Extinde-ți concediul în 2018: Cum să ai 35 de zile de vacanță cu 10 zile de concediu

România | 6 Decembrie 2017

Vacanța este un moment mult dorit și nu se întâmplă destul de des pentru majoritatea românilor. Cu toate acestea, luând câteva zile de concediu atent planificate în apropierea sărbătorilor legale din 2018, angajații își pot prelungi aceste momente de pauză pentru o perioadă de timp semnificativă.

Specialiștii de la momondo.ro au creat un ghid la îndemână pentru a ajuta călătorii să își tripleze zilele de vacanță – transformând 10 zile de concediu în 35 –, ghid care poate fi consultat și descărcat de aici.

Află cum poți transforma 10 zile de vacanță în 35 în România:

Sărbătoare legală: 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române

Când să pleci în vacanță: 24 – 28 ianuarie

Câte zile de concediu trebuie să-ți iei: 2

Există, oare, ceva pe lume care sună mai ispititor decât îmbrăcarea hainelor alcătuite din materiale vaporoase, în vreme ce în orice oraș din România va trebui să înfruntăm frigul din ianuarie? Țările calde nu mai sunt accesibile doar păsărilor care pleacă la primul vânt tomnatic, așa că o călătorie pe tărâmul thailandez la final de ianuarie poate face minuni.

Unde să mergi: Bangkok, Thailanda

Sărbătoare legală: 8-9 aprilie – Paștele

Când să pleci în vacanță: 6-9 aprilie

Câte zile de concediu trebuie să-ți iei: 1

De Paște, întreaga familie are vacanță, inclusiv elevii, ceea ce face de fiecare dată să fie o perioadă de călătorie aglomerată. Pentru te bucura din plin de weekendul prelungit cu prietenii și familia, plănuirea vacanței în avans e importantă. Adăugând ziua de vineri la concediul de Paște poți avea o binemeritată pauză de patru zile cu o singură zi de concediu.

Unde să mergi: Amsterdam, Olanda

Sărbătoare legală: 1 mai – Ziua Muncii

Când să pleci în vacanță: 28 aprilie - 1 mai

Câte zile de concediu trebuie să-ți iei: 1

Se pare că poți trăi o zi dedicată recunoașterii muncii luând cât mai mult timp liber de la lucru. Ziua Muncii va fi sărbătorită marți, 1 mai, prin urmare, folosind doar o zi de concediu din an, luni, angajații români se pot bucura de patru zile de sărbătoare în 2018.

Unde să mergi: Barcelona, Spania

 

Sărbătoare legală: 27-28 mai – Rusaliile; 1 iunie – Ziua Copilului

Când să pleci în vacanță: 26 mai – 3 iunie

Câte zilele de concediu trebuie să-ți iei: 3

Iată o combinație magică. Călătorii români se pot bucura de o pauză de nouă zile în timp ce folosesc doar trei zile de concediu din an, între 29 mai și 31 mai. Extinderea acestei perioade include Rusaliile și Ziua Copilului, încă un prilej de a le sărbători cu prietenii și familia într-un oraș care poate fi pe placul tuturor.

Unde să mergi: Paris, Franța

Sărbătoare legală: 15 august – Adormirea Maicii Domnului

Când să pleci în vacanță: 15 – 19 august

Câte zile de concediu trebuie să-ți iei: 2

Oricum vacanța de vară e sfântă, așa că două zile de concediu plătit nu e nici pe departe vreo extravaganță, cu atât mai mult cu cât începi planificarea ei din timp. Și când e vară parcă oriunde te-ai duce va fi bine, dar când ai în față cinci zile libere, de ce să nu te bucuri din plin de ele într-un oraș ca Berlinul. Aflat la nici două ore și jumătate distanță cu avionul, rămân prea puține motive pentru a nu-l pune pe lista ta de călătorii în august.

Unde să mergi: Berlin, Germania

Sărbătoare legală:  30 noiembrie – Sfântul Andrei, 1 decembrie – Ziua Națională a României

Când să pleci în vacanță: 30 noiembrie – 2 decembrie

Câte zile de concediu trebuie să-ți iei: 0

Nicio zi liberă nu-i nevoie să extragem din tolbă pentru a avea parte de un weekend prelungit și anul viitor, cu ocazia Zilei Naționale. Cu toate acestea, un zbor către Sankt Petersburg îți cere câteva ore, dar îți promite că le vei uita odată ce i-ai trecut pragul acestui oraș impresionant.

Unde să mergi: Sankt Petersburg, Rusia

Sărbătoare legală: 25 decembrie – Prima zi de Crăciun, 26 decembrie  –  A doua zi de Crăciun

Când să pleci în vacanță: 22-26 decembrie

Câte zile de concediu trebuie să-ți iei: 1

Atât anul acesta, cât și anul viitor, Crăciunul pică în timpul săptămânii, un adevărat cadou pentru a petrecere un weekend prelungit alături de familie și prieteni. Și când te gândești că pentru a sărbători finalul de an cum se cuvine ai nevoie de o singură zi de concediu și sărbătoarea se va întinde de la sine pe cinci zile!

Unde să mergi: Londra, Marea Britanie

Cursurile Agora

Alege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferinta
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: 22 ianuarie 2018, ora 08:00
  • Info: 4 day course - January 22-25
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Centrul de training autorizat ITtraining, București
  • Când: în curând
  • Info: 2/4 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora

Cea mai recentă conferinţă Agora

12 decembrie 2017

Data Centers & IT Infrastructure Management

Data Centers & IT Infrastructure Management

Viitorul este în cloud, mobil și social. Fenomenul Internet of Things devine și el realitate. În 2020 pe glob vor exista 50 de miliarde de dispozitive, care vor produce 35 zettabytes de [...]

 
Fii la curent cu ultimele noutati agora.ro!