Epicor Software a anunţat rezultatele primului său studiu global privind amprenta de carbon, care oferă o înţelegere nouă a faptului că majoritatea companiilor sunt rămase în urmă în ceea ce priveşte înţelegerea amprentei de carbon, în ansamblu, ca şi în asumarea iniţiativelor privind gestionarea emisiilor de carbon.
Odată cu introducerea în Australia a noii legislaţii privind emisiile de carbon şi cu noile reglementări ce vor fi în curând introduse şi în California, este deja creat un impuls pentru o creştere a cerinţei de gestionare a energiei la nivel corporativ. Sondajul, care a fost realizat de Epicor în 2011, a fost conceput pentru a investiga capacitatea şi disponibilitatea companiilor de a-şi identifica emisiile de gaze cu efect de seră; pentru a afla cum anume, din punct de vedere tehnic, îşi contabilizează aceste emisii; şi pentru a clarifica măsura în care companiile trebuie să îndeplinească nu numai cerinţele legale de sustenabilitate ci, de asemenea, la care cerinţe ale partenerilor şi clienţilor lor răspund.
Studiul a colectat răspunsuri de la aproape 1000 de companii din toată lumea. Majoritatea respondenţilor (48%) au fost organizaţii din industria manufacturieră, cu 100, până la 1000 de angajaţi (42%) şi cu venituri anuale de 50 de milioane dolari sau mai puţin (43%). Sondajul a arătat că 58% dintre companiile chestionate nu au auzit de termenul „gestionarea amprentei de carbon”, că mai puţin de un sfert ar putea descrie cu exactitate ce înseamnă acest termen şi că un mare procent, respectiv 80%, dintre companiile intervievate nu îşi monitorizează emisiile de carbon.
„Este destul de îngrijorător, când te gândeşti că o treime dintre toate companiile nu ştiu dacă sunt supuse obligaţiei de raportare a emisiilor şi vrem să profităm de această ocazie pentru a adresa un îndemn industriei, în ansamblul său, să îşi asume responsabilitatea şi să ajute la educarea afacerilor în privinţa gestionării energiei", a declarat Chris Purcell, product marketing manager pentru Epicor.
„Raportarea emisiei de carbon va avea loc indiferent de opiniile personale cu privire la încălzirea globală; acele afaceri care se pregătesc acum pentru raportarea solicitată prin lege în viitorul apropiat vor avea un avantaj competitiv clar faţă de cei întârziaţi. Managementul energiei nu este o deviere de la activitatea principală a companiilor. Afacerile pot obţine economii de costuri şi energie din investiţiile pentru sustenabilitate, iar creşterea tranzactionarilor cu certificate de emisii de carbon va duce încă şi mai mult la cerinţa ca afacerile să înţeleagă modul în care contabilizarea emisiei de carbon va avea un impact asupra propriilor rezultate”, a mai spus Purcell.
Sondajul a mai arătat şi că 50% dintre companiile chestionate nu au nici un fel de implicare la nivel de top în iniţiativele lor privind gestionarea emisiei de carbon, deşi aceia care ocupă funcţii de CEO vor fi responsabili, cel mai probabil, pentru strategia de „înverzire” a propriilor companii. Totodată, 85% nu pot raporta nivelul emisiilor de carbon pe care compania lor le-a emis în fiecare dintre ultimele şase luni, iar aproape 70% contabilizează corect mai puţin de 25% din emisia de carbon a companiei lor.
Sursa stire:
Epicor Software