Viziune de integrator

Domnul General Locotenent Marcel Opriş conduce de ani buni Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS). Domnia sa a discutat cu IT Trends despre capacitatea instituţiei pe care o conduce de a deveni integratorul de referinţă al tuturor serviciilor oferite de administraţie publicului larg.

IT Trends: Cum ar putea juca Serviciul de Telecomunicaţii Speciale un rol de integrator în proiectele IT&C din administraţia publică?

Marcel Opriş: Un astfel de rol a fost pentru prima oară consemnat într-un proiect de document care circulă public pe la ministere şi care se numeşte ordonanţă de urgenţă pentru înfiinţarea ICCS, adică a Infrastructurii Comune de Comunicaţii a Statului, şi în care, vrând-nevrând, s-a constatat că există un singur integrator tehnic posibil pentru resursele statului, iar acest integrator se numeşte STS.

ITT: Şi atunci cum aţi defini mai exact ce este STS la ora actuală?

MO: STS este o instituţie creată pe parcursul istoriei din nevoia de comunicare între instituţiile statului, o nevoie nu neapărat legată de vizibilitatea publică. În fond, şi statul trebuie să dispună de ceea ce în mediul privat se numeşte mecanism de comandă şi control. Statul este organizat pe ierarhii şi centre de comandă care trebuie să comunice între ele. Dacă aşa ceva s-ar efectua exclusiv pe căile disponibile oricărui cetăţean, s-ar pune probleme legate de costuri, disponibilitate şi securitate. Din punctul meu de vedere, această instituţie ar trebui să se numească Serviciul de Comunicaţii Speciale, pentru că telecomunicaţiile reprezintă doar un segment îngust din fenomenul larg numit comunicaţii, dar asta e. Instituţia STS are deocamdată statut militar şi care este destinată să dezvolte, să menţină şi să furnizeze servicii de telecomunicaţii pentru întreaga administraţie a statului român. Există o listă de beneficiari care include Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, ministerele din domeniul securităţii naţionale şi, foarte interesant, administraţia publică centrală şi locală.

Plecând de la resursele pe care STS le-a avut la dispoziţie şi care însemnau întreţinerea unor reţele telefonice cu anumite capabilităţi unicat. Această situaţie a durat până în 1998. În afară de Romtelecom, care era singurul operator de comunicaţii naţional, doar STS putea furniza astfel de servicii. De asemenea, reţele radio cu acoperire naţională nu existau decât la STS. Prima schimbare majoră a apărut odată cu nevoia de informatizare a finanţelor publice. La acel moment s-a dovedit că echipa STS a fost singura capabilă să ofere o soluţie coerentă, care să mixeze resurse proprii cu resurse puse la dispoziţie de ministerul finanţelor, resurse atrase de la Romtelecom şi cu resurse atrase de la SNR. Din această mixtură s-a putut alcătui prima topologie digitală adevărată din România, pe care s-au putut livra servicii consistente către administraţia publică. Prima reţea ATM din România nu a fost la vreun operator de comunicaţii, ci la Ministerul Finanţelor Publice şi era reţeaua care emula un mediu de transmisie Ethernet şi conecta centrale digitale folosind echipamente ATM, într-o reţea integrată, privată. Aşa s-a născut STS digital. Treptat, STS a început să se manifeste ca un deţinător de resurse profesionale capabil să integreze diverse medii de comunicaţii pe care să le utilizeze oamenii.

ITT: Şi acum?

MO: Ce să vă spun? La ora actuală peste cinci mii de clădiri ale administraţiei publice civile, nediscutând aici despre administraţia militară, din totalul de 44.000 de clădiri administrative de pe cuprinsul României sunt conectate în reţele cu servicii de comunicaţii de date gestionate de către STS. Am efectuat un sondaj şi mi-am dat seama că unul dintre marile blocaje în procesul informatizării administraţiei publice din România este dat de raportul cheltuieli de comunicaţii versus cheltuieli de aplicaţii. Toată lumea cumpăra fiare, care acum au ajuns bunuri de aruncat la gunoi. Ei bine, din acest punct de vedere am rezolvat partea cu comunicaţiile. Am reuşit să conving pe toată lumea că dacă un sistem nu funcţionează bine, asta nu se petrece din cauza comunicaţiilor, ci a soluţiilor tehnice şi aplicaţiilor achiziţionate. Mai mult, am ajuns să oferim şi consultanţă pentru diversele soluţii instalate în administraţie. De aceea, STS a ajuns să fie o instituţie iubită în cadrul administraţiei, oricât de paradoxal ar putea suna asta. Astăzi STS are 2700 de angajaţi, dintre care cam 1400 sunt tehnicieni. În principiu avem mulţi specialişti în domenii complexe, cum ar fi combinaţia dintre comunicaţii şi IT. Impulsionez foarte mult utilizarea Open Source, iar unul din principalele accente în interiorul instituţiei este pus pe securitatea reţelelor informatice. Principala noastră misiune este ca mediul de comunicaţii să fie extrem de stabil, suficient pentru a crea o comunicare sigură între factorii care conduc statul. Tocmai de aceea, noi şi găzduim o bună parte din site-urile de acces către diversele portaluri ale administraţiei publice. Dacă vreţi, suntem un furnizor specializat de servicii pentru nevoile statului.

ITT: Aveţi atribuţii în sfera infracţionalităţii informatice?

