O agendă marcată de necesitate

Romulus Maier şi Bogdan Marchidanu | 11 August 2011

Conform lui Valerian Vreme, ministrul comunicaţiilor şi societăţii informaţionale, remedierea deficienţelor înregistrare actualmente de România în adoptarea rapidă a strategiei Agenda Digitală 2020 constă mai ales în conştientizarea necesităţii adoptării IT-ului de către pături tot mai largi ale populaţiei.

IT Trends: Ce acţiuni ar trebui întreprinse rapid pentru remedierea deficienţelor legate de accesul la Internet în România?
Valerian Vreme: Există câţiva factori obiectivi care ne dezvantajează atunci când vorbim de accesul la Internet în România. În primul rând, e vorba de cei 45% din locuitorii României aflaţi în mediul rural. Este o realitate. Iar în mediul rural, cu toate că la ora actuală dispunem de broadband, apropierea de mediul virtual este mai lentă, şi pentru faptul că populaţia de acolo este îmbătrânită. Preocupările sunt de altă natură, necesitatea nu i-a împins pe oameni să se apropie de mediul virtual. Dar, dacă mă refer la penetrarea broadband-ului, din punct de vedere fizic, România se numără printre ţările de top. Noi, ca autoritate publică, vom face eforturi, prin proiectul legat de broadband şi nu numai, pentru dezvoltare de aplicaţii necesare mediului virtual. Mă refer aici la programul de acordare, pe proiecte, a sumei de 25.000 de euro, care are o condiţie de eligibilitate legată de infrastructura broadband. Una din cele două problematici esenţiale semnalate de mine în ultima vreme e legată de identitatea electronică. La ora actuală se simte necesitatea din acest punct de vedere. Să vă dau un exemplu. Dacă la ora actuală am fi avut o identitate electronică unitară, la nivel de stat, am fi putut realiza economii enorm, chiar la nivelul autorităţilor locale. Lucrăm pentru rezolvarea acestei problematici, pe două fronturi. Unul din fronturi este reprezentat de o comisie interministerială, coordonată la nivelul MCSI, pentru o platformă de managementul identităţii. Celălalt front este reprezentat de proiectul Punctului Unic de Contact, dezvoltat la MCSI, care va avea o componentă de management al identităţii.

ITT: În ce măsură puteţi prelua unele proiecte realizate deja la nivel local, care să fie extinse la nivel naţional?
VV: În echipa care se ocupă de platforma de management al identităţii sunt cooptaţi şi specialişti de la MAI. De fapt, MAI va fi beneficiarul acestui sistem. Nu trebuie decât să facem saltul de la sistem informaţional la sistem informatic. Cred că foarte curând vor apărea primele drafturi de proiect pentru sistemul la nivel naţional.

ITT: Şi a doua problematică?
VV: A doua problematică e legată de apropierea cetăţeanului de lumea virtuală. Dacă la nivel european circa 54% din populaţie foloseşte instrumente informatice, în România nivelul este undeva la 26%. Şi asta nu pentru că nu avem Internet. Calculatoare la ora actuală există şi sunt accesibile, aplicaţii există. Ca atare, noi trebuie să insistăm pe latura educativă pentru a apropia omul obişnuit de calculator. Iar pentru asta avem nevoie de programe naţionale, iar unul din cei mai importanţi piloni ai acestor programe este reprezentat de mass-media. La urma urmei, IT-ul reprezintă o problematică de interes social.

ITT: De acord. Totuşi, ce acţiuni proactive puteţi genera, tocmai pentru a nu aştepta un sprijin relativ pasiv al presei, mai ales în condiţiile în care există exemple de astfel de acţiuni de succes chiar în mediul rural, precum APIA?
VV: La ora actuală sunt entităţi care pot fi folosite. APIA este un exemplu. Programul Biblionet este un alt exemplu, care vine cu o componentă hardware de dotare, cu o componentă de instruire şi cu o componentă de răspândire a cunoştinţelor acumulate. Nu excludem niciun fel de entităţi sociale care pot fi implicate în astfel de programe. Şcoala ar fi un exemplu, dar sunt şi altele.

ITT: Şi, în acest context, cum vedeţi extinderea de programe de achiziţii de IT la nivel de populaţie?
VV: Dacă vorbim de achiziţii, cred că cel mai de succes program este cel de 25.000 de euro, care are vreo 2300 de participanţi cu proiecte depuse. Este un program care dispune de toate cele trei componente esenţiale: dotare hardware, achiziţie software de bază şi achiziţie Internet de bandă largă, şi instruire.

ITT: La ora actuală există 255 de comunităţi mici incluse în programul eComunitate. Ce planuri de extindere aveţi în acest sens?
VV: În continuare programul derulat cu Banca Mondială este în atenţia noastră. Încercăm să-l extindem. Vom veni cu programul CivilInfo, care se va suprapune peste 255 de comunităţi, dar îl va extinde până la câteva mii de comunităţi. Programul este în curs de implementare.

