Cele mai importante personalităţi din mişcarea FLOSS (Free/Libre/Open Source Software) internaţională s-au reunit în perioada 18-19 mai la Hotel ARO Palace din Braşov, la invitaţia ROSI (Romanian Open Source and Free Software Initiative) şi Agora Media.
Brian Behlendorf, unul dintre iniţiatorii proiectului Apache, Kurt von Finck, reprezentat al fundaţiei GNOME şi promotor al distribuţiei Ubuntu, Monty Widenius, principalul proiectant al MySQL şi Zak Greant reprezentând Mozilla Foundation sunt doar câteva dintre numele mari care au susţinut interesul constant al celor peste 200 de participanţi ai primei ediţii eLiberatica.

Cele 40 de prezentări şi sesiuni tehnice desfăşurute pe parcursul celor două zile de eveniment au reuşit să acopere toate problemele şi subiectele de interes cu care se confruntă mişcarea FLOSS de pretutindeni, dar mai ales au încercat să aducă mai multă vizibilitate asupra comunităţii şi proiectelor open source locale. "Unul dintre motivele pentru care am dorit să organizăm această conferinţă este acela că privind din afară, nu se observă foarte multe activităţi open source şi free software în România, sau cel puţin nu la nivel înalt", spune Lucian Savluc, iniţiatorul şi coordonatorul grupului ROSI şi al conferinţei eLiberatica. "Acum, privind mai îndeaproape, am realizat că de fapt există o activatate intensă, dar care nu este vizibilă din exterior. De aceea, unul dintre rolurile cheie ale ROSI va trebui să fie acela de a promova proiectele deja existente".
Interesul ridicat al studenţilor - aflaţi în număr mare la eLiberatica şi reprezentând toate centrele universitare de renume din România - şi al specialiştilor locali în proiecte open source şi free software s-a remarcat nu doar prin sutele de întrebări din cadrul prezentărilor ci şi prin discuţiile libere care au avut loc constant în holurile sălii de conferinţe. Cei care au polarizat şi de această dată auditoriul, oferind sfaturi şi răspunsuri la probleme extrem de diverse şi personalizate, au fost tot Monty, Zak şi Kurt Von Finck.