2012, anul absorbţiei de fonduri europene

România | 9 Ianuarie 2012

Ministrul Comunicaţiilor, Valerian Vreme, a prezentat pe 27 decembrie 2011 bilanţul activităţii Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale pe anul 2011.


Ministrul Valerian Vreme a prezentat situaţia fondurilor europene gestionate prin Organismul Intermediar pentru Promovarea Societarii Informaţionale (OIPSI) din cadrul MCSI. În 2011 au fost semnate un număr total de 240 de contracte de finanţare, în valoare totală de 514.511.651,81 lei.
De asemenea, Valerian Vreme a enumerat operaţiunile deschise anul acesta în cadrul Axei prioritare III „Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor pentru sectoarele privat şi public”, ultimul apel pe acest ciclu de finanţare (3.3.2. Sprijin pentru dezvoltarea sistemelor de comerţ electronic şi a altor soluţii on-line pentru afaceri”) fiind anunţat în data de 20 decembrie 2011.

„Anul 2012 va fi un an de implementare. Noi închidem toate apelurile pe fonduri europene în 2012, numai cel dedicat comerţului electronic rămâne deschis şase luni. Important este că peste 200 de milioane de euro pot fi cheltuiţi din bani europeni în domeniu”.

Ministrul Valerian Vreme a anunţat faptul că toate companiile aflate în subordinea ministerului pe care îl conduce au finalizat anul 2011 pe profit, iar bugetele prevăzute pentru anul viitor sunt, de asemenea, pe profit. În ceea ce priveşte situaţia C.N. Poşta Română S.A., ministrul a precizat că a fost desemnată compania care va efectua evaluarea în vederea procesului de privatizare prin majorare de capital social, dar a menţionat faptul că acţionarul majoritar va rămâne, în continuare, Statul Român.

În cadrul bilanţului, ministrul Valerian Vreme a prezentat Punctul Unic de Contact (PCU), accesul la platformă fiind disponibil în regim public începând cu data de 28 noiembrie 2011, şi a precizat că platforma este integrată cu ghişeul de plăţi şi cu celelalte sisteme aflate în funcţiune.

De asemenea, ministrul a vorbit despre implementarea Sistemului National Electronic de Plată Online a taxelor şi impozitelor utilizând cardul bancar şi despre modernizarea Sistemului Electronic de Achiziţii Publice.

Printre temele abordate în cadrul conferinţei au fost şi proiectele importante aflate în derulare: „Economia bazată pe cunoaştere” şi „Proiectul privind dezvoltarea infrastructurii de bandă largă în zonele defavorizate (Ro-Net), precum şi actele normative elaborate de către MCSI şi aprobate de către Guvernul României: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind comunicaţiile electronice şi Ordonanţa de urgenţă privind constituirea „Infrastructurii comune de comunicaţii electronice”.
 

Sursa stire: MCSI

Conferinţele Agora

Alege conferinta Alege conferinta
  • Unde: Bucureşti, Hotel Intercontinental, sala Rapsodia
  • Când: 29 mai 2012, ora 10:00
  • Info: Înregistrare participanţi: ora 09:30
Participa la conferinta
Conferinta Agora
29
iun
2012

eHealth 2012

  • Unde: Bucureşti
  • Când: 29 iunie 2012, ora 10:00
  • Info: Înregistrare participanţi: ora 09:30
Participa la conferinta
Conferinta Agora
 
Fii la curent cu ultimele noutati agora.ro!

Cea mai recentă conferinţă Agora

15 mai 2012

Data Centers & IT Infrastructure Management

Data Centers & IT Infrastructure Management

Centrele de date și-au făcut apariția încă de la începutul industriei IT. Primele calculatoare erau imense și aveau nevoie de condiții speciale pentru a putea funcționa. Erau [...]