Provocări şi soluţii în domeniul centrelor de date

Danciu Mirela | 12 Aug 2013

Centrele de date vor cunoaşte o dezvoltare accelerată în perioada următoare. Mirela Danciu, Vicepreşedinte APC by Schneider Electric, a avut amabilitatea să ne dezvăluie câteva dintre principalele provocări din domeniu şi modul în care unul dintre cei mai importanţi jucători din domeniu vede rezolvarea lor.

IT Trends: Conform unui studiu Cisco "În 2015 vor exista 15 miliarde de dispozitive conectate online, traficul de date mobile va fi de peste 11 ori mai mare decât în prezent, ceea ce va presupune că în 2015 costul energiei pe care o vom consuma va fi de 27 miliarde USD, adică de 2 ori mai mare decât în prezent". Cum vede APC by Schneider Electric această provocare? Cum vom reuşi să asigurăm capacităţi sporite de prelucrare şi stocare şi să ţinem sub control consumul energetic?

Mirela Danciu: Într-adevăr, Cisco estimează că numărul de dispozitive conectate online va ajunge la 15 miliarde în anul 2015, dar există alte estimări care vorbesc despre un număr de 35 de miliarde de dispozitive conectate la internet în 2020, ceea ce implică şi o creştere majoră a cantităţii de date care trebuie prelucrate şi stocate.

Trebuie înţeles că nu numai telefoanele mobile, tabletele, alte echipamente IT se conectează la internet, ci şi echipamentele industriale, de transport etc.

Astfel, este inevitabil să asistăm şi la o majorare a consumului de energie şi, implicit, a costurilor cu energia. În acelaşi timp, Uniunea Europeană cere reducerea cu 20% a emisiilor de gaze cu efect de seră, creşterea generării de energie din surse regenerabile până la 20% din total şi reducerea cu 20% a consumului de energie până în 2020, pe fondul unei cereri tot mai mari de energie. Considerăm că această „dilemă” cu care se confruntă piaţa mondială de energie reprezintă o mare provocare inclusiv in domeniul centrelor de date şi poate fi rezolvată doar prin eficientizare şi prin soluţii inteligente de management al centrelor de date.

Dacă, în acest moment, consumul total în centre de date reprezintă aproximativ 2% din energia produsă la nivel mondial, există estimări ale unei creşteri a acestui procent până la 10% în următorii 10-15 ani.

În cazul centrelor de date obişnuite, mai puţin de 50% din energia electrică utilizată este dirijată către echipamentele IT. Prin urmare, mai mult de jumătate din consumul de energie este orientat către infrastructura şi echipamentele de suport (distribuţie electrică, climatizare, iluminat).

Luând în considerare aceste aspecte, tot mai mulţi manageri de centre de date încep să conştientizeze necesitatea adoptării unor soluţii de management al infrastructurii centrelor de date, care să le eficientizeze afacerea. Prin adoptarea unei soluţii personalizate, managerul unui centru de date poate reduce semnificativ consumul de energie al infrastructurii fizice a centrului de date, care nu ţine de IT.

APC by Schneider Electric vine în ajutorul managerilor centrelor de date cu soluţii care asigură economii de 15% la factura de electricitate şi o recuperare a investiţiei în 18 luni, în cazul centrelor de date obişnuite. De asemenea, aceste soluţii permit desfăşurarea unor operaţiuni IT suplimentare cu aceeaşi capacitate de răcire şi alimentare electrică şi îmbunătăţesc fiabilitatea echipamentului IT prin eliminarea „punctelor fierbinţi” (hot spots).

ITT: Poate fi îmbunătăţită eficienţa unui centru de date? Cum?

