Bosch aniversează 100 de ani de producţie a alternatoarelor

Evenimente | 27 August 2013

Anul acesta se împlinesc 100 de ani de când Bosch a lansat primul alternator cu reglare a tensiunii din lume, destinat autovehiculelor. Deşi a fost conceput iniţial ca o simplă sursă de energie electrică pentru farurile electrice, ulterior acesta a stat la baza electrificării autovehiculelor. Farurile au fost imediat urmate de numeroşi alţi consumatori electrici, cum ar fi demarorul electric lansat de Bosch în 1914 şi primul dispozitiv electric de acţionare a ştergătoarelor de parbriz lansat de Bosch în 1926. În prezent, alternatoarele furnizează toată energia necesară funcţionării unui autovehicul, alimentând numeroasele sisteme electrice care sporesc eficienţa acestuia, nivelul de siguranţă şi confort şi reduc impactul asupra mediului înconjurător. „Alternatoarele sunt din ce în ce mai mici, mai robuste şi mai puternice”, afirmă Ulrich Kirschner, preşedintele diviziei Demaroare şi Alternatoare din cadrul Bosch, rezumând procesul continuu de dezvoltare a acestora. În timp ce primele alternatoare furnizau o putere redusă de numai 4 A, ultima generaţie de alternatoare Bosch – gama Power Density Line pentru autoturisme – este disponibilă în patru categorii de putere, între 130 A şi 250 A.

1913 - Bosch devine un furnizor de sisteme

Până în anul 1913, Bosch a fabricat exclusiv sisteme de aprindere. Concentrarea pe un singur produs era o strategie de afaceri extrem de riscantă. În acelaşi timp, piaţa auto se dezvolta într-un ritm foarte alert. Un număr tot mai mare de autovehicule erau utilizate zilnic, impunându-se astfel necesitatea dezvoltării unui sistem de iluminat sigur şi fiabil. Robert Bosch a profitat de această oportunitate şi, în 1913, „sistemul de iluminat Bosch pentru autovehicule” era pregătit să intre în producţia de serie. Pachetul oferit ca soluţie pentru montarea ulterioară consta în două faruri, alternatorul, un acumulator şi regulatorul de tensiune. Alternatorul avea un singur rol: să furnizeze acumulatorului energie electrică, prin care să se asigure funcţionarea fiabilă a primelor faruri electrice. Acest prim sistem de iluminat a deschis drumul companiei Bosch, care a devenit ulterior un furnizor de sisteme şi principalul furnizor de componente auto. Fără măsurile de îmbunătăţire continuă implementate de Bosch în ceea ce priveşte eficienţa alternatoarelor, alternatoarele moderne ar trebui să aibă aceeaşi greutate cu cea a unui autovehicul de mici dimensiuni pentru a asigura energia electrică necesară sistemelor electrice moderne şi numărului mare de consumatori electrici.

Bosch electrifică unităţile de acţionare a geamurilor şi întregul autovehicul

Pe lângă portofoliul extins de alternatoare pentru autoturisme şi autovehiculele comerciale, Bosch oferă numeroase alte dispozitive electrice. Acestea variază de la dispozitivele de acţionare de mici dimensiuni pentru scaune şi geamuri până la motoarele electrice puternice din dotarea autovehiculelor hibride şi electrice. Aceste motoare generează energie electrică, fiind utilizate în acelaşi timp pentru propulsia autovehiculului. Kirschner este încrezător: „Sistemele electrice de propulsie vor spori şi pe viitor nivelurile de eficienţă şi confort oferite de autovehicule”.

Date importante din istoria Bosch:

1913: Lansarea primului alternator Bosch

Bosch a lansat primul alternator cu reglare a tensiunii din lume, ca parte a „sistemului de iluminat Bosch pentru autovehicule”. Acesta avea un singur rol: să furnizeze acumulatorului energia electrică prin care să se asigure funcţionarea fiabilă a primelor faruri electrice. Alternatorul furniza o putere de numai 4 A.

1933: Demarorul-alternator pentru autoturismele de mici dimensiuni şi pentru motociclete

Chiar din anii 1930 au fost depuse eforturi susţinute pentru a reduce dimensiunea componentelor auto. De exemplu, Bosch a dezvoltat demarorul-alternator, care combina funcţiile unui demaror şi ale unui alternator într-o singură unitate electrică. Aceasta avea rolul de a porni motorul, dar şi de a genera energie electrică în timpul funcţionării acestuia.

