Mircea Hava, Primar Alba Iulia: „Orașul inteligent va deveni o cărămidă, un fundament în dezvoltarea României”

România | 12 Octombrie 2018

Alba Iulia a fost, săptămâna aceasta, gazdă a peste 200 de reprezentanți ai municipalităţilor, experți și manageri din companii, reprezentanți ai mediului academic și din organizații non-guvernamentale, persoane cu putere de decizie care pot inspira modernizarea orașele ţării. Echipa Smart City de la Alba Iulia a prezentat participanților cum funcționează orașul lor, prin vizitarea la pas a celor mai importante soluții implementate până acum în sistemul de învățământ și administrație publică, managementul traficului și iluminatul public de ultimă tehnologie, după cele mai noi standarde. În Cetatea Alba Carolina au fost implementate soluții inovative care să faciliteze turiștilor accesul la cunoașterea istoriei acestei cetăți și să poată petrece un timp liber de calitate, adaptat cerințelor actuale: wi-fi, beaconi, prezentări virtuale, tururi ghidate inteligent, ecomobilitate și multe altele. Soluțiile tehnologice dedicate orașului inteligent au fost prezentate în cadrul conferinței care a avut loc după finalizarea vizitelor și s-a desfășurat pe parcursul a două zile.

Echipa Smart City de la Alba Iulia, cu o expertiză locală de excepție, a declarat că este pregătită să ofere în orice moment informații şi asistență de specialitate altor orașe care doresc să cunoască sau să se angajeze într-un demers de dezvoltare în direcţia de oraşe inteligente. Evenimentul s-a înscris în seria Dezbatere Națională Smart City 2017-2020 și a oferit participanţilor şi partenerilor posibilitatea de a-şi dezvolta reţeaua de cunoştințe în domeniu şi de a pune bazele unor colaborări viitoare.

Au fost prezente nume importante din industrie: Mircea Hava, Primarul Municipiului Alba Iulia,  Nicolaie Moldovan, City Managerul orașului Alba Iulia, împreună cu echipele lor, Marius Bostan, fost Ministru al Comunicațiilor și pentru Tehnologia Informației, inițiator al Dezbaterii Naționale Smart City și al proiectului pilot Alba Iulia Smart City, Siegfried Mureșan, deputat în Parlamentul European și totodată Președintele Comisiei de Buget, reprezentați ai: E.ON, Ambasadei Olandei în România, Orange, DELL EMC, Microsoft, Telekom Romania, Clusterului de inovare Cluj IT, Signify, Intrarom, Industrial Software, Flash Lighting, Asseco, ONG-ului Civitech și mulți alții. Evenimentul s-a încheiat cu prezentarea celor mai noi invenții în tehnologie dedicate simplificării traiului zilnic, reducerii consumului de energie, a poluării, dar și necesare desfășurării unor activități inteligente în mediul de afaceri. Acestea au fost oferite de câteva start-up-uri intrate în acceleratoare de inovare precum Orange Fab și Innovation Labs.

Marius Bostan, fost Ministru al Comunicațiilor și pentru Tehnologia Informației, inițiator al Dezbaterii Naționale Smart City și Alba Iulia Smart City: „Au fost prezentate idei și soluții care vor avea impact pentru 100 de ani de acum înainte în dezvoltarea orașelor și a României în general. Lucrurile s-au întâmplat datorită unui primar cu viziune, care respectă trecutul, orientat către viitor, care și-a creat o echipă competentă și a învins toate greutățile. Ceea ce s-a realizat la Alba Iulia reprezintă un excelent exemplu pentru toate orașele din țară, de peste Prut și chiar pentru întreaga Europă”.

Mircea Hava, Primarul orașului Alba Iulia: „Soluțiile smart sunt cele care îi ajută pe oameni să trăiască mai bine, să consume mai puțin timp ca să își rezolve problemele și chiar mai puțini bani. Pe noi, cei din administrație, ne ajută să le aflăm doleanțele ca să le putem răspunde, să putem discuta despre sănătate și școala altfel, și apoi să avem soluții deștepte ca să cheltuim bani mai puțini. Trebuie să gândim o dezvoltare împreună; numai așa putem face lucrurile acestea. Orașul inteligent va deveni o cărămidă, un fundament în dezvoltarea României. Țara noastră trebuie să crească altfel, pentru că are tot ce îi trebuie, oameni deștepți și puternici, are potențial și forță. Vă asigur că în viitoarea discuție bugetară europeană vom avea o linie smart city cu toate componentele care construiesc orașul inteligent”.

