Omul care aduce ploaia

Tatomir Călin | 30 Nov 2010

(Interviu realizat de Bogdan Marchidanu)

 

După recenta plecare de la şefia Microsoft România, Călin Tatomir intenţionează să revină în sfera antreprenorială. O revenire marcată de un proiect cu totul nou.

IT Trends: Călin Tatomir a trecut prin etapa corporatistă Compaq, apoi prin etapa antreprenorială CCT şi, până recent, o nouă etapă corporatistă, Microsoft. Ce a însemnat această ultimă etapă?

Călin Tatomir: Cred că cele trei etape amintite au fost trei etape aproape complet diferite, chiar dacă vorbim de două corporaţii. Am să încerc să explic prin enunţarea câtorva diferenţiatori majori între etapa Compaq şi cea Microsoft. Compaq era în mare parte o companie tehnologică, mai ales după ce achiziţionase producători de tehnologie precum Tandem şi Digital Equipment. Practic, era un motor care însemna foarte multe produse noi. La Microsoft discutăm de o corporaţie eminamente de tip marketeer. Microsoft se înscrie în rândul companiilor de gen Coca-Cola, McDonald’s şi aşa mai departe, companii care vând printr-un motor fantastic de marketing. A fi conducătorul a două astfel de organizaţii înseamnă experienţe de viaţă total diferite. Vorbim de concepte diferite, vorbim de probleme potenţiale diferite, pentru că unele sunt problemele la un produs hardware, altele la un produs software, vorbim de moduri de reacţie diferite. Prima armă de reacţie a unei companii de tehnologie hardware o reprezintă produsele noi sau schimbarea radicală a componentelor unui produs. O companie software vine cu arma de marketing. Pentru mine, personal, experienţa Microsoft a fost una extrem de bună. Ca vizibilitate, ca imagine, Microsoft este o companie mult peste alte companii IT din România. La momentul sosirii mele acolo, era o companie care avea nevoie de un refresh, de o schimbare de ritm, în sensul creşterii agresivităţii pe piaţă şi, nu în ultimul rând, de o reorganizare a activităţii. Pot să afirm că în cei doi an cât am stat eu la Microsoft aceste lucruri s-au schimbat radical.

ITT: Ce aveţi de gând să faceţi după despărţirea de Microsoft?
C.T.: Îmi voi relua acţiunile la Cabinetul Călin Tatomir, care acum se numeşte C.C.T. s.r.l. Zece la sută din acţiuni îi vor rămâne lui Varujan Pambuccian, conform înţelegerii iniţiale şi actelor semnate. În ultimii doi ani, CCT a avut o evoluţie extrem de diferită. În primul an a făcut ceea ce au făcut alte multe companii private, în sensul în care criza economică a dus la refacerea structurii şi activităţii. A fost un an plat, în sensul în care la sfârşitul lui a existat un profit nesemnificativ. Al doilea an a însemnat însă o creştere importantă. Practic, sper ca la sfârşitul anului 2010 CCT să realizeze un profit de peste un sfert de milion de euro, ceea ce înseamnă că firma şi-a revenit din contextul economic nefavorabil. Bazându-mă pe aceste rezultate, realizate exclusiv de angajaţii CCT, sunt convins că şi în viitor lucrurile vor evolua la fel, fără ajutorul nimănui. În consecinţă, nu voi mai reveni la CCT, unde probabil voi avea doar o funcţie de preşedinte onorific. Asta şi din dorinţa mea de a face un lucru nou. Este vorba de o idee nouă, de un lucru pe care câteva companii îl fac deja în România, dar nu ca linie specifică de business. Este vorba de rainmaking. Este un concept nou, american, în cadrul căruia anumite firme de consultanţă de tip management oferă ajutor companiilor româneşti care se află în dificultate de cash-flow, de personal, de procese care trebuie schimbate, de linii de produse, de model de distribuţie etc.

ITT: Câmpul de acţiune al unei astfel de companii pare nelimitat. Totuşi, ce condiţionalităţi există?
C.T.: O firmă de tip rainmaking trebuie să aibă în spate un suport solid. E vorba de suport financiar, juridic, ş.a.m.d. Evident că este nevoie de foarte multe firme de tip rainmaking în România anului 2010, pentru că pe piaţă sunt foarte multe firme în dificultate. Sunt multe companii care au plecat oportunistic la drum şi care ulterior au întâmpinat probleme din pricina climatului economic, iar acum nu mai ştiu de unde să apuce lucrurile. Pe de altă parte, în această zonă un mare interes îl manifestă băncile, pentru că există deja un număr semnificativ de companii medii şi mari care nu mai pot rambursa creditele bancare luate, iar băncile au tot interesul să aibă din nou clienţi buni platnici. Compania pe care o voi lansa se va numi Rainmakers s.r.l., tocmai pentru a arăta faptul că firma se va dedica unei astfel de activităţi.

