Irina Athanasiu Profesor la Facultatea de Automatică şi Calculatoare, Universitatea "Politehnica" Bucureşti. irina@cs.pub.ro

      La întrebarea - "Care este cea mai recentă carte tehnică pe care ai citit-o?" de multe ori răspunsul (în forma politicoasă) este "nu îmi amintesc", după care urmează o justificare legată de cantitatea mare de informaţii disponibilă în Internet.
      Oare nu mai este nevoie de cărţi tehnice sau ştiinţifice? Daca vrem să ştim numai cum atunci acest tip de cărţi poate să devină inutil datorită Internetului, este însă altceva dacă vrem să ştim şi de ce.
      În lume apar foarte multe cărţi tehnice. Există cărţi introductive - de tip "învaţă xxx în yyy zile" sau "xxx pentru proşti (dummies)" după cum există cărţi de ştiinţă pentru iniţiaţi. Între ele există multe nivele intermediare. Cărţile trebuie să se potrivească cu cititorii ca nivel şi aşteptări.
      Ca să scrii o carte trebuie să ai un motiv. De exemplu este meseria ta (dar puţini autori de cărţi tehnice îşi permit să trăiască numai din drepturi de autor), este o condiţie de promovare în ierarhia universitară, vrei să îţi faci un nume, ai o experienţă pe care vrei să o împărtăşeşti altora, ai propus o tehnologie şi vrei să o popularizezi / impui etc. Uneori cărţile scrise pentru a prezenta o tehnologie în curs de dezvoltare sunt depăşite în timp ce apar. Dispariţia unor astfel de cărţi nu reprezintă o pierdere. Dacă vrem să fim pragmatici, până la urmă o carte merită să fie publicată dacă se va vinde. Singura cale de a verifica utilitatea unei cărţi tehnice este mecanismul de piaţă. Deocamdată acest mecanism spune că este nevoie de o carte tehnică bună.
      Este interesant de analizat experienţa unor autori de renume. Primul autor - Alfred V. Aho (litera A din AWK). A publicat împreună cu câţiva coautori în intervalul 1972 -1995, zece cărţi de succes. Se ştie că următoarea carte este programată pentru ianuarie 2007. Autorul are câteva subiecte favorite: algoritmi, compilatoare, fundamente ale ştiinţei calculatoarelor. Pe acelaşi subiect, în timp cărţile au devenit tot mai practice adaptându-se pieţei. Numărul cititorilor care "suportă" un tratament foarte teoretic este mic şi constant în timp ce numărul celor interesaţi de aspectele practice este mare şi în creştere. Tendinţa fiind - mai multe cum-uri decât de ce-uri.
      Alt autor - Doug Lea. Prima ediţie a cărţii "Concurrent Programming in Java" a apărut în 1997. Cartea a fost disponibilă în Internet încă din faza de elaborare. Fiind una dintre puţinele resurse referitoare la acest subiect (la momentul respectiv) s-a bucurat de o mare atenţie, autorul primind numeroase comentarii şi observaţii din partea celor care au accesat-o. Cartea care a rezultat a fost mai bună decât dacă autorul ar fi publicat-o direct. Biblioteca utilizată de către autor pentru exemplificarea conceptelor din carte este integrată acum în versiunea oficială de la Sun J2SETM 5.0 (Tiger) ca bibliotecă java.util.concurrent. O carte rămâne însă o carte, aşa că autorul a publicat şi ediţia a doua. Dacă publicul ar fi fost interesat doar de forma electronică, editura ar fi rămas cu exemplarele nevândute. Dar nu a fost aşa.
      Un alt autor "clasic" pentru cărţile sale care sunt disponibile în Internet începând din faza de elaborare este Bruce Eckel. Cărţile "Thinking in C++" ediţia a doua şi "Thinking in Java" ediţia a treia, sunt considerate printre cele mai bune pentru subiectele respective. Ambele cărţi sunt disponibile fără plată în format electronic pe site-ul http://mindview.net/Books Autorul a publicat cele două cărţi şi "pe hârtie". În prefaţa uneia dintre cărţi autorul spune că după părerea sa existenţa formei electronice a condus la creşterea veniturilor sale din drepturi de autor. Ideea este că cititorii au constatat că este vorba de o carte bună pe baza formei electronice şi au cumpărat cartea în format clasic. Dacă cartea nu ar fi corespuns necesităţilor cititorilor, existenţa formatului electronic ar fi reprezentat sfârşitul cărţii respective.
      Ca şi în alte domenii apariţia Internetului nu înseamnă dispariţia cărţilor tehnice ci apariţia unor mutaţii, care vor salva din pădurile "consumate" fără rost. Nici televiziunea nu a produs dispariţia teatrului sau a cinematografului ca instituţii. Chiar dacă mai devreme sau mai târziu orice piesă bună ajunge film, care într-un interval dat se va "da" la televizor, publicul tot umple sălile de spectacol. Este adevărat că nu la orice piesă sau film.