Irina Athanasiu Profesor la Facultatea de Automatică şi Calculatoare, Universitatea "Politehnica" Bucureşti. irina@cs.pub.ro

      "Cred că sunteţi foarte mândră că aveţi atât de mulţi foştii studenţi care sunt angajaţi ai companiei Microsoft în SUA" mi-a spus cineva de curând. În spatele afirmaţiei anterioare stau două premize. Prima – faptul că cineva lucrează la Microsoft în SUA reprezintă o realizare în sine. A doua – realizările absolvenţilor se datorează automat profesorilor, şcolii în general.
      Oare de ce faptul că cineva lucrează la Micosoft în SUA este o realizare mai mare decât dacă lucrează la Google în aceaşi ţară sau dacă lucrează la Microsoft România sau la FreeScale, Oracle sau IBM România? Dacă cineva lucrează într-o companie care nu are un renume internaţional înseamnă mai puţin? Ar fi trebuit să consider că cei care au dezvoltat RAV-ul în perioada în care prima literă însemna Romanian şi nu Reliable, cu alte cuvinte în perioada în care produsul nu era un succes internaţional, aveau o valoare mai mică decât acum când sunt angajaţi Microsoft şi RAV-ul a devenit o amintire?
      Obţinerea angajării la o firma de tipul Microsoft înseamnă parcurgerea cu succes a unei suite de interviuri care nu sunt simple dar sunt doar încă o serie de examene, probabil mult mai dificile decât cele din şcoală. Este vorba de o testare de cunoştinţe şi capabilităţi, adică de verificarea existenţei unor premize nu de certificarea unor realizări. Cineva care a reuşit la interviuri devine unul dintre miile de angajaţi într-un mecanism pus la punct astfel încât funcţionarea sa să depindă cât mai puţin de deviaţiile fiecărui angajat de la modelul standard (nu ideal). Numărul celor care într-adevăr au un cuvânt de spus în privinţa produselor Microsoft este foarte mic, indiferent dacă vorbim de aspecte tehnice sau de marketing. Îmi vin acum în minte numai două nume: Toma Tudor şi Cristian Petculescu.
      Vorbind de realizări, cred că obţinerea în anul 2001 de către George Ciprian Necula a premiului pentru cel mai bun cercetător tânăr al anului - premiul Grace Murray Hopper ( www.acm.org/awards/awards_hopper.html ) respectiv de către Ion Stoica a premiului ACM pentru cea mai bună teză de doctorat în ştiinţa şi ingineria calculatoarelor ( www.acm.org/awards/ddaward.html ) sunt motive de mândrie pentru cei doi. De asemenea consider că fostul meu student Daniel Bogdan unul dintre cei doi fondatori ai firmei IPDevel (www.ipdevel.ro) are de ce să fie mândru având în vedere evoluţia spectaculoasă a firmei pornite în anul 2000 când Daniel era încă student.
      În ce măsură realizările absolvenţilor sunt datorate profesorilor este o întrebare la care aş da răspunsul meu favorit: depinde. De curând un absolvent, Vivi, mi-a trimis un mesaj în care m-a anunţat că a trecut cu succes de interviurile de angajare şi din toamnă o să lucreze la Google în SUA. În acelaşi mesaj îmi amintea faptul că a lucrat în perioada studiilor şi că nu a absolvit cea mai dificilă secţie din facultate. Cu alte cuvinte a reuşit ce şi-a propus acţionând contrar sfaturilor pe care eu le dau studenţilor. Rezultă că Vivi a reuşit fără ajutorul şcolii? Pentru mine faptul că Vivi a simţit nevoia să îmi scrie înseamnă că m-a auzit şi şi-a pus problema dacă am sau nu dreptate. Aş fi mândră dacă toţi studenţii cu care vorbesc m-ar auzi şi s-ar gândi dacă am sau nu dreptate. Dacă apoi ar acţiona conform concluziilor proprii, ar însemna că măcar o parte din ceea ce consider că este fişa postului meu este îndeplinită.
      În ce măsură putem să considerăm că succesele repetate obţinute de echipe de studenţi din facultatea de Automatică şi Calculatoare (icpc.baylor.edu/past/icpc2005/finals/Standings.html, www.computer.org/csidc/TopTen.htm, www.windowschallenge.com/winners_2005.html) în competiţii la nivel mondial, se datorează şcolii? Oare în altă facultate din ţară sau străinătate aceeaşi studenţi nu ar fi luat premii? Probabil că meritul şcolii constă din faptul că fiind o facultate cu "nume" atrage studenţi foarte buni din care se pot constitui echipe câştigătoare. De asemenea existenţa unui grup de profesori şi asistenţi care reuşesc în fiecare an să selecteze şi să îndrume un grup de studenţi este o contribuţie a şcolii. Înseamnă asta ceva despre facultate în ansamblul ei?
      Pentru a fi mândru de un succes obţinut de altcineva, ar trebui ca ceva din ce ai făcut să fi contribuit la acest succes. Altfel, sigur toţi am fost şi suntem mândri de succesele Nadiei Comăneci.