EXE Software își deschide porțile pentru studenții care vor să-și facă stagiile de practică în IT

Firme | 22 Mai 2018

În contextul finalului de an universitar și a studenților de la facultățile tehnice care vor să-și efectueze, vara aceasta, stagiile de practică, EXE Software a pregătit câteva posturi, care să faciliteze conturarea experienței profesionale pentru cei aflați la început de drum. Astfel, companiei românești i se pot alătura studenți și masteranzi din domeniul IT, urmând să facă parte din echipele tehnice de Web Development (.Net) și să ocupe poziții de Junior Net Developer.  

În cadrul stagiului de practică, studenții sau masteranzii vor avea ocazia să se familiarizeze cu ceea ce înseamnă mediul de lucru într-o companie și să intre în contact cu tehnologii de ultimă generație, dincolo de conceptele și noțiunile teoretice prezentate în cadrul facultății. Mai mult, vor avea un mentor, care va fi menit să îi ghideze pe parcursul programului de practică, oferindu-le feedback constant despre evoluția lor, iar în funcție de rezultate vor putea să-și continue activitatea din postura de angajați în cadrul companiei.

Dat fiind faptul că EXE Software este partener Microsoft, pentru majoritatea soluțiilor dezvoltate, practicanții vor putea folosi tehnologii precum .NET Framework, MS SQL Server, Microsoft Business Intelligence (MSBI), SharePoint, ETL/SSIS,Cube Analysis/SSAS și Reporting/SSRS. Totodată, vor avea acces la tehnologie IBM, folosind tool-uri precum Cognos TM1 Architect, Performance Modeler, Cognos TM1 WEB, Perspectives, Café sau Cognos Framework Manager.

„Suntem nerăbdători să cunoaștem noile generații și ne simțim optimiști față de aceste stagii de practică. Experiența ne arată că persoane care au venit la noi încă din anii de studiu ne-au rămas alături și chiar au devenit oameni de bază în companie. Ne entuziasmează ideea de fi noi cei care putem da aplombul studenților la început de drum și care vor să-și clădească o carieră promițătoare. Căutăm candidați capabili să lucreze bine în cadrul unei echipe și care au o influență pozitivă asupra celor din jur, candidați creativi, cu abilități de comunicare, flexibili și proactivi, cărora să le stimulăm viziunea de ansamblu”, a declarat Karina Uță, în calitate de HR Manager al EXE Software

Cursurile Agora

Alege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferinta
  • Unde: București
  • Când: în curând
  • Info: 2 zile
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 1 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 1 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora

Cea mai recentă conferinţă Agora

12 decembrie 2017

Data Centers & IT Infrastructure Management

Data Centers & IT Infrastructure Management

Viitorul este în cloud, mobil și social. Fenomenul Internet of Things devine și el realitate. În 2020 pe glob vor exista 50 de miliarde de dispozitive, care vor produce 35 zettabytes de [...]

 
Fii la curent cu ultimele noutati agora.ro!