GDPR: Certificări IAPP pentru responsabilul cu protecția datelor (DPO)

Participa la curs
Gratis
Costurile sunt menționate în descrierea cursului

Co-Organizatori

  • Unde: Centrul de training autorizat ITtraining, București
  • Când: în curând
  • Info: 2/4 day course
Cursul Agora

Noul regulament denumit General Data Protection Regulation (GDPR) înlocuiește Data Protection Directive 9 5/46/ec, începând din data de 25 mai 2018. GDPR se aplică în fiecare stat membru și va duce la un grad mai mare de armonizare a protecţiei datelor între ţările din Uniunea Europeană. Deși multe companii au adoptat deja anumite procese și proceduri referitoare la confidenţialitate, în concordanţă cu Directiva, GDPR conţine un număr de protecţii noi pentru persoanele vizate din UE și ameninţă cu aplicarea de amenzi și penalităţi semnificative pentru controlorii și procesatorii de date, care nu vor respecta cerinţele, din momentul în care acestea vor intra în vigoare în primăvara anului 2018. Cu noi obligaţii referitoare la chestiuni precum consimţământul persoanelor vizate, transformarea datelor în date anonime, notificarea încălcărilor, transferurile de date transfrontaliere, dar și numirea ofiţerilor de protecţie a datelor, pentru a menţiona câteva, GDPR le solicită companiilor care lucrează cu datele cetăţenilor din UE, să întreprindă reforme operaţionale majore. GDPR prevede ca numeroase organizații să numească un responsabil cu protecția datelor, se estimează că un număr de 75.000 DPO vor fi necesari în lunile următoare.


Sunteți pregătiți să fiți responsabilul cu protecția datelor sau să ocupați postul de DPO?


Fie că faceţi primii pași către acumularea cunoștinţelor sau sunteţi gata pentru certificarea ca profesionist pentru protecţiea datelor, ITTraining vă poate ajuta. Cercetări recente au stabilit că sunt necesare peste 20 de ore de training doar pentru a dobândi o înţelegere viabilă a GDPR și că doar acest training nu va fi suficient pentru pregătirea pentru rolul de DPO. Formarea pe care o oferim este recunoscută ca fiind cel mai eficient mod de pregătire pentru acest rol extrem de important.

 

Centrul autorizat de training ITTraining, prin intermediul partenerului său Global Knowlegde, vă pune la dispoziţie cursurile de certificare IAPP – CIPP/E și CIPM. Prin achiziţionarea pachetelor de cursuri aveţi acces atât la materiale și la manuale cât și la vouchere de examen și pachet de membru IAPP valabil 1 an de zile.

Cost:
Curs de 2 zile (CIPP sau CIPM sau CIPT) - 1980 euro* + TVA/cursant
Curs de 4 zile (DPO) - 2754 euro* + TVA/cursant

*Pentru minim 3 cursanti din aceeași companie, va rugam sa ne contactați pentru a vă oferi un discount.

Pentru facturare sau alte informații, va rugăm să ne contactați la conferinte@agora.ro


CIPP/E și CIPM - denumirile certificărilor responsabilului cu potecția datelor recunoscute oriunde în lume


Nu există nici o modalitate mai bună de a vă pregăti pentru rolul unui responsabil cu protecţia datelor, sau de a vă expune priceperea ca DPO, decât participarea la cursurile de formare pentru a atinge aceste două certificări, cu renume mondial, acreditate ANSI/ ISO.


CIPP/E - Certified Information Privacy Professional/Europe - curs de 2 zile care oferă cunoștinţe GDPR cuprinzătoare, perspectiva și înţelegerea necesare pentru a asigura respectarea și succesul protecţiei datelor în Europa - cuprinde legi pan-europene și naționale de protecție a datelor, terminologii cheie de protecție a datelor și concepte practice privind protecția datelor cu caracter personal și a fluxurilor de date transfrontaliere.


CIPM - Certified Information Privacy Manager - curs de 2 zile care înarmează profesioniști în protecţia datelor confidenţiale cu tot ce au nevoie pentru a stabili, menţine și a gestiona un program de confidenţialitate a datelor în companie pe întregul ciclu de viaţă. CIPMs cunosc regulamentele privind confidenţialitatea, și ei știu cum să le prelucreze și să le implementeze în organizaţiile lor.


