CNAS solicită demararea unei anchete prin Curtea de Conturi

Legislaţie | 24 Ianuarie 2011

Duminică, 23 ianuarie 2011, la sediul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, a avut loc conferinţa de presă dedicată prezentării deciziei Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate de a solicita demararea unei anchete organizate de Curtea de Conturi a României.


„În primul rând, vreau să vă anunţ că am decis, în calitate de Preşedinte al CNAS, să cerem demararea unor acţiuni de audit şi de control de către Curtea de Conturi a Românei. Am luat această decizie ca urmare a observării neconcordanţelor între numărul de asiguraţi înscrişi, arătaţi de versiunea centralizată a SIUI, şi listele cu pacienţi ale medicilor de familie raportate înainte de introducerea versiunii centralizate a sistemului informatic”, a declarat Nicolae Lucian Duţă, Preşedintele CNAS.

Cea mai pregnantă asimetrie a fost observată la Bucureşti, unde figurează 1.600.000 de asiguraţi, deşi înainte de introducerea SIUI figurau ca fiind înscrişi peste 2,5 milioane de asiguraţi. „Folosirea versiunii centralizate a SIUI ne-a oferit un semnal clar de fraudare. Pentru a determina dimensiunea acestui fenomen şi pentru a identifica sursele acestuia, am decis că este momentul realizării unor investigaţii serioase de către instituţiile abilitate”, a mai spus Lucian Duţă. Acesta a mai precizat faptul că astfel de controale vor avea loc şi la alte case judeţene de asigurări de sănătate, acolo unde vor fi demarate şi cercetări ale auditului intern al CNAS.

„Fenomenul fraudării listelor de pacienţi este semnalat şi de încercarea de discreditare a principalului instrument destinat contracarării acestuia. În presa ultimelor zile a fost publicat un presupus raport de audit intern realizat de CNAS asupra modului în care funcţionează SIUI. Despre acesta vreau să vă spun că este un document inexistent, fiind un material compilat din alte rapoarte interne trimise între CNAS şi CAS a Municipiului Bucureşti (CASMB)”, a spus Preşedintele CNAS.
 
Acesta a mai declarat că „documentul este post-datat. Deşi se spune despre acesta că ar fi fost redactat în luna decembrie a anului 2010, documentul principal care a stat la baza alcătuirii sale a fost creat pe 2 decembrie 2009. El face parte dintr-un calup de schimb de rapoarte între CNAS şi CASMB. Ultimul dintre acestea este datat în septembrie 2010, înainte de introducerea noului SIUI. Punerea în funcţiune a versiunii centralizate a SIUI a făcut inutilă continuarea oricărui dialog instituţional pe tema vechii versiuni a SIUI. De asemenea, documentul de la care se inspiră nu este un raport de audit, ci este un raport intern al CASMB. Acest raport intern face referire, de fapt, la deficitara funcţionare a vechiului SIUI, nu la versiunea centralizată a SIUI. Considerăm că avem de-a face cu o acţiune de intoxicare şi de discreditare a versiunii centralizate a SIUI, un sistem care ne permite să observăm nereguli grave, precum diferenţa de număr de asiguraţi apărută după introducerea sistemului informatic”.

În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă au fost prezentate primele informaţii obţinute după aproape o lună de folosire a variantei centralizate a Sistemului Informatic Unic Integrat. Potrivit acestora, în această perioadă au avut loc, printre altele, la nivel naţional, peste 270.000 de raportări ale angajatorilor, peste 260.000 de raportări de concedii medicale şi peste 10.000 de raportări ale farmaciilor.
 

Sursa stire: CNAS

Conferinţele Agora

Alege conferinta Alege conferinta
  • Unde: Bucureşti, Hotel Intercontinental, sala Rapsodia
  • Când: 29 mai 2012, ora 10:00
  • Info: Înregistrare participanţi: ora 09:30
Participa la conferinta
Conferinta Agora
29
iun
2012

eHealth 2012

  • Unde: Bucureşti
  • Când: 29 iunie 2012, ora 10:00
  • Info: Înregistrare participanţi: ora 09:30
Participa la conferinta
Conferinta Agora
 
Fii la curent cu ultimele noutati agora.ro!

Cea mai recentă conferinţă Agora

15 mai 2012

Data Centers & IT Infrastructure Management

Data Centers & IT Infrastructure Management

Centrele de date și-au făcut apariția încă de la începutul industriei IT. Primele calculatoare erau imense și aveau nevoie de condiții speciale pentru a putea funcționa. Erau [...]