AXA a ales IBM pentru managementul infrastructurii IT

Business | 26 Ianuarie 2012

Compania de Asigurări AXA, unul dintre cele mai importante grupuri de asigurări și management al activelor, a semnat un contract de servicii pentru consolidarea sistemului informatic la nivelul companiei din România.


„Când ne referim la IBM, avem în vedere nivelul înalt de profesionalism și orientarea evidentă către cerințele clientului. Echipa IBM ajută clientul din mai multe perspective, nu doar din punct de vedere al soluțiilor IT, dar și al soluțiilor pentru afaceri. IBM reprezintă pentru compania noastră un partener de încredere, de care noi, ca și client, suntem foarte mulțumiți de serviciile oferite. Doresc să felicit IBM pentru calitatea echipei din România –  profesioniști de înaltă clasă, ce aduc valoare reală, poate cea mai mare valoare pentru operațiunile IBM în România”, a menționat Violeta Ciurel, Președinte și CEO, AXA România.

IBM oferă companiei AXA Life Insurance o soluție complexă ce ajută în optimizarea infrastrucutrii IT cât și în reducerea costurilor operaționale. IBM furnizează clientului un pachet complex pe bază de abonament lunar, ce conține componente hardware, software, comunicații și serviciile asociate operării aplicației SAP pe toată durata contractului. Prin intermediul serviciilor de infrastructură hardware Infrastructure as a Service (IaaS), IBM oferă resursele necesare (procesoare, memorie, sisteme de stocare, disponibilitate) și echipamente de rețea. De asemenea, IBM va oferi update și management pentru firmware referitor la configurarea hardware, management al patch-urilor pentru sistemul de operare și servicii de back-up pe toată durata contractului.

„Suntem încântați să colaborăm cu AXA și să aducem pe piața din România cele mai noi platforme și servicii de tehnologie de tipul „Smarter Computing” create și operate de specialiștii noștri. Pentru a fi considerați partenerul de încredere al afacerii clientului nostru, trebuie să ne demonstrăm permanent capacitatea tehnică, tehnologică și logistică. Echipa IBM Global Technology Services din România se identifică cu aceste servicii smarter și suntem onorați să avem un astfel de client în portofoliul nostru. De asemenea, dorim să considerăm acest pas ca un început pentru o colaborare de lungă durată, pe parcursul căreia să reușim împreună să ne dezvoltăm”, a menționat Mihai Galbura, Country GTS Leader, IBM România.

AXA Life Insurance va beneficia de experiența IBM acumulată în decursul implementării de soluții pentru sute de clienți din toate zonele geografice și sectoarele de piață. IBM a furnizat un set de garanții conform cărora IBM România este cel mai bun furnizor de servicii specifice unui centru de date la cel mai înalt nivel al calității din România. Garanția serviciilor de calitate oferite pentru centrele de date este absolut necesară pentru o companie precum AXA Life Insurance în vederea dezvoltării strategiei pentru o creștere susținută în următorii cinci ani.

În urma implementării soluției IBM, AXA reduce costurile IT și îmbunătățește timpii de răspuns pentru servicii. Noua soluție ajută organizația să stabilizeze costurile tehnologice și să administreze mai bine bugetul. AXA Life Insurance estimează ca va reduce costurile cu investițiile interne și va echilibra costurile pentru următorii 4 ani.
 

Sursa stire: IBM România

Conferinţele Agora

Alege conferinta Alege conferinta
  • Unde: Bucureşti, Hotel Intercontinental, sala Rapsodia
  • Când: 29 mai 2012, ora 10:00
  • Info: Înregistrare participanţi: ora 09:30
Participa la conferinta
Conferinta Agora
29
iun
2012

eHealth 2012

  • Unde: Bucureşti
  • Când: 29 iunie 2012, ora 10:00
  • Info: Înregistrare participanţi: ora 09:30
Participa la conferinta
Conferinta Agora
 
Fii la curent cu ultimele noutati agora.ro!

Cea mai recentă conferinţă Agora

15 mai 2012

Data Centers & IT Infrastructure Management

Data Centers & IT Infrastructure Management

Centrele de date și-au făcut apariția încă de la începutul industriei IT. Primele calculatoare erau imense și aveau nevoie de condiții speciale pentru a putea funcționa. Erau [...]