Microsoft a anunțat un nou program de accesibilitate pentru inteligența artificială, în valoare de 25 milioane de dolari

Software | 8 Mai 2018

Luni, în cadrul conferinței anuale Microsoft Build 2018 dedicată dezvoltatorilor, oficialii Microsoft au prezentat noi tehnologii pentru a sprijini dezvoltatorii de inteligență artificială (AI) în Microsoft Azure, Microsoft 365 și orice altă platformă. Crearea de soluții AI este mai importantă decât oricând pentru dezvoltatori, având în vedere că tehnologia continuă să schimbe modul în care oamenii trăiesc și lucrează în fiecare zi prin intermediul platformei cloud și a dispozitivelor edge.

Era cloud-ului și edge-ului inteligent a sosit", a declarat Satya Nadella, CEO Microsoft. „Aceste inovații creează oportunități incredibile pentru dezvoltatori și vin în același timp cu responsabilitatea de a garanta că tehnologia pe care o construim este fiabilă și benefică pentru noi toți".

Ca parte a angajamentului asumat de Microsoft de a dezvolta produse și practici AI fiabile și responsabile, compania a prezentat astăzi și programul AI for Accessibility, un nou program în valoare de 25 milioane de dolari, care se va derula pe parcursul a cinci ani, menit să valorifice puterea inteligenței artificiale de a spori capabilitățile umane pentru peste 1 miliard de oameni cu dizabilități din întreaga lume. Programul include granturi, investiții tehnologice și expertiză și va include inovațiile dezvoltate în cadrul AI for Accessibility în serviciile Microsoft Cloud. Acesta se bazează pe succesul inițiativei similare AI for Earth.

Inovații în ceea ce privește edge-ul și cloud-ul inteligent

Dispozitivele inteligente sunt din ce în ce mai întâlnite în locuințele și companiile din întreaga lume, estimându-se că se va ajunge la o cifră de peste 20 de miliarde de astfel de dispozitive până în 2020. Aceste dispozitive sunt atât de inteligente încât fac posibile moduri avansate de a vedea, asculta, raționa și prezice, fără conectivitate constantă la cloud. Acesta este edge-ul inteligent care deschide oportunități pentru clienti persoane fizice, companii și întreaga industrie, de la blocul operator până la secția de producție. Astăzi, Microsoft anunță noi posibilități pentru dezvoltatori de a se extinde în edge:

  • Microsoft oferă soluții open source pentru Azure IoT Edge Runtime, permițând clienților să modifice, să elimine erorile și să beneficieze de mai multă transparență și control în ceea ce privește aplicațiile edge.
  • Custom Vision va rula acum pe Azure IoT Edge, permițând dispozitivelor, cum ar fi dronele și echipamentele industriale, să acționeze rapid, fără a necesita conectivitate la cloud. Acesta este primul serviciu Azure Cognitive care sprijină implementarea edge, în următoarele câteva luni urmând să fie disponibile și alte servicii pentru Azure IoT Edge.
  •  
  • DJI, cea mai mare companie de drone din lume, încheie un parteneriat cu Microsoft pentru a crea un nou SDK pentru PC-urile cu Windows 10, selectând Azure ca furnizor preferat de cloud pentru promovarea dronelor comerciale și soluțiilor sale SaaS. Acest SDK va aduce capabilități complete de control al zborului și transfer de date în timp real pentru aproape 700 de milioane de dispozitive conectate la Windows 10 la nivel global. În cadrul parteneriatului comercial, beneficiind de serviciile Azure IoT Edge și AI Microsoft, DJI și Microsoft vor dezvolta în colaborare soluții pentru a permite noi scenarii în agricultură, construcții, siguranță publică și multe alte domenii.
  • Microsoft a anunțat o colaborare cu Qualcomm Technologies, Inc. pentru a crea pentru dezvoltatori un set de instrumente de vizualizare AI care rulează Azure IoT Edge. Această soluție pune la dispoziție hardware-ul și software-ul esențiale, necesare dezvoltării soluțiilor IoT bazate pe camere video. Dezvoltatorii pot crea soluții care să utilizeze serviciile Azure Machine Learning și pot profita de accelerația hardware disponibilă prin intermediul platformei Qualcomm® Vision Intelligence și a motorului de procesare Qualcomm® AI. De asemenea, camera poate acționa servicii avansate Azure, cum ar fi învățarea automatizată, analiza fluxurilor și serviciile cognitive, care pot fi descărcate din cloud pentru a rula local în edge.

