La Plaza România s-au strâns peste 3.000 de cărți pentru elevii din București

Educatie | 5 Iunie 2018

Campania „O carte de la tine, un viitor pentru ei!” organizată de Plaza România în parteneriat cu Salvați Copiii în perioada 23 aprilie – 31 mai, a reușit să colecteze 3.181 de cărți pentru copiii din școli unde organizația derulează programe educaționale.

O parte din cărți au fost dăruite pe 1 iunie, cu ocazia Zilei Internaționale a Copiilor, la Centrul Educațional 181 al organizației Salvați Copiii, care oferă servicii unui număr de peste 100 de copii pe an, în risc de abandon școlar.

În următoarea perioadă vor fi distribuite si celelalte cărți către alte unități din București care nu beneficiază de fonduri de carte: Școala Gimnazială nr.1, „Sfinții Voievozi” (zona Gara de Nord) și Școala Gimnazială nr. 127 (Rahova). Salvați Copiii derulează în aceste centre programele lor educaționale: „Grădinița Estivală”, „Școală după Școală” și „A doua șansă”. Acestea au ca obiectiv facilitarea participării la educația preșcolară a copiilor care nu au frecventat grădinița (activități de pregătire preșcolară în perioada verii), programe de prevenire a abandonului școlar (prin care copiii beneficiază de pregătire școlară suplimentară), și programe de integrare/reintegrare școlară.

Plaza România și Salvați Copiii le mulțumesc tuturor celor care au donat și au dat astfel șansa unor copii de a citi cărți pentru prima dată.

Donațiile de cărți făcute de bucureșteni au fost colectate într-un container special creat de Plaza România și amplasat la parterul mall-ului, Zona Rotonda.

Proiectul demarat de Plaza România și Salvați Copiii se înscrie în programele educaționale dezvoltate de organizație, cu scopul de a oferi șanse egale la educație și dezvoltare copiilor.

Plaza România se implică în mod constant în educația copiilor din România prin organizarea unor evenimente care contribuie la buna dezvoltare a acestora.  

Mai multe detalii despre evenimentele următoare puteți afla accesând: www.plazaromania.ro sau pagina de Facebook.

 

Cursurile Agora

Alege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferinta
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 1 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 1 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: București
  • Când: în curând
  • Info: 2 zile
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 1 day course
Participa la curs
Cursul Agora

Cea mai recentă conferinţă Agora

12 decembrie 2017

Data Centers & IT Infrastructure Management

Data Centers & IT Infrastructure Management

Viitorul este în cloud, mobil și social. Fenomenul Internet of Things devine și el realitate. În 2020 pe glob vor exista 50 de miliarde de dispozitive, care vor produce 35 zettabytes de [...]

 
Fii la curent cu ultimele noutati agora.ro!