Fujitsu oferă o platformă distribuită de calcul pentru web-hosting şi telecomunicaţii

Hardware | 25 Ianuarie 2012

Fujitsu a publicat rezultatele unor teste independente ce demonstrează eficienţa imbatabilă a noului server Fujitsu PRIMERGY CX1000 Cloud eXtension, care le va oferi companiilor de web-hosting şi telecomunicaţii o putere de calcul distribuită şi un raport performanţe/preţ fără precedent. Testele efectuate de Open-Xchange arată că un singur server PRIMERGY CX1000 de 19 inci poate suporta până la 1,5 milioane de utilizatori simultani - echivalentul întregii populaţii adulte a oraşului Hamburg, care ar utiliza în acelaşi timp un centru de date cu dimensiunea de un metru pătrat.


Rezultatele scot în evidenţă soluţia unică oferită de Fujitsu companiilor de web-hosting şi telecomunicaţii, care se confruntă cu provocarea extremă a garantării continuităţii serviciilor pentru milioane de utilizatori şi a păstrării unei rate a profitului acceptabile, în pofida imenselor costuri neprevăzute pe care le pot suscita alimentarea şi răcirea serverelor din centrele lor de date. O a treia dimensiune este dată de nevoia diminuării utilizării resursei limitate şi, adeseori, costisitoare pe care o reprezintă spaţiul dintr-un centru de date, optimizând, în acelaşi timp, principalele costuri operaţionale – consumul de curent, încălzirea şi spaţiul.

Adresându-se tocmai acestui segment de piaţă, serverul Fujitsu PRIMERGY CX1000 este creat pentru a oferi cea mai mare putere de calcul pe metru pătrat cu putinţă, la cel mai mic preţ cu putinţă. E dotat cu 38 de noduri, într-un rack tipic x86, ce scade consumul de curent şi de resurse pentru răcire cu cel puţin 20% faţă de un server obişnuit. Graţie inovatoarei arhitecturi Cool-Central, care economiseşte şi spaţiu, eliminând nevoia existenţei unui „culoar de răcire”, rack-urile PRIMERGY CX1000 pot fi dispuse unul în spatele celuilalt, ceea ce aduce economii de până la 40 la sută.

După cum declară Jürgen Geck, Chief Technology Officer la Open-Xchange, serviciul de email şi software de colaborare business-class pentru furnizorii de cloud: „Open-Xchange plănuieşte să-şi dubleze din nou baza de utilizatori până la sfârşitul lui 2012, ajungând la 80 de milioane de căsuţe plătite de mail, astfel, pentru a ne atinge obiectivele de creştere şi venit, vom avea nevoie de o arhitectură IT în care clienţii noştri să poată avea toată încrederea. Din acelaşi motiv, serverul PRIMERGY CX1000 de la Fujitsu este alegerea potrivită pentru companiile de web-hosting şi telecomunicaţii, care pot profita acum de o soluţie de colaborare open-source testată, extrem de scalabilă şi economică, bazată pe Open-Xchange”.

„Serverele Fujitsu PRIMERGY Cloud eXtention vor duce la apariţia unor noi oportunităţi economice pentru centrele de date bazate pe web-hosting şi cloud, permiţând întreprinderilor să-şi reducă cheltuielile cu energia, spaţiul şi costurile operaţionale – mărind, în acelaşi timp, numărul staţiilor şi al utilizatorilor”.

Fujitsu PRIMERGY CX1000 are un preţ competitiv, între 80.000 şi 250.000€, în funcţie de configuraţie, şi este disponibil în toată lumea încă din luna martie 2010.
 

Sursa stire: Fujitsu

Conferinţele Agora

Alege conferinta Alege conferinta
  • Unde: Bucureşti, Hotel Intercontinental, sala Rapsodia
  • Când: 29 mai 2012, ora 10:00
  • Info: Înregistrare participanţi: ora 09:30
Participa la conferinta
Conferinta Agora
29
iun
2012

eHealth 2012

  • Unde: Bucureşti
  • Când: 29 iunie 2012, ora 10:00
  • Info: Înregistrare participanţi: ora 09:30
Participa la conferinta
Conferinta Agora
 
Fii la curent cu ultimele noutati agora.ro!

Cea mai recentă conferinţă Agora

15 mai 2012

Data Centers & IT Infrastructure Management

Data Centers & IT Infrastructure Management

Centrele de date și-au făcut apariția încă de la începutul industriei IT. Primele calculatoare erau imense și aveau nevoie de condiții speciale pentru a putea funcționa. Erau [...]