 

Datele și dezvoltarea AI într-o nouă eră

Folosind datele, învățarea automatizată și inteligența cognitivă, dezvoltatorii pot construi și gestiona soluții AI vaste, care să transforme modurile în care oamenii lucrează, colaborează și trăiesc:

  • Microsoft a anunțat Proiectul Kinect pentru Azure, un pachet de senzori, incluzând camera de profunzime, inovația Microsoft, cu un procesor special conceput pentru procese AI în Edge. Bazându-se pe istoricul Kinect construit prin intermediul HoloLens, Proiectul Kinect pentru Azure oferă noi scenarii pentru dezvoltatorii care lucrează cu inteligența ambientală. Combinând senzorul inovator Time of Flight de la Microsoft cu senzori suplimentari, împachetați într-un design de dimensiuni reduse, eficient din punct de vedere energetic, Proiectul Kinect pentru Azure va valorifica potențialul Azure AI pentru a îmbunătăți semnificativ informațiile și operațiunile. Acesta poate să introducă urmărire manuală complet articulată și cartografiere spațială de înaltă fidelitate, permițând un nou nivel de soluții de precizie.   
  •  
  • Dispozitivul Speech Devices SDK anunțat astăzi oferă procesare audio superioară din surse multicanal pentru o recunoaștere mai precisă a vorbirii, incluzând anularea zgomotului de fundal, funcția de voce de la distanță și multe altele. Astfel, dezvoltatorii pot crea o varietate de scenarii cu voce cum ar fi sistemele de comandă drive-thru, asistenții pentru mașină sau locuință, difuzoarele inteligente și alți asistenți digitali.
  •  
  • Actualizările Azure Cosmos DB includ un multimaster nou și diferențiat, cu capabilități la nivel global, menit să suporte atât cloud-ul cât și edge-ul, împreună cu disponibilitatea generală VNET pentru o securitate sporită. Datorită acestor noi actualizări, Cosmos DB oferă un raport cost/eficiență mai bun și scalabilitate globală, rămânând în continuare serviciul de baze de date cu cea mai rapidă creștere din lume. 
  •  
  • În Azure și edge este disponibil acum un preview al Proiectului Brainwave, o structură de procesare a rețelelor neurale profunde. Proiectul Brainwave face ca Azure să fie cel mai rapid cloud pentru rularea de AI în timp real și este acum complet integrat cu Azure Machine Learning. Acesta suportă și hardware-ul Intel FPGA și rețelele neurale bazate pe ResNet50.
  •  
  • Noile actualizări ale serviciilor Azure Cognitive includ un serviciu unificat de vorbire cu recunoaștere îmbunătățită a vorbirii și funcție text-to-speech, care suportă modele personalizate de voce și traducere. Împreună cu Custom Vision, aceste actualizări facilitează un plus de inteligență în aplicațiile oricărui dezvoltator. 
  •  
  • Microsoft transformă Azure în cel mai bun loc pentru crearea de experiențe AI conversaționale integrate cu orice agent. Noile actualizări pentru Bot Framework și Serviciile Cognitive vor facilita crearea următoarei generații de boți conversaționali care permit dialoguri mai bogate și personalizare vocală completă și individuală, pentru a corespunde identității de brand a companiei. 
  •  
  • Un preview al Azure Search cu integrare a Serviciilor Cognitive, această nouă funcție combină AI cu tehnologiile de indexare, permițând găsirea rapidă a informațiilor prin intermediul textului sau al imaginilor.

Cursurile Agora

Alege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferinta
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: 14 iunie 2018, ora 08:00
  • Info: 2 day course - June 14-15
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: 12 iulie 2018, ora 08:00
  • Info: 2 day course - July 12-13
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: 20 iulie 2018, ora 08:00
  • Info: 1 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 1 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: București
  • Când: în curând
  • Info: 2 zile
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora

Cea mai recentă conferinţă Agora

12 decembrie 2017

Data Centers & IT Infrastructure Management

Data Centers & IT Infrastructure Management

Viitorul este în cloud, mobil și social. Fenomenul Internet of Things devine și el realitate. În 2020 pe glob vor exista 50 de miliarde de dispozitive, care vor produce 35 zettabytes de [...]

 
Fii la curent cu ultimele noutati agora.ro!