Maşina Street View şi Google Trike vor pune pe hartă imagini ale principalelor obiective turistice din România

Comunicaţii | 16 Iulie 2012

De la lansarea imaginilor Street View în România la sfârşitul anului 2010, mulți oameni din întreaga ţară ne-au transmis că și-ar dori să includem în Street View mai multe imagini ale atracțiilor extraordinare din România și să punem pe hartă faimoasele sale puncte de reper turistice și culturale.

De aceea, în următoarele câteva luni, vom pleca la drum pentru a aduna imagini ale unora dintre cele mai frumoase locuri din România și sperăm că vremea va fi de partea noastră.

Google Trike – o bicicletă special concepută și prevăzută cu un aparat de fotografiat – şi mașinile Google Street View vor străbate România în lung şi-n lat, adunând imagini ale celor  mai frumoase obiective turistice, cum ar fi Parcul Naţional Retezat, centrul istoric al Sighişoarei, bisericile de lemn din Maramureş, mănăstirile din Moldova, satele cu biserici fortificate din Transilvania, Castelul Peleș, Cheile Bicazului și multe altele.

În plus, acoperirea Street View va fi extinsă cu încă 39 de oraşe mari, printre care Craiova, Focșani, Baia Mare, Râmnicu Vâlcea, Alba Iulia, Galați, Deva, Hunedoara, Sfântu Gheorghe,  Zalău, adăugând peste 40.000 km la acoperirea iniţială. Românii pot urmări zonele în care se deplasează automobilele Street View pe pagina Google, la google.ro/streetview.

Punctul de plecare al mașinii și trike-ului Google Street Viewa fost marcat la Ateneul Român, unul dintre cele mai frumoase repere culturale naţionale inclus printre obiectivele care urmează să fie adăugate în Street View.

Google Trike a fotografiat până în prezent locuri din întreaga lume care pot fi vizualizate astăzi în Street View, cum ar fi Stonehenge din Marea Britanie, Pompei din Italia, Legoland din California şi Versailles în Franţa.

Google Trike poate colecta imagini din locuri care nu sunt accesibile mașinii Street View, cum ar fi domeniile din jurul castelelor, parcurile sau zonele pietonale. Google este invitat de parteneri din întreaga lume pentru a fotografia şi include un obiectiv în Street View, pentru a contribui la atragerea mai multor vizitatori. De exemplu, în Italia, Mario Resca, Directorul General al Ministerului Culturii, a declarat că după adăugarea oraşului antic Pompei pe Street View, numărul vizitatorilor a crescut cu 25% pe an.

Imaginile adunate de Google Trike vor fi prelucrate şi îmbinate cu grijă, proces care poate dura câteva luni de zile. Ulterior, imaginile vor fi disponibile în Street View, pe Google Maps.

„Street View se bucură de un mare succes în rândul turiştilor şi exploratorilor virtuali împătimiţi. Cu Google Trike putem acum să străbatem locuri mai puţin accesibile pentru a fotografia frumuseţile României, astfel încât oricine, de oriunde, să le poată explora”,declară Dan Bulucea, director general al Google România.

Street View este o aplicaţie foarte cunoscută a Google Maps, disponibilă deja în 40 de ţări, care s-a dovedit a fi populară şi utilă şi în România. Aceasta permite utilizatorilor să exploreze şi să navigheze virtual într-o zonă cu ajutorul imaginilor panoramice la nivel de stradă. Aplicaţia este disponibilă şi în Google Earth şi pe Google Maps pentru telefoanele mobile.

În zonele în care Street View este deja disponibil în România, puteţi accesa imagini la nivel stradal focalizând pe nivelul cel mai detaliat din Google Maps sau deplasând pictograma portocalie „Pegman” din stânga hărţii pe o stradă marcată cu albastru. Puteţi vedea cum arată un restaurant înainte de a ajunge acolo, puteţi face planuri de călătorie, puteţi stabili puncte de întâlnire sau primi o mână de ajutor pentru tema la geografie. Cei aflaţi în căutarea unei locuinţe pot economisi timp explorând în prealabil cartierele în care se află proprietăţile vizate, dar şi pentru a afla cum să ajungă acolo.

Companiile şi instituţiile pot beneficia de asemenea de tehnologia Street View prin includerea gratuită a Google Maps pe pagina lor de internet, având astfel posibilitatea de a promova, de exemplu, un lanţ hotelier, o pensiune, o bibliotecă sau un restaurant local.

Street View pentru Google Maps a fost lansat în decembrie 2010, fiind primul serviciu localizat introdus după deschiderea biroului Google din România, în noiembrie 2010. Iniţial, Street View a acoperit opt oraşe mari din România, principalele staţiuni de schi din Valea Prahovei şi litoralul Mării Negre, oferind utilizatorilor posibilitatea de a vizualiza şi naviga prin imagini panoramice de 360 de grade ale unor oraşe mari din România, printre care Bucureşti, Arad, Oradea, Braşov, Timişoara, Cluj, Sibiu şi Constanţa. În total, 6.000 de kilometri din România au fost acoperiţi inițial de Street View.

Sursa stire: Google maps

Cursurile Agora

Alege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferinta
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 1 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 1 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: București
  • Când: în curând
  • Info: 2 zile
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 1 day course
Participa la curs
Cursul Agora

Cea mai recentă conferinţă Agora

12 decembrie 2017

Data Centers & IT Infrastructure Management

Data Centers & IT Infrastructure Management

Viitorul este în cloud, mobil și social. Fenomenul Internet of Things devine și el realitate. În 2020 pe glob vor exista 50 de miliarde de dispozitive, care vor produce 35 zettabytes de [...]

 
Fii la curent cu ultimele noutati agora.ro!