MO: Nu, nu ne ocupăm cu aşa ceva, dar suntem împlicaţi în tot ceea ce înseamnă război cibernetic. De exemplu, a fost vorba de un război cibernetic atunci când o instituţie a statului, mai exact CNA, s-a confruntat într-o perioadă delicată din istoria ţării cu un atac masiv din exteriorul ţării, astfel încât site-ul instituţiei a fost paralizat câteva zile. Am luat atunci măsuri extrem de dure. Trebuie spus aici. Principial, chiar dacă sunt complet independenţi, operatorii telecom din România dau dovadă de responsabilitate. Ca atare, atunci când apar probleme serioase există o cooperare foarte bună între noi. Trebuie înţeles aici că STS este şi el un provider de Internet. Este conectat în exchange-urile naţionale, are propriile conexiuni către exchange-uri externe şi este legat peer-to-peer cu câţiva mari operatori care au avut o politică de a nu participa la cadrul naţional de operare în comunicaţii. Până la urmă, în spatele nostru sunt câteva sute de mii de calculatoare cărora le dăm acces la Internet. E vorba de toată administraţia publică centrală şi o parte din administraţia publică locală, îndeosebi cea din reşedinţele de judeţ. Cea mai mare problemă în administraţie nu este achiziţia de servicii, ci managementul acestora. De principiu, în administraţie există foarte puţini oameni care să ştie să gestioneze cu adevărat ceea ce cumpără.

ITT: Nu se pune problema, în cazul administraţiei locale, a unui imperativ de folosire a serviciilor STS?

MO: Imperativul îl dă legea. Administraţia locală, chiar dacă este autonomă în unele privinţe, trebuie să se conformeze unor reguli naţionale. Singurul comentariu care a mai rămas în acest moment în spaţiul public este oferirea de servicii Internet de către noi. Eu spun clar că noi nu dăm servicii Internet. Noi le oferim accesul către Internet şi le spunem că, dacă ei au servicii pe care să le pună în spaţiul public, noi le generăm o cale prin care să ajungă acolo. De ce? Păi unul din cele mai simple motive este eficienţa financiară. O administraţie mai eficientă este o administraţie care impune mai puţine taxe şi impozite. Dacă tot a fost creată o organizaţie cu o misiune în comunicaţiile electronice precum STS, este o idioţenie să spui „până aici!” când de fapt vorbim despre acelaşi serviciu. Este şi o problemă de securitate la mijloc, când marea majoritate a reţelelor instituţiilor administraţiei centrale este dată de reţele interne, fiindcă cea mai mare parte a informaţiei vehiculate este de uz intern, nedestinată publicului. Informaţia devine publică atunci când decide conducătorul entităţii. A face publică o informaţie înainte de vreme poate să genereze pagube mai mari decât lipsa ei. Vorbim aici de principiile războiului. Orice decizie e mai bună decât lipsa de decizie. Ca atare, aceasta e paradigma existenţei noastre ca entitate: principala valoare adăugată adusă de noi a constat în expertiza enormă şi în capacitatea de a gestiona mai bine nişte resurse. Gândiţi-vă doar la serviciile de achiziţie publică din diverse entităţi publice, unde a existat o fluctuaţie enormă de persoane, mai mult sau mai puţin specializate, şi unde au existat costuri financiare enorme. În 2008 le-am transmis, de pildă, operatorilor mobili următorul lucru: Să nu vă închipuiţi că administraţia publică din România va mai putea cheltui mult timp 150 de milioane de euro pentru a vorbi la telefon. Aşteptaţi-vă să vă scadă vânzările către administraţia publică. Dacă nu vă vor scădea natural, voi interveni eu brutal, din cauză că aceşti bani risipiţi pot fi folosiţi la mult mai multe acţiuni benefice. Şi am avut dreptate.

ITT: Următorul pas ar fi şi găzduire de aplicaţii şi software-as-a-service?

MO: Nu ştiu. Asta este o discuţie amplă. Există nişte aplicaţii generice, valabile pentru toată administraţia. Sigur, se poate pune problema favorizării unor furnizori pe măsura creşterii dimensiunilor aplicaţiei. Pe de altă parte, nu este o soluţie nici cheltuirea de bani la infinit pe mici aplicaţii locale. De exemplu, aplicaţii de salarizare au toate instituţiile publice din România şi de oriunde. Sunt zeci de mii de instituţii publice la noi în ţară, şi enorm de multe aplicaţii de salarizare. În condiţii normale, cred că ar trebui să existe o singură aplicaţie de salarizare, care să stea la Ministerul de Finanţe, şi care să fie folosită de toate instituţiile publice, pentru că legea e aceeaşi pentru toată lumea. Economia realizată ar fi fantastică, plus că s-ar realiza economii serioase din şcolarizarea şi instruirea oamenilor. Un astfel de efort de concentrare a început în ultima vreme, dacă ar fi numai să ne referim la declaraţia 112. Sunt evenimente care arată că lucrurile se mişcă şi în administraţia publică în direcţia bună. Iată, recent au fost primite două premii extrem de valoroase, adevărate Oscaruri în managementul de proiect, pentru proiecte de informatizare a administraţiei publice din sănătate şi domeniul vamal. Sunt dovezi ale faptului că administraţia publică din România este capabilă să realizeze lucruri valoroase, atunci când e mobilizată şi când se manifestă cu bun-simţ.