CIPT - Certified Information Privacy Technologist - curs de 2 zile ce răspunde nevoilor tot mai mari pe care numai profesioniștii în domeniu le pot completa - securizarea confidențialității datelor în toate etapele ciclului de viață al produselor și serviciilor IT.


CIPP/E - CIPM - Certified Information Privacy Professional and Manager - DPO Ready - curs de 4 zile care oferă cunoștințele necesare pentru a putea ocupa postul de DPO; o combinație a celor două certificări IAPP, CIPP/E și CIPM. Pentru a fi 100% pregătit pentru postul de DPO este recomandat să aveți ambele certificări.


Centrul autorizat de training ITTraining, prin intermediul partenerului său Global Knowlegde, vă pune la dispoziţie cursurile de certificare IAPP – CIPP/E și CIPM. Prin achiziţionarea pachetelor de cursuri aveţi acces atât la materiale și la manuale cât și la vouchere de examen și pachet de membru IAPP valabil 1 an de zile.

Cost:
Curs de 2 zile (CIPP sau CIPM sau CIPT) - 1980 euro* + TVA/cursant
Curs de 4 zile (DPO) - 2754 euro* + TVA/cursant

 

*Pentru minim 3 cursanti din aceeași companie, va rugam sa ne contactați pentru a vă oferi un discount.

Pentru facturare sau alte informații, va rugăm să ne contactați la conferinte@agora.ro

DATA EXACTĂ A CURSULUI VA FI PROGRAMATĂ DUPĂ ÎNREGISTRAREA A CEL PUȚIN 3 PARTICIPANȚI.

 

Locul de desfasurare al cursurilor - Centrul de training autorizat ITtraining - Adresă: B-dul Burebista, nr.4, bl. D13, sc. 4,interfon 126, et.5, Sector 3, București, România.


PREZENTĂRI CURSURI:


Certified Information Privacy Professional

Durată: 2 zile    Cod Curs: CIPP/E

Prezentare generală

Regulamentul General privind Protecţia Datelor (GDPR) intră în vigoare în 2018, sunteţi pregătiţi  Printre amendamentele sale se numără şi obligaţia de a numi un responsabil cu protecţia datelor (DPO), care să fie însărcinat cu monitorizarea conformităţii, gestionarea activităţilor interne de protecţie a datelor, instruirea personalului de prelucrare a datelor, efectuarea de audituri interne şi multe altele. Sunt multe informaţii de asimilat, sunt multe în joc şi există multe oportunităţi pentru profesioniştii în domeniul protecţiei datelor cu pregătire şi educaţie potrivită.
CIPP/E este un curs de două zile ce cuprinde prezentarea legilor paneuropene și naționale privind protecția datelor, terminologia cheie de protecție a datelor și conceptele practice privind protecția datelor personale și fluxurile de date transfrontaliere. Programul CIPP/E a fost elaborat de Asociația Internațională a Profesioniștilor în Confidențialitate (IAPP) și este acreditat conform ISO 17024: 2012.

Cursul se desfăşoară pe o perioadă de 2 zile, iar cursanţii vor beneficia de următoarele materiale incluse:

*    Ghidul de participant CIPP/E oficial IAPP
*    Manual CIPP/E oficial IAPP
*    Simulare de examen CIPP/E oficială IAPP
*    Voucher pentru examen CIPP/E oficial IAPP
*    1 an statut de membru IAPP*
*    Toate materiale de curs cât și examenele aferente vor fi în limba engleză

**   Datele dumneavoastra de contact trebuie furnizate către IAPP pentru înregistrarea ca membru.

Conţinut

Ziua 1
Modul 1 - Principiile şi abordările protecţiei confidenţialităţii
    * Principiile și abordările comune privind confidențialitatea
    * Jurisdicție și industrii
    * Securitatea informațiilor: protejarea informațiilor personale
    * Confidențialitatea online: utilizarea informațiilor personale pe site-uri web și alte tehnologii legate de Internet

Ziua 2
Modul 2 - Confidențialitatea la nivel european
    * Introducere în protecția datelor în Europa
    * Legea și regulamentul european privind protecția datelor
    * Respectarea legislației europene privind protecția datelor și a regulamentului

Cui se adresează: Persoanelor ce doresc să obţină o înțelegere fundamentală a confidențialității informațiilor și a protecției datelor. Persoanelor care sunt interesate să obţină certificare de CIPP/E.

