o diploma de finalizare a programului educational şi un set de recomandări care l-ar ajuta pe copil să se dezvolte armonios în continuare”, declară Diana Feleagă, organizatorul proiectului educaţional “Vreau să fiu mare”.

Înscrierile se pot face la adresa de e-mail feleagadiana@yahoo.comsau la numărul de telefon 0744.585.420.

Cursurile Agora

Alege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferinta
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 1 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 1 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: București
  • Când: în curând
  • Info: 2 zile
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora

Cea mai recentă conferinţă Agora

12 decembrie 2017

Data Centers & IT Infrastructure Management

Data Centers & IT Infrastructure Management

Viitorul este în cloud, mobil și social. Fenomenul Internet of Things devine și el realitate. În 2020 pe glob vor exista 50 de miliarde de dispozitive, care vor produce 35 zettabytes de [...]

 
Fii la curent cu ultimele noutati agora.ro!