Cea mai tare vară merită o rețea pe masură

Mobile | 15 Mai 2018

An de an, Orange, liderul pieţei de telefonie mobilă, este aproape de clienţii săi şi de pasiunile acestora. În această vară, UNTOLD şi NEVERSEA, două dintre cele mai mari festivaluri din Europa ca număr de artisti și participanți, alături de Summer Well și Afterhills, au susţinerea celei mai performante reţele.

Orange îşi propune astfel să aducă reţeaua mai aproape de cât mai mulţi oameni, să depăşească aşteptările iubitorilor de muzică
şi să asigure o vară plină de distracţie pe ritmuri electro, rock,dance şi muzică alternativă. Pe lângă show-urile memorabile puse
în scenă de cei mai în vogă artişti ai momentului, clienţii Orange vor putea interacţiona cu cele mai noi tehnologii şi se vor putea
bucura, pe toată durata festivalurilor, de acces nelimitat în reţea şi cea mai bună acoperire mobilă 4G pentru a rămâne mereu
conectaţi cu lucrurile importante pentru ei. În prezent, Orange are cea mai extinsă acoperire pentru reţeaua 4G ce acoperă 100% din
populația urbană și peste 93% din populația totală a țării.

Luna august aduce o surpriză clienților Orange: primul an decolaborare între Orange și UNTOLD, unul dintre cele mai mari
festivaluri din lume ca număr de participanți. UNTOLD a devenit o prioritate pentru cei mai importanți artişti din lume, aceştia
manifestându-şi dorinţa să revină în fiecare an la Cluj-Napoca.Anul acesta festivalul va avea loc între 2 și 5 august, când sunt
aşteptați peste 350.000 de participanți.

NEVERSEA va aduce răsărituri unice la malul Mării Negre alături de Armin van Buuren, The Script şi mulţi alţii. Distracția începe la
Constanța, între 5 și 8 iulie, la cel mai mare festival de la malul Mării Negre, unde pe cele 7 scene vor urca peste 200 de artiști de
renume internațional. La ediția din acest an sunt așteptați peste200.000 de fani din întreaga țară și din lume.

Orange te invită să visezi şi să dansezi pe vibraţiile Afterhills,evenimentul muzical în aer liber unic în regiunea Moldovei, care se
desfăşoară la 6 kilometri de centrul Iașiului, între 31 mai și 3iunie.

Experienţa muzicală completă şi susținută de Orange se încheie la Summer Well, festivalul ca o vacanţă ce va avea loc pe 11 şi 12
august, pe domeniul de poveste Ştirbey din Buftea. Summer Well este un festival de referință pentru muzica alternativă din România și este
susținut de Orange de opt ani.

_“Orange este un brand care, prin tot ce face, își propune să fie aproape de clienții săi și de pasiunile lor. De aceea, am decis ca
anul acesta să punem la dispoziţia tuturor celor prezenţi la cele mai iubite festivaluri  din marile orașe ale ţării, cele mai bune
servicii care să îmbunătăţească substanţial calitatea experienţelor acestora. Cu ajutorul tehnologiei pusă în valoare de
performaţele reţelei noastre 4G şi împreună cu partenerii noștri,Samsung şi Huawei, ne propunem să dăm o nouă dimensiune experienței
de festival și să creăm momente memorabile pentru toți
participanții”, _a declarat MIRELA BOSOI, HEAD OF BRAND AND
COMMUNICATION ORANGE ROMÂNIA.

Mai multe informaţii găsiţi şi aici: https://www.orange.ro/festivals

Cursurile Agora

Alege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferinta
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 1 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 1 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: București
  • Când: în curând
  • Info: 2 zile
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora

Cea mai recentă conferinţă Agora

12 decembrie 2017

Data Centers & IT Infrastructure Management

Data Centers & IT Infrastructure Management

Viitorul este în cloud, mobil și social. Fenomenul Internet of Things devine și el realitate. În 2020 pe glob vor exista 50 de miliarde de dispozitive, care vor produce 35 zettabytes de [...]

 
Fii la curent cu ultimele noutati agora.ro!