1959: Generatorul de curent trifazat pentru autobuze: o soluţie mai compactă, mai uşoară şi mai puternică

Generatoarele de curent continuu utilizate până în acest punct nu mai puteau face faţă creşterii constante a energiei necesare pentru alimentarea unui număr tot mai mare de consumatori electrici din dotarea autovehiculelor. Prin urmare, dezvoltarea generatorului de curent trifazat a reprezentat o evoluţie importantă: chiar şi la ralanti, acesta putea genera suficientă energie pentru alimentarea consumatorilor electrici şi a acumulatorului. Acest lucru a adus imediat avantaje semnificative, în special pentru autobuzele din mediul urban, cu un consum ridicat de energie şi cu opriri dese.

1989: Alternatoarele compacte pentru autoturisme: silenţioase, uşoare şi puternice

Printre principalele caracteristici ale gamei de alternatoare compacte Bosch se numărau puterea ridicată, nivelul redus de zgomot şi capacitatea de a se adapta solicitărilor ridicate la care era supus sistemul electric al autovehiculului. Pentru această gamă de alternatoare a fost utilizat în premieră principiul inovator al răcirii interne.

1995: Alternatorul răcit cu lichid pentru autoturisme

Alternatorul răcit complet cu lichid, care a intrat în producţia de serie limitată în 1995, a marcat introducerea unei soluţii total independente. Răcirea de tip bypass utiliza sistemul de răcire a motorului autovehiculului. Noul model de alternator era o soluţie cu un nivel de zgomot extrem de redus, capabilă să furnizeze până la 150 A la o tensiune de 14 V. Alternatorul avea o durată de viaţă deosebit de lungă întrucât nu era prevăzut cu inele colectoare şi cu perii din carbon.

2005: Alternatorul LI-L cu durată de viață extinsă destinat autovehiculelor comerciale

În 2005, Bosch a lansat un alternator deosebit de robust şi durabil, destinat autovehiculelor comerciale. Datorită rulmenţilor cu bile de dimensiuni mai mari, scuturilor terminale ranforsate şi îmbunătăţirilor aduse sistemului perie/inel colector, alternatorul LI-L nu necesită întreţinere până la 800.000 de kilometri parcurşi.

2008: Alternatoarele New Baseline pentru autoturisme: surse puternice de energie pentru autovehiculele low-cost

Bosch a dezvoltat gama New Baseline (NBL) de alternatoare destinată autovehiculelor low-cost de mici dimensiuni, care au, de obicei, un consum mai mic de energie. Alternatoarele NBL reprezintă o opţiune economică, fiind în acelaşi timp şi o soluţie robustă şi compactă. Disponibile în trei dimensiuni diferite, alternatoarele furnizează o putere între 1,0 şi 1,8 kW. Cu o eficienţă de 66 la sută, acestea contribuie la reducerea la minim a consumului şi a emisiilor de CO2.

2009: gama HD pentru autovehiculele comerciale – soluţii personalizate cu un design modular

În 2009, Bosch a lansat gama HD de alternatoare, al căror design modular îndeplineşte cerinţele multiple specifice autovehiculelor comerciale. Furnizând diferite valori de putere, gama HD oferă, de asemenea, o serie de opţiuni suplimentare, cum ar fi rezistenţa termică ridicată şi durata extinsă de viaţă, care pot fi combinate în funcţie de necesităţi. Acest lucru permite producătorilor de autovehicule comerciale să aleagă alternatorul perfect adaptat nevoilor sale specifice.

2011: Alternatoarele Efficiency Line pentru autoturisme – deosebit de eficiente în traficul aglomerat

Funcţiile speciale ale noii game Efficiency Line (EL) se remarcă cu adevărat în traficul urban: noua generaţie de alternatoare generează cu circa 10 la sută mai multă energie pe care o furnizează sistemului electric al autovehiculului, chiar şi atunci când nu este cuplată nicio treaptă de viteză. Întrucât acumulatorul este încărcat mai rapid, disponibilitatea sistemului start-stop este sporită, acesta beneficiind de suficientă energie pentru a reporni motorul următoarea dată când acesta va fi oprit. Prin îmbunătăţirea designului electric şi utilizarea noilor diode de înaltă eficienţă (HED) dezvoltate de Bosch, inginerii au reuşit să atingă un nivel de eficienţă a alternatorului de până la 76 la sută.

Cursurile Agora

Alege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferinta
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 1 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 1 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: București
  • Când: în curând
  • Info: 2 zile
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora

Cea mai recentă conferinţă Agora

12 decembrie 2017

Data Centers & IT Infrastructure Management

Data Centers & IT Infrastructure Management

Viitorul este în cloud, mobil și social. Fenomenul Internet of Things devine și el realitate. În 2020 pe glob vor exista 50 de miliarde de dispozitive, care vor produce 35 zettabytes de [...]

 
Fii la curent cu ultimele noutati agora.ro!