M.D.: Voi începe prin a vă explica de unde provine ineficienţa centrelor de date, iar aceasta este legată, în principal de:

  • Pierderile înregistrate la nivelul echipamentelor de alimentare electrică;

  • Randamentul scăzut al echipamentelor de climatizare şi neutilizarea soluţiilor de free-cooling;

  • Supradimensionarea sistemelor de răcire şi alimentare;

  • Lipsa de coordonare şi comunicare între diversele echipamente de infrastructură;

Pentru a combate ineficienţa la nivelul acestor patru

factori, APC by Schneider Electric recomandă managerilor de centre de date următoarele măsuri care pot reprezenta un prim pas în eficientizarea afacerii lor:

  • Oprirea echipamentelor de prelucrare de date care nu sunt utilizate;

  • Supradimensionarea trebuie redusă, prin proiectarea infrastructurii fizice a centrului de date într-o manieră scalabilă, pentru a corespunde cerinţelor efective ale proceselor IT;

  • Echipamentele de alimentare, răcire şi iluminat trebuie să exploateze avantajele celor mai recente tehnologii, pentru a reduce la minimum consumul de electricitate;

  • Configurarea fizică integrată şi optimizată trebuie să fie inerentă în cadrul sistemului;

  • Sistemul trebuie să fie programat astfel încât să identifice şi să semnaleze condiţiile în care consumul de energie nu este optim, pentru ca acestea să poată fi rapid corectate;

  • Sistemul trebuie să includă instrumente de măsură şi control şi proceduri clare care să maximizeze eficienţa operaţională;

De asemenea, pentru a răspunde tuturor provocărilor legate de centrele de date, Schneider Electric a dezvoltat suita software StruxureWare, care asigură monitorizarea şi managementul operaţiunilor şi infrastructurii centrelor de date. Această suită software colectează şi gestionează date despre active, resursele folosite şi starea de operare ale tuturor echipamentelor din centrul de date.

ITT: În prezent se construiesc centre de date în Islanda, în Peninsula Scandinavă, în general în zone în care energia este mai ieftină sau în care se poate asigura o răcire naturală, la costuri mai reduse. Mai sunt şi soluţii cu răcire folosind apa oceanelor. Toate acestea sunt soluţii mai ieftine, dar nu neaparat şi cu un impact mai redus asupra mediului. Ce şanse are România să găzduiască centre de date importante, în competiţia cu zonele mai "ieftine" din punct de vedere energetic, menţionate anterior?

M.D.: Islanda şi Peninsula Scandinavă prezintă, într-adevăr, avantaje importante pentru construirea centrelor de date, cum ar fi costurile mai reduse cu energia, o cantitate mai scăzută de emisii de dioxid de carbon, energie mai „curată”. Totuşi, nu cred într-o „migraţie” a centrelor de date către Nordul Europei, deoarece giganţii din industrie sunt neîncrezători în această opţiune.

Tocmai de aceea, trebuie să înţelegem că soluţiile pot veni numai din interior, încercând să profităm la maximum de resursele pe care le avem şi să devenim mai eficienţi.

În ceea ce priveşte răcirea centrelor de date cu ajutorul apei oceanelor, aceasta pare o soluţie inovatoare şi eficientă, mai ales că şi Google a avut încredere să o utilizeze în Finlanda, dar apar şi în acest caz impedimente - organizaţiile ecologiste încep să ceară tot mai vehement interzicerea pompării apei de mare pentru că afectează viaţa marină, în special meduzele. Şi chiar dacă nu ar exista acest impact asupra ecosistemului, răcirea cu apa oceanului este posibilă doar în anumite regiuni, cum ar fi Nordul Europei, şi nu este la îndemâna oricărei companii.

Tocmai de aceea, credem că cea mai simplă şi sigură metodă de a administra eficient un centru de date este utilizarea de echipamente performante şi implementarea de soluţii personalizate de management al infrastructurii. Aşa cum am precizat deja, noi credem că soluţia vine din inovaţie, însă din interior, folosindu-ne de resursele pe care le avem la îndemână. Şi, din acest punct de vedere, România este capabilă să găzduiască centre de date importante, beneficiind de profesionişti în domeniu, recunoscuţi la nivel internaţional, de o înclinaţie remarcabilă către tehnologie şi de soluţii la fel de eficiente ca cele din alte ţări puternic dezvoltate din punct de vedere tehnologic. Decizia aparţine însă marilor investitori în acest domeniu care iau în calcul o multitudine de alţi factori: infrastructura electrică, preţul energiei, stabilitatea legislativă etc.

