Axis Communications şi CamStreamer – Colaborare în sprijinul educației cu Academia de Studii Economice din București

Educatie | 18 Aprilie 2018

Axis Communications anunță în aceste zile colaborarea cu Academia de Studii Economice (ASE) din București, care aniversează 105 ani de performanță academică.

Înfiinţată prin Decret Regal la 6 aprilie 1913, Academia de Studii Economice (ASE) din Bucureşti, universitate de top în domeniul economic şi administraţiei publice din România, împlineşte anul acesta 105 ani de existenţă. În cadrul manifestărilor derulate cu ocazia aniversării, Axis Communications asigură transmisia live din Aula Mare a ASE București.

“Ne bucură colaborarea pe care o derulăm cu partenerii noștri – Axis Communications și CamStreamer – care asigură streamingul live de la manifestările prilejuite zilele acestea în cadrul Academiei de Studii Economice din București. Capabilităţile camerelor Axis ne susțin în difuzarea live pe canalele social media a dezbaterilor și prezentărilor din cadrul Aulei ASE, ceea ce face posibilă participarea de la distanță și a absolvenților noștri, precum și a tuturor celor interesați. După o primă experiență de utilizare a tehnologiei Axis anul trecut, acest tip de colaborare devine o tradiție pentru noi”, a declarat prof. univ. dr. Dorel PARASCHIV, Prorector al ASE București.

Programul complet al manifestărilor aniversare poate fi consultat pe site-ul: „Aniversare ASE 105”- http://ase.ro/ase105/, iar manifestările derulate în cadrul Aulei Mari pot fi urmărite prin transmisie live pe canalul de Facebook al Academiei de Studii Economice din București.

Implementarea tehnică

Pentru transmisia live a evenimentului este folosită camera de reţea AXIS Q1635, alături de soluţia profesională CamStreamer. Acest model de cameră de reţea Axis poate transmite conţinut video Full HD 1080p, având un senzor de ½”. Procesul de configurare al streaming-ului se realizează rapid şi intuitiv, soluţia software CamStreamer fiind instalată direct în cameră.

”La nivel global, Axis Communications are o tradiție în parteneriatul cu mediul academic, iar acum ne bucură să aducem această tradiție la nivel local prin colaborarea cu una din dintre cele celebre universități economice din Europa Centrală și de Est – ASE București. Ne dorim ca acest prilej să conducă și pe viitor la facilitarea accesului la tehnologie și inovație pentru studenții economiști din România prin semnarea unui viitor parteneriat între ASE București și Axis Communications”, a declarat Marius Potorac-Roman, Key Account Manager Axis Communications.

 

Cursurile Agora

Alege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferinta
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 1 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: București
  • Când: în curând
  • Info: 2 zile
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 1 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora

Cea mai recentă conferinţă Agora

12 decembrie 2017

Data Centers & IT Infrastructure Management

Data Centers & IT Infrastructure Management

Viitorul este în cloud, mobil și social. Fenomenul Internet of Things devine și el realitate. În 2020 pe glob vor exista 50 de miliarde de dispozitive, care vor produce 35 zettabytes de [...]

 
Fii la curent cu ultimele noutati agora.ro!