Irina Athanasiu Profesor la Facultatea de Automatică şi Calculatoare, Universitatea "Politehnica" Bucureşti. irina@cs.pub.ro

      De multe ori, dacă mi-am exprimat îndoiala asupra calităţii pregătirii profesionale a absolvenţilor de facultate din zona TI, am primit un răspuns cu care nu sunt de acord: "absolvenţii noştri nu sunt şomeri". Cred că, un absolvent care, după doi, trei ani de la terminarea facultăţii, are un salariu care se învârte în jurul salariului mediu din zona geografică respectivă (de exemplu în Bucureşti este vorba de 300-400 USD), eventual plătit la negru sau numai parţial pe cartea de muncă, este practic şomer. Sau are şanse mari să devină şomer în câţiva ani. Astfel de salarii înseamnă în industria TI un nivel de competenţă redus, care nu necesită o diplomă de licenţă în specialitate. Există deocamdată multe job-uri în această categorie, dar există şi un număr mare de persoane, eventual venite din alte profesii care pot să le ocupe. Nu este clar care o să fie evoluţia în viitor, este foarte posibil mai ales după intrarea în UE, ca astfel de job-uri să migreze spre zone geografice în care salariile vor fi mai mici decât în România.
      Cei care sunt în învăţământ şi cei care sunt studenţi la doctorat sunt în altă situaţie. Ei sunt încă în perioada de pregătire. Îşi investesc eforturile în construirea unui anumit tip de carieră. Care poate să aducă numeroase satisfacţii, inclusiv de ordin material, dar într-o perioadă mai lungă de timp.
      Părerea mea relativ la ce înseamnă să fi şomer în industria TI rezultă din faptul că există absolvenţi, nu puţini, cu aceeaşi vechime în muncă cu un salariu de două, trei ori mai mare. Nu este vorba de cazuri excepţionale, de - "aşa au unii noroc în viaţă", este vorba de absolvenţi care au competenţele potrivite şi lucrează în companiile potrivite. Aş adăuga faptul că de cele mai multe ori cei care sunt plătiţi mai bine, lucrează şi la ceva mai interesant şi în condiţii mai bune. Iar companiile "potrivite" de care am pomenit sunt în extindere şi ar vrea să mai angajeze, dar caută, uneori fără foarte mult succes, o pregătire profesională adecvată.
      
      Şi ajungem din nou la o discuţie relativă la cine are responsabilitatea în ce priveşte asigurarea competenţelor celor care lucrează în industria TI, şcoala, firmele, societatea în ansamblul ei sau poate că şi fiecare absolvent în parte?
      Putem să interpretăm diplomele eliberate de instituţiile de învăţământ ca fiind certificate de garanţie pentru calitatea absolvenţilor? Este posibil ca un absolvent să dea în judecată şcoala pentru că deşi pe diploma sa scrie că este informatician, inginer sau economist nu deţine competenţele presupuse de profesia respectivă? Învăţământul de stat este gratuit aşa că probabil că un astfel de demers ar fi inutil. Dar ar fi corect?
      Este datoria firmelor să angajeze absolvenţi numai pentru că au o diplomă? Este datoria firmelor să le asigure angajaţiilor traiectorii profesionale ascendente? În ideea că pregătirea studenţilor are de suferit, ar trebui să li se interzică firmelor să angajeze studenţi care să lucreze 8-10 ore pe zi?
      După doi, trei ani de la terminarea facultăţii când s-au şters amintirile referitoare şi la denumirea unor cursuri din facultate nu numai la conţinutul acestora, faptul că la un curs materia era învechită sau profesorul antipatic nu mai poate să constituie o scuză pentru că, ce nu s-a obţinut ca o competenţă în timpul studiilor nu a devenit o competenţă dobândită prin studiu personal. Pot să înţeleg că este vina şcolii că există studenţi care renunţă la studii pentru că sunt dezamăgiţi de ce le oferă şcoala, că există absolvenţi care se îndreaptă spre alte domenii de activitate pentru că îşi pierd interesul faţă de domeniu sau că la terminarea studiilor absolvenţii nu sunt la curent cu cele mai noi tehnologii. Dar sunt sigură că ceea ce poate să ofere şcoala este numai baza pe care trebuie să se construiască cariera fiecăruia.
      Cred că cineva care a hotărât să lucreze în industria TI nu poate să dea mereu vina pe "greaua moştenire" reprezentată de şcoală atunci când descoperă că nu are competenţele de care este nevoie. În fond, oricât de bine l-ar pregăti şcoala, domeniul este mult prea dinamic pentru ca la terminarea studiilor pregătirea să ajungă pentru 30-40 de ani de practicare a meseriei.