ITT: Există chiar abordări de a plasa nişte mini centre de date în subsolul unor clădiri şi de a folosi căldura pentru încălzirea locuinţelor, un fel de centre de date transformate în centrale termice de bloc. Care este abordarea APC by Schneider Electric?

M.D.: Schneider Electric are, la nivel de grup, o abordare concentrată pe inovaţie, astfel că investeşte anual circa 5% din veniturile totale în cercetare şi dezvoltare. Tocmai de aceea, şi APC by Schneider Electric recunoaşte şi susţine progresele realizate în domeniul tehnologiei, iar utilizarea căldurii în exces a centrelor de date poate fi o soluţie, dar numai în cazul aplicaţiilor mici. Această căldură este folosită, în Elveţia, pentru a încălzi o piscină, în Franţa, pentru a încălzi o seră dedicată unor specii de plante care se pot adapta condiţiilor climatice în schimbare, dar şi pentru a încălzi clădiri de birouri sau locuinţe în Canada, Statele Unite, Marea Britanie şi Finlanda.

Centrele de date mari, însă, sunt de obicei amplasate în zone izolate, în afara oraşelor, în locaţii mai mult sau mai puţin secrete, iar captarea şi utilizarea căldurii este practic nefolositoare.

ITT: Cum poate fi realizat un management eficient al infrastructurii unui centru de date?

M.D.: Când vorbim despre infrastructura fizică a unui centru de date, ne referim atât la alimentarea de siguranţă, climatizare, distribuţie electrică, rack-uri, control acces, detecţie şi stingere incendii şi monitorizarea condiţiilor de mediu, cât şi despre managementul acestei infrastructuri. La nivel mondial, Schneider Electric are în portofoliul de produse aproape toate echipamentele necesare pentru infrastructura fizică din centre de date, asigurând servicii integrate de consultanţă, proiectare, implementare, punere în funcţiune şi mentenanţă.

Pentru a vă vorbi despre soluţii concrete de management al infrastructurii centrelor de date şi pentru că deja am menţionat suita software StruxureWare, mă voi referi acum la una dintre soluţiile DCIM recent lansate de Schneider Electric pe piaţa locală – EnergySTEP@Work, care permite urmărirea şi managementul online ale consumului de energie al echipamentelor IT şi al celor care se încarcă la priză. Această soluţie care încorporează tehnologia Cisco® EnergyWise poate reduce pierderile de energie înregistrate de PC-uri, imprimante, telefoane IP, sistemul de iluminat, punctele de acces wireless,etc. De asemenea, prin combinarea acestei soluţii cu arhitectura EcoStruxure de la Schneider Electric, aproape toată energia dintr-o clădire poate fi monitorizată şi gestionată prin intermediul reţelei de date Cisco, inclusiv dispozitivele de distribuţie şi cele care se încarcă la priză, precum şi sistemele de iluminat, încălzire, ventilaţie şi aer condiţionat.

ITT: Având în vedere şi Internet of Everything, care va fi tendinţa în viitorul apropiat? Vom vedea în principal centre de date mari, centralizate? Vor creşte cu precădere soluţiile de tipul "data center in a box"? Va funcţiona mai degrabă un model hibrid?

M.D.: Internet of Everything (IoE), care presupune conectarea de persoane, procese, date şi obiecte, este aşteptat a avea un impact asupra omenirii chiar mai mare decât cel înregistrat de internetul tradiţional. La nivelul centrelor de date, IoE va accentua importanţa virtualizării centrelor de date şi a interconectării cloud-urilor, acestea fiind principalele tendinţe în acest domeniu. Fenomenul cloud va continua să se dezvolte rapid, estimându-se că va ajunge la 64% din traficul total al centrelor de date.

În ceea ce priveşte centrele de date de tipul „data center in a box”, acestea prezintă o serie de avantaje care ne fac să credem că acest trend se va extinde în anii următori: sunt foarte uşor de transportat şi eficiente din punct de vedere energetic. Înţelegând importanţa acestor avantaje, Schneider Electric a lansat, de asemenea, soluţii de tip „data center in a box” (InfraStruxure), dedicate spaţiilor IT de dimensiuni reduse.