Wijnand Marchal, consilier economic, Ambasada Olandei la București: „În abordarea Olandei, pentru a crea orașe smart există o colaborare apropiată în ceea ce noi numim triunghiul de aur între: politicieni, mediul privat și institutele de cercetare. Soluțiile smart răspund provocărilor societății și sunt adesea bazate pe informații în timp real, big data, monitorizare, senzori, noi platforme și tehnologie, inovare. Orașul smart știe când se întâmplă ceva și unde. Iar orașul digital trebuie să fie integrat cât mai aproape posibil cu orașul fizic (…) Experții olandezi au descoperit modalități de a face drumurile mai durabile și interactive prin crearea de semnalizare stradală care se adaptează traficului și condițiilor meteo. Tehnicile solare olandeze pot să transforme drumurile în generatoare de energie solară pentru semafoare sau încărcarea mașinilor electrice. Avem piste de biciclete care au mecanism solar și care alimentează luminile pe timp de noapte (…) Olanda investește foarte mult acum în vehicule alimentate electric și cu hidrogen, precum și în clădiri verzi. Toate clădirile vor fi așa în viitor, la noi. Suntem bucuroși să împărtășim experiența și cunoștințele noastre”.

Siegfried Mureșan, deputat în Parlamentul European și totodată Președintele Comisiei de Buget: „Se vede în toate colțurile țării ceea ce se întâmplă la Alba Iulia și chiar dincolo de Prut. Avem nevoie de orașe inteligente, pentru că noi devenim tot mai inteligenți. De asemenea, avem nevoie de strategie unitară. În următorul exercițiu financiar al UE, regulile se pot schimba. Pentru fondurile de coeziune sunt cinci mari obiective pe care UE le va finanța, iar unul este dezvoltarea locală și urbană sustenabilă. La dezvoltarea rurală, un obiectiv concret este dezvoltarea infrastructurii verzi și reducerea poluării aerului. Filosofia alocării fondurilor europene începând din 2021 va avea drept motto: digitalizare și reducerea emisiilor de dioxid de carbon, așa încât să nu afecteze industria. La 1 ianuarie 2021 va trebui să fiți pregătiți pentru noi reguli, controale mai puține, audit unic, mai ales pentru cei care au absorbit bine fonduri europene”.

Nicolaie Moldovan, City Managerul orașului Alba Iulia: „O lecție fundamentală pe care noi am învățat-o încă de la început în implementarea programului pilot  Alba Iulia Smart City a fost să investim în oameni. Soluția de dezvoltare a orașului inteligent nu stă în administrația publică, ci în parteneriatul pe care trebuie să-l încheiem cu mediul privat, cu sectorul universitar, institutele de cercetare și clusterele de inovare. Noi nu ne vom opri aici, acum am anunțat progresul la zi și vom continua și în anii următori. Este important ca în  viața Primăriei Alba Iulia să existe un departament de smart city. Dincolo de faptul că vom continua proiectul pilot și anul următor, am început deja pregătirea pentru continuarea perioadei de finanțare de la UE, dar ne pregătim și pentru viitoarea perioada de  finanțare UE, din 2021. Câteva dintre ideile bune testate în proiectul pilot se regăsesc deja în proiecte de zeci de milioane de euro pe care Primăria din Alba Iulia le-a depus spre finanțare și pentru care am bătut la ușile autorităților de management, în special la cea care gestionează programul de dezvoltare regional și am depus două proiecte pentru iluminat inteligent în principalele zone ale orașului, iar al treilea este în pregătire pentru finanțare. Dacă toate proiectele ar fi aprobate pentru finanțare, am avea 70 % din suprafața orașului acoperită cu iluminat inteligent. Avem alte trei proiecte de mobilitate  urbană care urmează a fi depuse până la finalul acestui an, proiecte cu valoare totală de 36 milioane de euro. Vom achiziționa în curând 13 mijloace de transport verzi”.

Evenimentul a fost organizat de agenția de relații publice Concord Communication, cu sprijinul  domnului Marius Bostan, fost Ministru al Comunicațiilor și pentru Tehnologia Informației, inițiator al Dezbaterii Naționale Smart City  și Alba Iulia Smart City, și cu sprijinul Primăriei Alba Iulia.

Cursurile Agora

Alege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferinta
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 1 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 1 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: București
  • Când: în curând
  • Info: 2 zile
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora

Cea mai recentă conferinţă Agora

12 decembrie 2017

Data Centers & IT Infrastructure Management

Data Centers & IT Infrastructure Management

Viitorul este în cloud, mobil și social. Fenomenul Internet of Things devine și el realitate. În 2020 pe glob vor exista 50 de miliarde de dispozitive, care vor produce 35 zettabytes de [...]

 
Fii la curent cu ultimele noutati agora.ro!