Certified Information Privacy Manager

Durată: 2 zile    Cod Curs: CIPM

Prezentare generală

CIPM este prima şi singura certificare din lume în domeniul gestionării programelor de confidenţialitate. Deţinerea unei certificări CIPM, arată că ştiţi cum să puneţi în practică un program de confidenţialitate pentru organizaţia dumneavoastră cu alte cuvinte, sunteţi persoana calificată pentru a întreprinde operatiunile de zi cu zi de protectia datelor. Programul CIPM a fost elaborat de Asociaţia Internaţională a Profesioniştilor în Protecţia Datelor (IAPP), cea mai mare comunitate globală de informaţii şi resurse din lume. Certificarea CIPM deţine, de asemenea, acreditarea ISO 17024: 2012.

Cu ajutorul acestui curs veţi învăţa cum:
    *  să creaţi o viziune a companiei
    *  se structurează echipa de confidenţialitate
    *  să dezvoltaţi şi să puneţi în aplicare program cadru de confidenţialitate
    *  să comunicaţi părţilor interesate
    *  se măsoară performanţa
    * este structurat un program operaţional de protecţie a datelor

Cursul se desfășoară pe o perioadă de 2 zile, iar cursanții vor beneficia de următoarele materiale incluse:

        * Ghidul de participant CIPM oficial IAPP
        * Manual CIPM oficial IAPP
        * Simulare de examen CIPM oficială IAPP
        * Voucher pentru examen CIPM oficial IAPP
        * 1 an statut de membru IAPP*
        * Toate materiale de curs cât și examenele aferente4vor fi în limba englezăl

**    Datele dumneavoastra de contact trebuie furnizate către IAPP pentru înregistrarea ca membru.

Conţinut

Ziua 1


Modul 1 - Principiile şi abordările protecţiei confidenţialităţii
Modul 2 - Protecţia confidenţialităţii: jurisdicţie şi industrii
Modul 3 - Securitatea informaţiei


Modul 4 - Confidenţialitatea Online

Ziua 2


Modul 1 - Programul de protecţie al datelor personale


Modul 2 - Ciclul de viaţă operaţional al unui program de protecţie al datelor personale:
   

* Evaluează
    * Protejează
    * Meţine
    * Răspunde


Modul 3 - Scenarii Practice

Cui se adresează: Persoanelor ce doresc să obţină o bază de cunoştinţe despre confidenţialitatea datelor personale şi modul de administrare al protecţiei datelor şi confidentialităţii. Persoanelor care sunt interesate să obţină certificare de CIPM.

Certified Information Privacy Professional and Manager - DPO Ready

Durata: 4 zile    Cod Curs: CIPPE-CIPM

Prezentare generală
În acest curs veţi dobândi cunoştinţe fundamentale despre legislația şi practicile privind confidenţialitatea şi protecţia datelor. Veţi învăţa principiile şi abordările privind confidenţialitatea datelor, precum şi principalele modele folosite pentru a adresa acest aspect. În acest curs se vor prezenta atât o introducere a conceptelor legate de securitatea informaţiilor cât şi o introducere în administrarea securităţii informaţionale (framework, administrarea accesului şi identităţii, moduri de control etc). Confidenţialitatea online şi modul în care aceasta interacţionează cu folosirea datelor personale de către tehnologiile bazate pe internet este un alt topic important abordat în acest curs. Cu certificările CIPP/E și CIPM combinate, veți fi echipați în mod unic pentru a îndeplini cerințele DPO ale GDPR.

CIPP/E vă oferă cunoștințele pe care un DPO trebuie să le aibă în legătură cu cadrul legislativ european, iar CIPM oferă aspectele teoretice necesare pentru a conduce politica organizației în materie de protecție a datelor.

