„New Range. New Rules.” Excavatoare Next Generation de la Caterpillar în România prin Bergerat Monnoyeur

Evenimente | 12 Iunie 2018

Bergerat Monnoyeur, de 27 de ani dealer Cat în România, a fost azi gazda unei călătorii în viitor, prilejuită de lansarea noii game de excavatoare NEXT GENERATION, echipamente de înaltă performanță, care anunță viziunea Caterpillar asupra direcțiilor de dezvoltare a industriei utilajelor de construcții la nivel mondial. Echipate cu tehnologii avansate de siguranță, cu tehnologii GPS, laser sau optice, capabile să adune și să analizeze date, noile modele Cat 320 GC, 320 și 323 oferă și soluții moderne de optimizare a costurilor, devenind astfel, un partener serios pentru consolidarea afacerilor. Principal eveniment Caterpillar al anului în România, prezentarea face parte din spectaculosul Roadshow “New Range. New Rules.”, început la mijlocul lunii aprilie, care a trecut până acum prin țări ca Marea Britanie, Belgia, Germania, Bulgaria sau Slovenia, unde au fost organizate importante evenimente de prezentare. După traseul prin zece țări, turul european se va încheia, la începutul lunii iulie, în Olanda. Cele două camioane personalizate, acoperite în întregime cu reprezentări grafice ale noilor excavatoare, care au anunțat pe tot parcursul roadshow-ului noua deviză a companiei: “New range. New Rules”, au fost expuse și la Mogoșoaia, invitând publicul să intre în contact cu tehnologia de ultimă generație.

În cadrul campaniei “New Range. New Rules.”, reprezentanții companiei vor oferi informații detaliate cu privire la toate soluțiile Bergerat Monnoyeur, astfel încât partenerii să poată lua cele mai bune decizii de achiziție, adaptate cerințelor fiecărui proiect. Evenimentul de la Mogoșoaia, care va avea loc între 12 și 13 iunie, este dedicat zonei de sud a țării și deschide suita prezentărilor Caterpillar programate în România. Următoarea oprire va fi pe 15 iunie, la Centrul de afaceri și expoziții din Bacău, unde sunt așteptați antreprenorii din zona Moldovei, iar pe 19 iunie caravana va ajunge la Sebeș, la Balastiera firmei Elis Pavaje din Balomiru de Câmp, pentru un eveniment dedicat zonei Ardealului.

Tehnologia necesară pentru lucrări performante și profitabile este disponibilă în gama completă, inclusiv ultimele modele de pe piață complet utilate. Modelele Cat 320 şi 323 asigură un nivel tehnologic înalt chiar prin echiparea standard, incluzând sisteme precum Cat Grade 2D, Grade Assist, E-Fence și Payload. Aceste tehnologii permit obținerea unei creșteri de 45% a eficienței operatorului, un ajutor esențial pe care îl propunem clienților noștri pentru a realiza lucrări eficiente și a deveni cât mai competitivi la nivel internațional”, a declarat Liviu Neagu, directorul general al Bergerat Monnoyeur România şi Republica Moldova.

Concepută ca un partener de încredere pentru consolidarea afacerilor, familia de excavatoare Cat NEXT GENERATION propune noi modalităţi de a economisi, sistemele performante cu care sunt echipate excavatoarele din noua serie fiind tot atâtea metode de reducere a costurilor și, totodată, soluții pentru o îmbunătățre semnificativă a performanțelor. Noua viziune respectă cele mai noi principii cu privire la costuri, Total Cost of Ownership, care implică o analiză detaliată a impactului produselor și tehnologiilor în costul total al soluției propuse. Din această perspectivă, regândirea sistemului hidraulic a redus consumul de combustibil cu până la 25% -, iar o mai bună sincronizare a intervalelor de service a redus costurile de întreținere cu până la 15%.

Toate facilitățile oferite de utilajele de construcții, de la tehnologiile GPS, la cele laser sau optice de la Trimble, precum și de aplicațiile software şi soluţiile de transmisie wireless instalate pe utilajele Cat, sunt disponibile, prin soluţii tehnice complete. Datele generate de produsele Trimble se pot colecta, gestiona şi analiza, rezultând informaţii complexe ce îmbunătăţesc calitatea lucrărilor, preiau o parte din sarcinile operatorilor şi a celor implicaţi în executarea lucrărilor, și duc, în final, la creşterea productivităţii.

Pe lângă tehnologiile de localizare, cum ar fi GPS, lasere sau tehnologii optice, soluțiile Trimble includ aplicații software care pot fi personalizate pentru a răspunde cerințelor fiecărui șantier sau utilizator. Indiferent de marca utilajelor din parcul unui antreprenor, sistemele Trimble se instalează și pot fi operate extrem de simplu. În cele mai multe cazuri, dacă cerințele o impun, sistemele pot fi schimbate de pe un utilaj pe altul. Produsele şi tehnologiile Trimble sunt aduse pe piaţa locală de SITECH România Construction Technology, companie parte a reţelei de distribuţie globală a SITECH. Compania comercializează sisteme de ghidare automată a utilajelor şi de gestionare a şantierelor, echipamente topografice şi software, pentru toate aplicaţiile, de teren şi de birou. De asemenea, SITECH România Construction Technology oferă training personalizat, instalare, servicii şi suport tehnic pentru toate produsele Trimble dedicate lucrărilor de construcții.

Trimble oferă de sisteme de ghidare automată, 2D sau 3D, pentru diferite tipuri de utilaje: buldozere, gredere, excavatoare, compactoare, finisoare, freze, încărcătoare, camioane, etc., destinate unor aplicații extrem de variate.

Evenimentele de prezentare sunt deschise tuturor celor interesați. Pentru a participa la următoarele evenimente, puteți accesa pagina www.newrangenewrules.com, secțiunea dedicată României.

 

Cursurile Agora

Alege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferinta
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 1 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: București
  • Când: în curând
  • Info: 2 zile
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 1 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora

Cea mai recentă conferinţă Agora

12 decembrie 2017

Data Centers & IT Infrastructure Management

Data Centers & IT Infrastructure Management

Viitorul este în cloud, mobil și social. Fenomenul Internet of Things devine și el realitate. În 2020 pe glob vor exista 50 de miliarde de dispozitive, care vor produce 35 zettabytes de [...]

 
Fii la curent cu ultimele noutati agora.ro!