Aproape un milion de români au urmat cursurile de educaţie financiară BaniIQ şi Banii pe Net

Educatie | 21 Decembrie 2016

Aproape 215.000 de persoane au finalizat cursurile de educație financiară BaniIQ și comerț online Banii pe Net derulate de Visa şi Junior Achievement România în primele zece luni din 2016, respectiv un sfert din totalul celor 865.000 de beneficiari ai celor două programe din ultimii cinci ani. Astfel, numărul beneficiarilor se apropie de un milion, prag estimat să fie depășit pe parcursul anului viitor.

Cele două programe se derulează în şcoli şi licee, online și în bibliotecile publice din țară, având o dispersie foarte bună la nivel național. Astfel, cei mai mulţi dintre beneficiarii cursurilor BaniIQ provin din București, Iași, Timiș, Cluj, Suceava şi Argeș, iar în cazul programului Banii pe Net, pe lângă aceste judeţe, se adaugă Constanța şi Prahova.

Cursurile de educație financiară și comerț online derulate de Visa au o prezență tot mai vizibilă și în comunitățile rurale prin intermediul unui parteneriat încheiat cu rețeaua națională de biblioteci publice. Aproximativ 10.000 de persoane au fost instruite prin intermediul acestui parteneriat în 2016 şi peste 250 de biblioteci din 13 județe au participat la cele două programe.

“Cu ajutorul programelor BaniIQ și Banii pe Net am făcut primii pași către incluziunea financiară a mediului rural şi a zonelor sărace, acolo unde accesul la informație este mai redus. Din păcate, nivelul de alfabetizare financiară este foarte scăzut în toată ţara, nu doar în zonele rurale, doar 22% dintre români având cunoştinţe financiare, ceea ce ne plasează pe ultimul loc în Europa, conform unor studii recente[1]. Este şi motivul pentru care derulăm aceste programe la nivel naţional, întrucât oricine ar trebui să aibă o cultură financiară de bază pentru a-şi gestiona bugetul lunar de venituri şi cheltuieli şi pentru a lua cele mai potrivite decizii pentru viitorul său financiar”, a declarat Cătălin Crețu, directorul general pentru România, Croația, Malta și Slovenia al Visa Europe.

BaniIQ este cel mai extins program de educație financiară la nivel național, iar Banii pe Net este primul program de educație despre comerțul electronic lansat în România, ambele având scopul de a-i ajuta pe români să-şi administreze mai bine bugetul personal și să se familiarizeze cu serviciile financiare. BaniIQ și Banii pe Net se derulează în parteneriat cu băncile din România și organizația non-profit Junior Achievement, iar training-urile gratuite au loc în școli, licee și biblioteci din toată țara, dar și online prin intermediul platformelor www.baniiq.ro și www.baniipenet.ro.

“Programele educaţionale BaniIQ și Banii pe Net contribuie substanţial la misiunea asumată din ce în ce mai curajos de către bibliotecile publice în comunităţile locale, aceea de a contribui efectiv la procesul de dezvoltare sănătoasă a societăţii”, a declarat Valentin Smedescu, şef Serviciu Marketing-Dezvoltare/Coordonare judeţeană, Biblioteca Antim Ivireanul Vâlcea.

Extinderea celor două programe, prin parteneriatul cu bibliotecile publice, a permis accesul la cursuri tuturor persoanelor, indiferent de vârstă. Astfel, aproape o treime dintre beneficiarii programului BaniIQ și un sfert dintre cei care care au urmat cursurile programului Banii pe Net au peste 35 de ani. Circa 60% dintre beneficiarii celor două programe sunt bărbați.

Programele BaniIQ și Banii pe Net au fost înscrise în ediția de anul acesta a CompetitIAA, un concurs dedicat studenților pasionați de marketing și comunicatre, organizat de International Advertising Association (IAA). Prin înscrierea celor două programe în competiție, Visa a provocat tinerii să găsească soluții pentru promovarea și încurajarea educației financiare în România.


[1] Studiul realizat în 2015 de agenţia Standard & Poor’s privind alfabetizarea financiară.

 

Conferinţele Agora

Alege conferinta Alege conferinta Alege conferinta Alege conferinta Alege conferinta Alege conferinta Alege conferinta
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: 26 octombrie 2017, ora 09:00
  • Info: 2 day course - October 26-27
Participa la conferinta
Conferinta Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: 27 noiembrie 2017, ora 09:00
  • Info: 2 day course - November 27-28
Participa la conferinta
Conferinta Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: 06 decembrie 2017, ora 09:00
  • Info: 2 day course - December 6-7
Participa la conferinta
Conferinta Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: 11 decembrie 2017, ora 09:00
  • Info: 2 day course - December 11-12
Participa la conferinta
Conferinta Agora
  • Unde: Centrul de training autorizat ITtraining, București
  • Când: 31 decembrie 2017, ora 09:00
  • Info: Cursuri, 2-4 zile
Participa la conferinta
Conferinta Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: 31 decembrie 2017, ora 09:00
  • Info: 2 day course - Date TBA
Participa la conferinta
Conferinta Agora
31
dec
2017

Cryptography

  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: 31 decembrie 2017, ora 09:00
  • Info: 2 day course - Date TBA
Participa la conferinta
Conferinta Agora

Cea mai recentă conferinţă Agora

19 octombrie 2017

Advanced Machine Learning; Scientific Python and Machine Learning

Advanced Machine Learning; Scientific Python and Machine Learning

Course Overview: Data scientists use algorithms and frameworks which enables computers to solve problems that are classified on a higher complexity level than traditional algorithms. Probably the [...]

 
Fii la curent cu ultimele noutati agora.ro!