Ca o tendinţă care se manifestă deja, putem spune că se vor construi centre de date foarte mari, centralizate, dar, de asemenea, pentru aplicaţii mai mici vor fi şi multe soluţii bazate pe „data center in a box”.

ITT: Care sunt cele mai întâlnite capcane ale evaluării şi implementării soluţiilor DCIM? Cum se poate evalua corect şi eficient? Cât de scalabile sunt soluţiile?

M.D.: Principalele funcţii ale instrumentelor de management al infrastructurii centrelor de date se împart în două categorii: de monitorizare – automatizare şi de planificare – implementare. Există trei capcane majore în care utilizatorii pot cădea atunci când evaluează sau implementează instrumente de management al infrastructurii centrelor de date:

  • Alegerea unei soluţii nepotrivite;

  • Bazarea pe procese inadecvate;

  • Lipsa angajamentului sau a cunoştinţelor necesare;

Oricare din aceşti factori poate submina capacitatea instrumentului de a genera valoarea şi beneficiile pentru care a fost dezvoltat.

Pentru a fi cât mai eficiente, instrumentele DCIM trebuie să aibă anumite caracteristici cheie precum:

  • sistem scalabil, modular, flexibil;

  • arhitectură de comunicare deschisă;

  • design standardizat;

  • o structură de suport activ din partea vânzătorului;

Cumpărătorul trebuie să-i adreseze vânzătorului întrebări specifice referitoare la aceste caracteristici înainte de a achiziţiona un produs sau o soluţie.

Cele mai eficiente soluţii DCIM se bazează pe un flux continuu de informaţii în timp real despre echipamentele din infrastructura fizică (UPS-urile, PDU-urile, contoarele de energie, senzorii de mediu, camerele de supraveghere, unităţile de răcire, etc). O altă caracteristică importantă este capacitatea de a comunica cu alte sisteme de management, cum ar fi: sisteme BMS, sisteme de control acces, alte softuri pentru monitorizare video. Funcţiile de monitorizare şi de planificare necesită această comunicare, deoarece, dacă nu există o imagine clară asupra consumului de energie şi a condiţiilor de mediu la nivel de rack, şi o imagine corectă asupra capacităţii infrastructurii şi stării acesteia, software-ul DCIM va livra doar presupuneri, calcule şi recomandări eronate.

ITT: Oferiţi consultanţă în acest sens?

M.D.: Noi oferim foarte multă consultanţă, şi ne dorim să oferim consultanţă şi ne plac clienţii care ne cer părerea şi ţin cont de sfaturile noastre, pentru că interesul nostru este să oferim soluţii care să funcţioneze şi care să rezolve problema clientului, nu ne dorim doar să vindem.

Eficienţa ar trebui să fie o prioritate pentru orice afacere sau activitate, iar cea mai sigură metodă de a atinge un nivel ridicat de eficienţă, în domeniul centrelor de date, este implementarea unor soluţii DCIM inteligente precum cele ale Schneider Electric, care ajută la reducerea consumului de energie cu până la 15%, fiind posibilă o recuperare rapidă a investiţiei. În plus, Schneider Electric oferă consultanţă şi asistenţă tehnică pe termen lung, ajutând la alegerea celei mai potrivite soluţii şi asigurându-se că aceasta aduce rezultatele dorite de client.

Cursurile Agora

Alege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferinta
  • Unde: București
  • Când: în curând
  • Info: 2 zile
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 1 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 1 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora

Cea mai recentă conferinţă Agora

12 decembrie 2017

Data Centers & IT Infrastructure Management

Data Centers & IT Infrastructure Management

Viitorul este în cloud, mobil și social. Fenomenul Internet of Things devine și el realitate. În 2020 pe glob vor exista 50 de miliarde de dispozitive, care vor produce 35 zettabytes de [...]

 
Fii la curent cu ultimele noutati agora.ro!