ITT: Bun, şi totuşi ce se poate face pentru ca achiziţia de IT să fie extinsă şi la nivelul cetăţeanului obişnuit?
VV: Cred că provocarea României nu mai este legată de hardware, ci de partea de software şi de instruire. Vechiul program Euro 200 este un program pentru elevi, care va continua. Nu cred însă că dispunem la ora actuală de mecanisme financiare pentru a lansa alte programe. Însă putem crea necesitatea. Necesitatea şi aşteptările vor genera şi achiziţiile, fără a exista neapărat un program naţional în acest sens.

Arhiva Romania digitala

Soft românesc pentru instituţii europene

Interviu cu Ştefan Morcov, vicepreşedinte SIVECO Romania, despre atuurile necesare pentru a realiza proiecte în Uniunea Europeană IT Trends: Lucraţi de mult timp în Bruxelles, de unde coordonaţi proiectele SIVECO pentru instituţiile europene. [...]

SIUI – cel mai mare sistem informatic din România

Sute de milioane de rapoarte generate în fiecare an. 19 milioane de beneficiari. Întrebarea “De ce este atât de special acest sistem?” aproape că nu-şi mai are rostul. Şi totuşi…În administraţia publică nu există un sistem informatic mai complex decât SIUI. [...]

SIVECO îşi extinde afacerile în zona Golfului

O cifră de afaceri de 77 milioane de euro şi proiecte internaţionale care vor genera 40% din venituri. Acestea sunt ţintele pentru SIVECO, cea mai mare casă românească de software şi un brand internaţional de succes. Că este aşa o confirmă şi deschiderea sucursalei Software Innovative Vision în Dubai. Echipa de aici va gestiona proiecte în ţările din Golf. [...]

Fără limite de integrare

 Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a primit recent un premiu pentru sistemul informatic implementat (SIUI) în cadrul unui important concurs internaţional de management de proiect, la categoria proiecte mari. [...]

Gradul de absorţie al banilor Europeni în agricultură este 99%

Din 2007, sistemul IT implementat la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură asigură plata subvenţiilor către fermieri.Aproape 4 miliarde Euro au ajuns în perioada 2007-2011 la fermierii români. Cel mai mare grad de absorbţie al fondurilor Europene s-a înregistrat în agricultură, acest sector beneficiind de încă 4 miliarde de Euro până în 2013. [...]

Agenda Digitala 2012 - Quo vadis Romania?

Romulus Maier: Aş dori să discutăm despre Agenda Digitală 2020 şi vizita doamnei comisar Neelie Kroes în România. De ce era necesară o astfel de agendă digitală şi cum ar trebui să se raporteze România la ea?Varujan Pambuccian: Mie mi-e foarte teamă să nu vorbim de o reeditare a Agendei Lisabona. Dar o să vedem. [...]

Miza parteneriatului public-privat

Valentin Negoiţă este preşedintele APDETIC, una din organizaţiile IT din România implicate în proiecte de informatizare la nivel naţional. [...]

Prioritatea Agendei Digitale

SIVECO Romania acordă o importanţă mare Agendei Digitale 2020, documentul european care stabileşte liniile directoare ale dezvoltării societăţii informaţionale până la sfârşitul acestui deceniu. [...]

Prioritatea IT-ului în agricultură

La prima vedere, agricultura şi tehnologiile informaţiei nu au foarte multe în comun. [...]

Premiu european pentru proiectul open source eHarta

Proiectul eHarta, realizat de comunitatea geo-spatial.org, a primit ieri o însemnată recunoaştere în cadrul primei ediţii a „Open Data Challenge”.„Open Data Challenge” este o competiţie de proiecte europene ce au la bază date cu acces deschis. [...]

Conferinţele Agora

Alege conferinta Alege conferinta
  • Unde: Bucureşti, Hotel Intercontinental, sala Rapsodia
  • Când: 29 mai 2012, ora 10:00
  • Info: Înregistrare participanţi: ora 09:30
Participa la conferinta
Conferinta Agora
29
iun
2012

eHealth 2012

  • Unde: Bucureşti
  • Când: 29 iunie 2012, ora 10:00
  • Info: Înregistrare participanţi: ora 09:30
Participa la conferinta
Conferinta Agora
 
Fii la curent cu ultimele noutati agora.ro!

Cea mai recentă conferinţă Agora

15 mai 2012

Data Centers & IT Infrastructure Management

Data Centers & IT Infrastructure Management

Centrele de date și-au făcut apariția încă de la începutul industriei IT. Primele calculatoare erau imense și aveau nevoie de condiții speciale pentru a putea funcționa. Erau [...]