Irina Athanasiu Profesor la Facultatea de Automatică şi Calculatoare, Universitatea "Politehnica" Bucureşti. irina@cs.pub.ro

Toată lumea "ştie" că E-urile din alimente nu sunt bune, chiar dacă nu este adevărat pentru oricare dintre ele. Unele E-uri sunt utilizate de pe vremea când nu se ştia că o să existe E-uri. Multe au rezultat după ani de cercetări ştiinţifice în domeniu. Fiecare dintre ele face ceva: conservare, îmbunătăţirea gustului etc. Nu sunt toate recomandabile într-o dietă sănătoasă, dar nici nu sunt toate cancerigene.
       Există şi alte tipuri de E-uri: E-business, E-licitaţie, E-learning, E-government, E-medicine etc. Ca şi în cazul alimentelor, există şi pentru ele o preconcepţie nefundamentată. De data asta ideea este că dacă este cu E (electronic) este automat de bine. Cum să nu fie de bine - calculatorul nu greşeşte, este obiectiv, nu este influenţabil etc. Se ignoră faptul că legile nu sunt elaborate de către calculator, că instrucţiunile de aplicare pentru iniţiativele legislative nu sunt opera calculatoarelor, că nu calculatorul pregăteşte caietele de sarcini, că tot ce ţine de E-şiceva este tot atât de obiectiv şi corect cât sunt şi oamenii care specifică şi utilizează şiceva-ul.
      Utilizarea calculatoarelor nu rezolvă problemele de etică, de morală. Se deschid posibilităţi noi de informare, se îmbunătăţeşte comunicarea, dar nu mai mult. Sigur cei care vor să facă fraude în acest context sunt mai educaţi sau utilizează ajutoare educate. Dar atât. Se schimbă numai tehnologiile utilizate. Eliminarea fraudelor nu ţine de tehnologii. În fond utilizarea calculatoarelor şi păstrarea informaţiilor în memoria acestora este mai puţin sigură decât ascunderea informaţiilor în seifuri bine păzite. Ceea ce se poate obţine prin utilizarea E-urilor bazate pe calculatoare este doar un efect potenţial. Dacă potenţialul se transformă în ceva bun sau în ceva rău depinde de oameni.
      Un caz special este cel al educaţiei (începe tot cu E, dar nu reprezintă traducerea termenului E-learning). Există teorii care susţin superioritatea necondiţionată a pregătirii asistate de calculator faţă de modelul clasic. Argumentele sunt deja tocite: fiecare student sau elev poate să înveţe în ritmul său propriu, conform cu capacităţile sale, numărul celor care au acces la acest gen de pregătire este mult mai mare şi multe altele. Aceste teorii conţin mult adevăr, dar interacţiunea student - profesor şi mai ales student - student nu poate să fie înlocuită în procesul de pregătire de nimic. Desigur dacă ne propunem să creăm nişte personaje asociale care nu pot să colaboreze decât mediat prin intermediul calculatorului, având sentimente de plastic şi instincte educate de jocurile de război, atunci este bine să limităm interacţiunile interumane directe cât mai mult. S-ar putea ca pe termen scurt pregătirea asistată de calculator să dea rezultate din punct de vedere al eficienţei mult mai bune decât formele clasice. Şi în sport se utilizează simulatoare pentru antrenarea în realizarea unor proceduri. Dar nimic nu poate să înlocuiască interacţiunea cu lumea reală în care există oameni reali, cu reacţii reale, cu înţelegeri şi atitudini diferite, eventual în schimbare. Fiecare dintre elevii şi studenţii pe care îi educăm astăzi o să fie la un moment dat în situaţia să rezolve probleme şi situaţii diferite de cele care rezultă din tehnologia sau organizarea curentă. Dacă tot ce ştie un absolvent sunt modelele de probleme şi situaţii pentru care a fost antrenat s-ar putea să devină inutil mai devreme decât ne aşteptăm.
      Poate că pentru învăţământul universitar, cuvântul educaţie nu pare important. În schimb cuvântul atitudine este important şi el rezultă dintr-un proces de educaţie necesar.
      În învăţământul preuniversitar predomină educaţia generală şi mai puţin însuşirea unor proceduri specifice unor meserii. Aşa că, a considera calculatoarele instrumente cu puteri magice cred că poate să aibă efecte dăunătoare. Nu există instrumente magice, există instrumente de scris, de desenat, de socotit, de prezentat informaţie mai evoluate, dar atât. Problemele curente ale şcolii sunt altele. Ceea ce nu este bine acum în şcoala românească nu ţine de tehnologii, ci de oameni. Care este profilul unui absolvent de universitate care doreşte să devină profesor de şcoală? Dar al profesorilor care sunt în şcoală? Sunt unele dintre întrebările la care nimeni nu vrea să afle răspunsul. Pentru că răspunsul impune măsuri corespunzătoare. Problemele generale ale învăţământului preuniversitar românesc nu se rezolvă prin dotarea fiecărui liceu cu o reţea de calculatoare oricât de performantă ar fi ea.