Planuri de analiză la rece

Rangu Călin | 28 Sep 2012

Călin Rangu, membru fondator al CIO Council, a fost ales la ultima adunare generală în poziţia de director executiv al asociaţiei. Din această poziţie, domnia sa a explicat pentru IT Trends care sunt planurile de acţiune în viitorul imediat.

ITTCe planuri aveţi ca director executiv CIO Council?

CR: Într-adevăr, acum două luni de zile a fost adunarea generală care a dat un nou mandat echipei de conducere, a reconfirmat biroul executiv pentru a dezvolta activitatea asociaţiei, atât în plan intern, cât şi în plan extern. În plan intern, planul este de a coagula mai mult interesele propriilor membri – avem peste 60 de membri din firme mari, peste 25 mil euro cifră de afaceri, cred că în acest moment cumulăm cifre de afaceri de peste 4 miliarde euro, ceea ce deja reprezintă o anumită pondere pe piaţa românească din PIB-ul Romaniei. Pe partea externă, vrem să ne deschidem pe piaţă mai mult decât am făcut-o, chiar daca am avut şi până acum relaţii cu firmele importante. E foate important ca fiecare să cunoască de fapt maturitatea pieţei unde vinde. Vrem să ne deschidem şi pe zona guvernamentală, vrem să conceptualizăm într-un fel ce înseamnă director IT, ce înseamnă CIO, daca există CIO în zona guvernamentală. Toată lumea, toate companiile de fapt, lucrează într-un mediu asigurat de catre statul român. Daca statul român nu asigură o infrastructură tehnologică corespunzătoare, nici companiile nu pot să îşi desfăşoare o activitate foarte facilă. Până la urmă, contribuţia noastră, a directorilor IT se manifestă în dezvoltarea afacerilor companiilor în care activăm din perspectivă tehnologică.

ITTÎn ultima vreme se constată o nevoie de definire mai bună a unei funcţii de securitate. Acţionează CIO Council în acest sens?

CR: În general, noi încercăm să acoperim şi zona de securitate informatică în cadrul discuţiilor şi dezbaterilor noastre, pentru că nu poţi să rupi securitatea IT de universul IT. Din perspectiva asta, Chief Security Officer este o funcţie care există şi, de obicei, se separă de CIO. Dar cooperarea între Chief Security Officer şi Chief Information Officer, dacă funcţiile sunt separate, este foarte stransă. Alt obiectiv al nostru este să definim profesia de director IT. În momentul ăsta pe site-ul CNFPA, care se ocupă de standardele ocupaţionale, există un standard de manager IT/director IT destul de caduc. Şi, de fapt, nu poate să fie un singur standard, că una este manager IT, alta este director IT, alta este Chief Information Officer, sunt nivele de evoluţie profesională de fapt ale unui specialist IT care depăşeşte IT-ul tehnologic şi trece către nivelul managerial. Zona de Chief Security Officer e o zonă nedefinită în acest moment ca standard ocupaţional şi avem un interes de a ne aduce contribuţia la a o defini.

ITTCredeţi în România este nevoie de o persoană care să coordoneze proiectele IT din sfera publică, aflată direct în subordinea primului ministru?

CR: Pot să spun că e un subiect la care lucrăm intens în acest moment.  Necesitatea unui CIO Office din punctul nostru de vedere este acută şi, practic, prin crearea unui CIO Office se pot structura şi competenţele unui CIO guvernamental şi ale responsabililor CIO la nivel de ministere, la nivel de agentii care să lucreze într-un mod structurat. Sunt modelele austriece, e modelul american care are un CIO Office care se ocupă de toata standardizarea, crearea tuturor pârghiilor de interoperabilitate. În România există Punctul de Contact Unic, care este o cerinţă obligatorie a UE. Proiectul a fost închis cu succes, este implementat, dar îl foloseşte cineva? Pentru că aici trebuie să faci un alt proiect de anvergură naţională, de fapt, de a interconecta toate structurile pentru a avea un punct unic de contact.

ITTPână la ce nivel de acţiune poate sa meargă CIO Council?

CR: Noi de la început ne-am definit ca o asociaţie de conştientizare şi de sustinere a interesului social aferent tehnologiei informaţiei. Deci noi dorim să mergem de la conştientizare pâna la propuneri şi, inclusiv, la o implicare directă, aşa cum încercăm, de exemplu, în Agenda Digitală. Deci noi suntem implicaţi în orice iniţiativă care într-adevar are un fundament şi aduce o contribuţie socială. Pentru că nu putem să stăm fiecare în cochilia noastră, aşa cum se cam întâmplă acum. CIO Council vrea să fie o asociaţie care să construiască.

ITTCa director executiv ce plan de acţiuni concrete aveţi până la sfârşitul anului?

CR: Urmează să organizăm prima conferinţă a directorilor de IT, o conferinţă profesională, în care vom dezbate teme care sunt de actualitate şi le-am simţit de actualitate pe piaţă. Inclusiv teme pentru membrii asociaţiei, nu neapărat pentru cei din exterior. Pe lângă asta, vom lansa serii de studii de piaţă, pentru că în modul acesta putem agrega de fapt subiectele noastre principale de discuţie. Studille ne ajută şi pe noi şi ajuta şi piaţa. Noi încercăm să facem nişte studii care să nu aibă un impact comercial, căci pe noi nu ne interesează decât să cream o structură funcţională pentru membrii asociaţiei şi pentru piaţă din perspectivă profesională.

ITTDeci vreţi să faceţi un RMN al pieţei pe baza căruia să se ia nişte decizii cu adevărat informate.

CR: Corect!

Cursurile Agora

Alege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferinta
  • Unde: București
  • Când: în curând
  • Info: 2 zile
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 1 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 1 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora

Cea mai recentă conferinţă Agora

12 decembrie 2017

Data Centers & IT Infrastructure Management

Data Centers & IT Infrastructure Management

Viitorul este în cloud, mobil și social. Fenomenul Internet of Things devine și el realitate. În 2020 pe glob vor exista 50 de miliarde de dispozitive, care vor produce 35 zettabytes de [...]

 
Fii la curent cu ultimele noutati agora.ro!