ITT: Câţi angajaţi vor exista?
C.T.: Iniţial, va exista un singur angajat. Eu cred că astfel de companii nu-şi permit să angajeze mulţi oameni. Oamenii care vor colabora cu mine vor fi foarte valoroşi, cunoscuţi pe domenii diferite de activitate. Ei sunt în jurul meu, au habar de intenţiile mele şi şi-au manifestat suportul total în clipa în care eu voi avea nevoie de ei ca să mă ajute într-un anumit domeniu. O modalitate tipică de lucru pe proiect.

ITT: Nu vă e teamă că veţi pierde expertiza din IT?
C.T.: Expertiza de IT se poate pierde în câteva luni, deoarece industria IT se schimbă aproape în fiecare lună. Faptul că nu voi mai fi atât de bun în zona de consultanţă IT, ca individ, nu mă deranjează, chiar dacă mă încearcă un oarecare regret. În viaţă însă sunt lucruri de care trebuie să te desparţi dacă vrei să te apropii de alte lucruri. Nu le poţi avea pe toate, iar atunci când abordezi ceva nou, trebuie să şi renunţi la ceva vechi.

ITT: Sunteţi şi veţi rămâne în esenţă un consultant. Cum vedeţi ceea ce se întâmplă pe piaţă la ora actuală? Vor mai exista diferenţe între companii de tehnologie şi cele de marketing?
C.T.: Cred că foarte multe companii, cum ar fi Oracle, care în ultimii ani a efectuat multe achiziţii de marcă, vor să ofere clienţilor o soluţie totală, de la A la Z. Acest fenomen are un aspect pozitiv şi unul negativ. Aspectul pozitiv este acela că o astfel de companie chiar poate oferi clientului tot ce acesta îşi doreşte, iar aspectul negativ este cel legat de partea de parteneriate strategice la nivel mondial cu alte companii. Creşterea concurenţei intrinsece între companii care oferă soluţii complexe va face tot mai dificilă încheierea unor astfel de parteneriate

. ITT: Şi atunci nu există riscul unor clivaje în termeni de clienţi?
C.T.: Riscăm să avem nişte clienţi captivi, pentru că atunci când un client se îndreaptă spre o astfel de tehnologie cu soluţie completă, cel mai probabil va rămâne ancorat în cadrul ei.

ITT: Este acesta unul din motivele pentru care Microsoft apasă tare pe pedala cloud computing?
C.T.: Microsoft a apăsat pe această pedală iniţial nu dintr-o dorinţă de a împinge serviciile de tip cloud în faţă, ci a fost împinsă de la spate de competiţie. Rămâne de văzut dacă acest concept de cloud computing va însemna un succes şi pentru un gigant precum Microsoft.

ITT: Este cloud computing un concept fezabil pentru România?
C.T.: Cred că acest concept nu va prinde foarte uşor în România anilor următori. La noi există două tipuri de afaceri: afaceri foarte aşezate, pentru companii medii şi mari, unde există un model de licenţiere foarte clar stabilit, şi afaceri mici şi foarte mici, pentru care ar putea exista oarecare deschidere spre achiziţia de software ca serviciu. Cred că pentru piaţa est-europeană, modelul de cloud computing va prinde doar în zona de piraterie, în sensul în care vor fi companii care vor dori să intre în legalitate din punct de vedere al utilizării software.

Cursurile Agora

Alege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferintaAlege conferinta
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 1 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 1 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: București
  • Când: în curând
  • Info: 2 zile
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora
  • Unde: Bucharest, Romania
  • Când: în curând
  • Info: 2 day course
Participa la curs
Cursul Agora

Cea mai recentă conferinţă Agora

12 decembrie 2017

Data Centers & IT Infrastructure Management

Data Centers & IT Infrastructure Management

Viitorul este în cloud, mobil și social. Fenomenul Internet of Things devine și el realitate. În 2020 pe glob vor exista 50 de miliarde de dispozitive, care vor produce 35 zettabytes de [...]

 
Fii la curent cu ultimele noutati agora.ro!