Philips Lighting devine Signify

Firme | 16 Mai 2018

Signify (Euronext: LIGHT), lider mondial în domeniul iluminatului, a anunţat astăzi noul nume al companiei, ca urmare a modificării statutului societății, schimbându-și denumirea din Philips Lighting N.V. în Signify N.V.

„Decizia privind alegerea noului nume al companiei noastre are la bază faptul că lumina devine un limbaj inteligent, care conectează și transmite informații. Noul nume reprezintă o expresie clară a viziunii noastre strategice şi ne propunem să exploatăm potenţialul extraordinar al luminii pentru a îmbunătăţi vieţile oamenilor din întreaga lume”, a declarat Eric Rondolat, CEO-ul Signify.

Signify va continua să utilizeze brand-ul Philips pentru produsele sale, cea mai de încredere marcă de iluminat din lume, în baza unui acord de licență existent cu Royal Philips. Compania estimează că schimbarea numelui va fi pusă în aplicare în toate țările în care activează până la începutul anului 2019.

Fondată sub numele de Philips în Eindhoven, Olanda, compania se află de peste 127 de ani în fruntea industriei de iluminat datorită inovaţiilor pentru piaţa profesională şi de consum. În 2016 a devenit o companie separată de Philips, listată la Bursa de Valori Euronext din Amsterdam. În martie 2018 a fost inclusă în indexul AEX, referinţa bursei din Amsterdam.

Cu operațiuni în peste 70 de țări și 32.000 de angajaţi în întreaga lume, Signify a generat în 2017 vânzări de 7 miliarde EUR și a investit 354 milioane EUR în cercetare și dezvoltare.

"Acţionăm plecând de la principiul că lumina este esenţială. Conectând lumina la rețele, software, senzori și platforme IoT,  avem posibilitatea de a crea o lume mai inteligentă", a adăugat Eric Rondolat.

Știri despre Signify sunt disponibile în Newsroom, pe Twitter şi LinkedIn. Informațiile pentru investitori pot fi găsite pe pagina dedicată.  

 

Cursurile Agora

Alege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferinta
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 1 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 1 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: București
  • Când: în curând
  • Info: 2 zile
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora

Cea mai recentă conferinţă Agora

12 decembrie 2017

Data Centers & IT Infrastructure Management

Data Centers & IT Infrastructure Management

Viitorul este în cloud, mobil și social. Fenomenul Internet of Things devine și el realitate. În 2020 pe glob vor exista 50 de miliarde de dispozitive, care vor produce 35 zettabytes de [...]

 
Fii la curent cu ultimele noutati agora.ro!