Promisiunea Acer

Balmuș Constantin | 11 Jul 2016

Interviu cu Constantin Balmuș, Șef Reprezentanță, Acer în România despre poziția companiei pe piață, cele mai noi produse de top și strategia de viitor.

IT Trends: Conform atât Gartner, cât și IDC, piața globală de PC-uri este după al 6-lea trimestru de recesiune. Global se așteaptă o revenire în a 2-a jumătate a lui 2016, în mod special datorită migrării la Windows 10. Analiștii mai afirmă că vânzările de PC-uri din SUA ar fi fost în grafic, dar că vânzările din Europa și Asia (China în special) ar fi avut de suferit din cauza cursului puternic al dolarului american.

Cum arată situația din România?

Constantin Balmuș: În România, în 2015, piața de PC-uri s-a contractat, paradoxal, cu doar -2%, în timp ce pe alte piețe din Europa Centrală și de Est s-au înregistrat scăderi chiar de 30%. Piața de PC-uri s-a menținut la 766 mii unități, cu o scădere YoY pe segmentul desktop de 16,3% și cu o ușoară creștere pe segmentul portabilelor de 4.5%, ponderea în total vânzări a laptop-urilor fiind mult mai mare (73%). Deci, am avut un an bun din punct de vedere al pieței, laptop-ul revenind pe creștere, iar tabletele înregistrând o scădere accelerată. Efectul dolarului puternic și-a spus cuvântul, punând presiune pe tot lanțul de distribuție.

ITT: Cum au fost vânzările din 2015 în comparație cu cele din 2014?

C.B.: ACER a încheiat anul 2015 cu o cifră de afaceri în creștere cu 19% față de anul anterior. Procentul de creștere a fost similar și în ceea ce privește volumele și s-a datorat diversificării gamei de laptopuri, de convertibile de tip 2 în 1, dar nu în ultimul rând, de monitoare și videoproiectoare. În 2015 am promovat în România nu mai puțin de 10 serii noi de laptop-uri și produse tip 2 în 1, printre care gamele multimedia de mare succes Aspire F15, V5 sau V Nitro. Nu în ultimul rând, din trimestrul patru a devenit disponibilă în magazine aproape toată gama de dispozitive de gaming sub brand-ul Predator, însemnând: laptopurile Predator G9 de 15” și 17”, desktop-urile Predator AG3 și AG6, monitoarele Predator X34, Z35, XB1, precum și tableta Predator 8.

ITT: Ce cotă de piață deține Acer în România la PC-uri?

C.B.: ACER deține în România o cotă de piață estimată de IDC la 11.5% dacă ținem cont de toate device-urile de tip PC vândute în România. Pe segmentul laptop-uri, avem o cotă de 15%.

switch alpha 12

ITT: Au fost afectate și vânzările de PC-uri din România de cursul ridicat al dolarului?

C.B.: Cursul ridicat al dolarului și lipsa de creditare din partea producătorilor de componente PC din Asia a dus la scăderea vertiginoasă a două segmente de piață: PC-urile asamblate local, accesibile ca preț, și a tabletelor Android. Pentru  producătorii de PC-uri brand, dolarul în creștere a însemnat noi provocări și schimbarea strategiilor de atacare a diferitelor segmente de piață. Așa cum am menționat și la început, scăderea pe România a fost, la PC-uri, de doar 2%.

ITT: Cât din vânzările de PC-uri din România au fost înlocuite de vânzări de tablete?

C.B.: În 2015 s-a manifestat un alt fenomen, acela al canibalizării tabletelor de dimensiuni mici de către telefoanele inteligente și de către derivatele acestora, așa numitele phablet-uri.

ITT: Care au fost principalele produse și tehnologii lansate la Next 2016? Noile echipamente cu Windows 10 atacă piața MS Surface (Switch Alpha 12) și MacBook (S13)? Comentați.

C.B.: În cadrul evenimentului anual de la New-York Next@ACER, s-au lansat tehnologiile disponibile pentru a doua jumătate a anului 2016. O linie completă de produse premium destinate gaming-ului și realității virtuale, convertibile noi, precum și o gamă impresionantă de laptop-uri ultra subțiri, a fost prezentată presei din întreaga lume. Două produse premium, de top, au fost lansate și sperăm să le prezentăm cât de curând consumatorilor din România: Switch Alpha 12 și Aspire S13. Dacă Switch Alpha 12 este primul convertibil 2 în 1 răcit pasiv, Aspire S13 este un notebook de 13” de numai 1,3 Kg, cu o autonomie de până la 13 ore și finisaje de top.

ITT: Cum funcționează tehnologia "liquid cooling" de pe Aspire Switch 12, care elimină necesitatea ventilatoarelor?

C.B.: Tehnologia „liquid cooling” prezentă pe convertibilul Switch Alpha 12 a fost gândită exclusiv pentru acest model de convertibil ultra-subțire. Acer LiquidLoop™ este o tehnologie tip fan-less care permite răcirea unui convertibil 2 în 1, echipat cu procesoare puternice de laptop, fără a folosi elemente aflate în mișcare. Produsul este astfel rece, silențios și nu în ultimul rând durabil. Imaginați-vă că praful nu intră în fantele de răcire, nu se produce zgomot de ventilatoare și temperatura este ținută sub control datorită acestei tehnologii. Este vorba de o premieră – primul 2 în 1 care folosește acest tip de răcire pasivă – din lume. Da, unii dintre concurenții noștri folosesc și ei această tehnologie, dar pentru răcirea laptop-urilor de gaming.

acer_switch_alpha_12_cooling

ITT: Ce noutăți au fost lansate pentru piața de gaming?

