58% dintre universităţi utilizează soluţii de eLearning

Software | 30 August 2010

Peste jumătate din universităţile din România (58%) utilizează soluţii de eLearning în activitatea didactică şi nondidactică. Majoritatea celor care nu folosesc aceste soluţii (68%) declară că ar dori să le dezvolte în viitorul apropiat, se arată într-un studiu realizat la comanda SIVECO Romania.
 
Unul din proiectele care oferă acces studenţilor şi profesorilor la resurse de tip eLearning este PAELIS, realizat în cadrul unui parteneriat între SIVECO Romania şi Universitatea Politehnică Bucureşti, şi co-finanţat din Planul Naţional, Programul 5 - INOVARE, în baza contractului nr. 67/2007 încheiat cu AMCSIT.
 
Proiectul, lansat în 2007 şi finalizat în acest an, vine în sprijinul universităţilor oferindu-le un portal eLearning modular, care asigură pe de o parte flexibilitatea administrării electronice a procesului educaţional prin facilităţi de administrare specifice unei universităţi, şi pe de altă parte asigură eficientizarea procesului de învăţare, prin punerea la dispoziţia studenţilor şi a profesorilor a unor module de evaluare online şi de lucru la distanţă.
 
De acest tip de portal pot beneficia şi alte centre universitare din ţară sau din străinătate, sistemul oferind suport pentru activităţile educaţionale de predare/învăţare, colaborare, de management al cunoştinţelor şi cursurilor şi management al activităţilor administrative.
 
„Obiectivul principal al proiectului PAELIS este acela de a crea un produs nou, inovativ, competitiv şi adaptat cerinţelor de educaţie modernă din universităţi, care se adaugă portofoliului de produse eLearning oferite de SIVECO Romania”, a declarat Cătălin Ştefan, responsabil tehnic al proiectului, în cadrul SIVECO Romania.

 

Sursa stire: http://www.siveco.ro

Conferinţele Agora

Alege conferinta Alege conferinta Alege conferinta
  • Unde: Bucureşti, Hotel Intercontinental, Sala Ronda
  • Când: 09 februarie 2012, ora 10:00
  • Info: Înregistrare participanţi: ora 09:30
Participa la conferinta
Conferinta Agora
  • Unde: Bucureşti
  • Când: 23 februarie 2012, ora 10:00
  • Info: Înregistrare participanţi: ora 09:30
Participa la conferinta
Conferinta Agora
13
mar
2012

IT Security Solutions

  • Unde: Bucureşti
  • Când: 13 martie 2012, ora 10:00
  • Info: Înregistrare participanţi: ora 09:30
Participa la conferinta
Conferinta Agora

Cea mai recentă conferinţă Agora

26 ianuarie 2012

Storage & Business Continuity

Storage & Business Continuity

Stocare date şi continuitate în afaceri   De ani buni, fenomenul de creştere a nevoii de stocare date cunoaşte o expansiune accelerată. Au existat voci care au susţinut că [...]

Newsletter

Fii la curent cu ultimele noutati agora.ro!