Irina Athanasiu Profesor la Facultatea de Automatică şi Calculatoare, Universitatea "Politehnica" Bucureşti.

Mi s-a întâmplat de multe ori ca la desenele animate cu Tom şi Jerry să nu ştiu cu cine să ţin. Cu cel mic, isteţ şi curajos sau cu cel mare, prost şi neîndemânatic dar căruia i se întâmplă toate nenorocirile. Aceeaşi poveste poate să fie spusă în multe moduri.
      Protecţia informaţiei este o problemă veche. Orice "ascundere" provoacă curiozitate. Dacă există coduri de acces apar şi spărgători de coduri. Se dezvoltă algoritmi sofisticaţi de criptare, apar şi metode de spargere. Din punct de vedere matematic atât problema criptării cât şi cea a decriptării pe baza unor informaţii minimale sunt probleme grele.
      Când se discută o tehnologie nouă legată de Internet mai devreme sau mai târziu apare problema securităţii. Orice aplicaţie cât de cât semnificativă şi orice versiune nouă de sisteme de operare trebuie să fie mai devreme sau mai târziu "reparată" pentru că se descoperă breşe de securitate care trebuie să fie rezolvate. Şi aici povestea este fără de sfârşit pentru că cei care caută posibilităţi de atac se perfecţionează în acelaşi timp cu cei care se ocupă de securitatea sistemelor.
        La orice propunere de soluţie de securitate autorii încercă să imagineze şi posibilităţile de atac pentru a le putea contracara. Nu ştiu cum se întâmplă dar cei care atacă sunt mai inventivi (poate că sunt foarte mulţi cei care încearcă?) decât cei care se apără, care la rândul lor devin mai inventivi după ce sunt atacaţi şi aşa mai departe.
        Pentru că unii ne bombardează cu mesaje nedorite (spam), au apărut alţii care ne protejează de astfel de mesaje. În mod corespunzător au apărut generatoare de spam care "păcălesc" detectoarele de spam. Aşa că generatoarele devin mai inteligente, forţând detectoarele să fie şi mai inteligente.
        Unii produc viruşi utilizând soluţii foarte ingenioase sau complet stupide iar alţii câştigă o pâine producând antiviruşi şi asta într-o cursă fără de sfârşit.
        Ca şi în cazul Tom şi Jerry, apărătorii şi atacanţii continuă să existe de la un moment dat pentru că există conflictul. O persoană care a debutat ca atacator poate să devină un apărător foarte competent (poate că şi invers, dar astfel de situaţii nu se popularizează). Desigur rău este cel care atacă primul: producătorul de viruşi, spărgătorul de coduri, producătorul de spam.
        Din păcate după ce stabilim cine este bun şi cine este rău problema nu dispare. Nu dispare exasperarea pe care o simt de fiecare dată când vreau să-mi citesc poşta şi încep prin a şterge mesaje sperând că nu o să şterg din viteză ceva util. Nu dispare nici spaima pe care o simt de câte ori mi se pare că ceva nu este în regulă cu calculatorul şi cred că iar am luat un virus şi o să pierd fişiere.
        Putem scăpa de astfel de fenomene? Cred că răspunsul este nu. Practic toate delictele electronice au echivalenţe în delictele "clasice". Furturi, escrocherii, asumare de identităţi false, hărţuire etc.
        Există diferenţe care pot explica de ce devin delicvenţi persoane care nu ar fi fost niciodată delicvenţi "clasici". În primul rând nu există pericole fizice. Costurile implicate sunt reduse (pot să fie de dimensiunile unor bilete de intrare la un Internet Cafe). Locul unde se produce delictul este la o distanţă mare de locul unde se află delicventul existând iluzia absenţei riscurilor. Deşi numărul celor care pot să fie afectaţi de un singur delict este foarte mare, deoarece lipseşte orice formă de contact material între agresor şi victimă, răul făcut pare nesemnificativ.
        De ce apar astfel de delicte? Situaţiile în care se urmăreşte un interes material trebuie tratate ca atare - există legi şi ele trebuie să fie aplicate cu fermitate. Pentru că spre deosebire de faptele bune, faptele rele apar la ştiri, fraudele electronice au readus România pe canalele de ştiri. Existenţa unei legislaţii foarte avansate în domeniu ca şi creşterea continuă a competenţei celor care anchetează fraudele electronice reprezintă o speranţă de limitare a acestora.
        Dar mai există şi alte cazuri. De multe ori cei care produc un virus sau încercă să spargă sisteme, o fac pentru că se poate. Şi există tentaţia mărului interzis sau dorinţa de celebritate. Şi atunci aici este loc pentru ceva care se numeşte educaţie.