C.B.: Brandul Predator a fost completat cu Predator 17 X, notebook VR ready cu procesor over-clock-abil și placă video GeForce GTX 980 și display 17,3 inch cu G-SYNC. Desktop-ul Predator G1, pregătit de asemenea pentru VR, de numai 16 litri, dar care vine echipat cu cele mai noi procesoare pentru gaming 4G, plăci video până la nVIDIA Titan X și care este pregătit pentru orice LAN Party. Gama de monitoare de gaming a primit un nou frate mai mare, Predator Z1, monitor curbat de 30 inch cu tehnologie G-SYNC și rezoluție ultra-wide FHD (2560 x 1080) și 100% gama de culoare sRGB, pentru experiențe de neuitat în jocuri. Au fost prezentate soluții de VR de la majoritatea producătorilor de astfel de echipamente, iar ACER a anunțat ulterior un parteneriat cu Starbreeze.

imgpsh_fullsize

ITT: Ce ne puteți spune despre oferta pentru educație, firme mici și mijlocii? Care sunt produsele și tehnologiile nou lansate?

C.B.: Odată cu transformarea Acer într-o companie de hardware + software + servicii, s-a lărgit gama de produse comercializate. Spre exemplu, atacăm piața de PC-uri cu foarte multe modele de Chromebook-uri, bazate pe sistemul de operare de la Google, în special pe segmentul educație și IMM. Pentru zona comercială, s-a îmbunătățit gama de produse, odată cu lărgirea portofoliului produselor de business - cu laptopul TravelMate P658. Este un notebook de tip desktop replacement, dock-abil, care înglobează cele mai noi tehnologii de comunicații: modul integrat LTE (4G) pentru conectare rapidă la date, precum și placă wireless în standard 802.11ad gigabit Wi-Fi, standard ce poate livra transfer de date de până la 4,6 Gbps, care permite conectare la videoproiector prin Acer ProDock Wireless, eliminând astfel cablurile în birou.

ITT: Ce ne puteți spune despre xplova? Când va fi disponibilă și în România?

C.B.: Xplova este o companie de hardware și servicii GPS nou achiziționată de ACER în 2016, care produce adevărate computere pentru bicicliști, împreună cu aplicațiile aferente. Produsul care va fi lansat în Q3 (Xplova X5) este rezistent la apă, are capabilități de planificare a rutelor cicliștilor și de înregistrare video. Tracking-ul poziției se va face în timp real, astfel încât experiența de utilizare să fie una care să ajute cicliștii și utilizatorii în crearea unei comunități online.

ITT: Care sunt planurile Acer în România pentru 2016? Ce veți promova în mod special?

C.B.: Ca în fiecare an, planurile companiei pentru România sunt ambițioase. Ne vom ocupa strategic de clienții mici din zona privată, dar și de cei ai administrației locale și centrale, educație, telecom și banking. Vom targeta strategic clienții mici din zona privată, dar și pe cei din administrația locală și centrală, educație, telecom și banking. Vom promova în special soluțiile profesionale Acer, căutând să înțelegem foarte clar nevoile clienților noștri și să le oferim cea mai fiabilă soluție Acer, în bugetul disponibil. Pentru clienții business din România, am lansat campania promoțională "Acer Promise" prin care garantăm banii înapoi pentru produsele din gama business vândute, înregistrate în aplicație, care prezintă defect garanțial în primul an de garanție (regulament complet pe site-ul promise.acer.com).

B326HK_03

ITT: Ce strategie veți adopta? 2016 va fi un an mai bun decât 2015? Ce creștere a cifrei de afaceri vă propuneți?

C.B.: Diversificarea gamei de produse, lărgirea bazei de clienți, creșterea pe segmentele de piață noi sunt doar câteva elemente din strategia Acer pe 2016. Vom insista pe toate noutățile lansate de companie: gaming, VR, convertibile 2 în 1, laptopuri ultra subțiri. Este prematur să dăm vreun pronostic în ceea ce privește evoluția pieței de PC-uri în 2016. Din punct de vedere line-up de produse premium și soluții pentru business, stăm mult mai bine decât în 2015. Avem o creștere economică în România în primul trimestru, însă anul electoral poate aduce schimbări în alocările de bugete din piață. Ne propunem să atingem cel puțin cifra de afaceri din 2015, iar dacă putem crește sustenabil cu 15-20% livrările prin parteneri în România, o vom face.

Cursurile Agora

Alege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferinta
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: București
  • Când: în curând
  • Info: 2 zile
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 1 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 1 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora

Cea mai recentă conferinţă Agora

12 decembrie 2017

Data Centers & IT Infrastructure Management

Data Centers & IT Infrastructure Management

Viitorul este în cloud, mobil și social. Fenomenul Internet of Things devine și el realitate. În 2020 pe glob vor exista 50 de miliarde de dispozitive, care vor produce 35 zettabytes de [...]

 
Fii la curent cu ultimele noutati agora.ro!