www.samanthaappleton.com
Samantha Appleton a renunţat la jurnalismul scris şi s-a orientat înspre fotografie în urma uceniciei petrecută alături de James Nachtwey (www.jamesnachtwey.com) în perioada 1999- 2000. În scurt timp apar şi premiile ca recunoaştere a valorii proiectelor în care se implică.
www.freenews.ro
Este un nou agregator de ştiri din presa scrisă românească, lansat relativ recent. Domeniile de împărţire ale articolelor sunt: politic, bussines, social, sport, internaţional, entertainment, cultură, companii, showBiz, fashion, muzică, turism şi autoMoto. Sunt preluate doar primele paragrafe, însoţite de un link către articolul propriu-zis din cotidianul on-line respectiv.
www.supliment.polirom.ro
Revista culturală editată la Iaşi prin sprijinul Editurii Polirom şi-a înnoit hăinuţa şi s-a deschis mai mult cetitorilor săi. Aşa că a dat liber la comentarii, sub orice articol publicat, şi-a îmbunătăţit motorul de căutare integrat şi a intrat în rând cu lumea prin cele trei bloguri editate de Victor Jalbă, Florin Lăzărescu şi Mădălina Cocea.
imp.unwiki.com/index.php?title=Pagina_principală
"Wikţionarul", cum e numit de iniţiatorii săi, invită pe oricine se simte în stare să contribuie la scrierea unei enciclopedii a culturii moderne române. Ca în cazul oricărei enciclopedii wiki, materialele pot fi adăugate, corectate şi finisate de către fiecare utilizator înregistrat. Aşadar, daţi-i drumul, prezentaţi şi lămuriţi din perspectiva proprie termeni, idei, analize şi biografii ale celor mai interesanţi oameni decultură.