Cursul aprofundează întregul context al legislaţiei Europene pentru protecţia datelor personale:

    *   Originile
    *   Instituţiile
    *   Cadrul legislativ
    *  Conceptele protecţiei datelor personale
    *  Principiile fundamentale şi modul lor de aplicare
    *  Criteriile de procesare
    *  Obligaţiile
    *  Drepturile subiecţilor
    *  Confidenţialitatea şi securitatea necesare
    *  Cerinţele legate de notificare
    *  Transferurile de date internaţionale
    *  Modul de supraveghere al conformotăţii cu legislaţia
    *  Modul de aplicare al legislaţiei
    *  Practicile recomandate în Europa cu privire la angajare, supraveghere, marketing direct, outsourcing

Cu ajutorul acestui curs veţi învăţa cum:

    *     Puteţi crea un program de protecţie al confidenţialităţii la un nivel organizaţional
    *     Puteţi dezvolta şi implementa un framework
    *     Puteţi alege şi folosi metrice pentru a măsura eficacitatea programului implementat

Certificările CIPP/E şi CIPM sunt acreditate sub standardul international recunoscut ANSI/ISO 17024:2012 şi recunoscute pentru calitatea şi integritatea programului.

Cursul se desfășoară pe o perioadă de 4 zile, iar cursanții vor beneficia de următoarele materiale incluse:
    *     Ghiduri de participant CIPP/E  şi CIPM oficiale IAPP
    *     Manuale CIPP/E şi CIPM oficiale IAPP
    *     Simulări de examen CIPP/E şi CIPM oficiale IAPP
    *     Vouchere pentru examele CIPP/E şi CIPM ale IAPP - examenele se vor susține la centrul de testare Kryterion
    *     1 an statut de membru IAPP
    *     Toate materiale de curs cât și examenele aferente vor fi în limba engleză

    * *  Datele dumneavoastra de contact trebuie furnizate către IAPP pentru înregistrarea ca membru.

Conținut

Ziua 1

Modul 1 - Principiile fundamentale ale confidențialității informației
Modul 2 - Jurisdicție și industrii

Modul 3 - Securitatea informației

Modul 4  - Confidențialitatea Online

Ziua 2

Modul 5 - Legislația pentru protecția datelor personale Modul 6 - Datele Personale
Modul 7 - Operatori și procesori
Modul 8 - Prelucrarea datelor personale Modul 9 - Informațiile furnizate
Modul 10 - Drepturile subiecților

Ziua 3

Modul 11 - Prelucrarea securizată a datelor Modul 12 - Responsabilitate
Modul 13 - Transferuri de date internaționale
Modul 14 - Modul de supraveghere și de aplicare al legislației
Modul 15 - Conformitate

Ziua 4
Modul 16 - Administrarea Confidențialității
Modul 17 - Modul de guvernanță al unui program de protecție al datelor personale
Modul 18 - Ciclul de viață operațional al unui program de protecție al datelor personale

Cui se adresează: Persoanelor ce doresc să obțină o bază de cunoștințe despre confidențialitatea datelor personale și modul de administrare al protecției datelor și confidentialității. Persoanelor care sunt interesate să obțină certificările de CIPP/E și CIPM.

Certified Information Privacy Technologist

Durată: 2    zile    Cod Curs: CIPT

Prezentare generală

CIPT este prima și singura certificare de acest gen din întreaga lume. Acesta a fost lansat de IAPP în 2014 pentru a răspunde nevoilor tot mai mari pe care numai profesioniștii în domeniu le pot completa - securizarea confidențialității datelor în toate etapele ciclului de viață al produselor și serviciilor IT.

Certificatele CIPT arată că aveți cunoștințele necesare pentru a construi structurile de protecție a datelor din organizația dumneavoastră de la început. În condițiile în care autoritățile de reglementare cheamă profesioniștii din domeniul tehnologiei informaționale să protejeze datele în produsele și serviciile lor, piața profesioniștilor IT instruiți în materie de confidențialitate nu a fost niciodată mai puternică.

Obiective

    *     Concepte și practici critice de protecție a datelor care influențează IT
    *     Așteptările și responsabilitatea privind protecția datelor consumatorilor
   *     Cum să introduceți confidențialitatea în stadiile incipiente ale produselor și serviciilor IT pentru controlul costurilor, acuratețea și viteza la piață
    *     Cum se stabilesc practici de protecție a datelor pentru colectarea și transferul de date
    *    Cum să preveniți problemele de protecție a datelor în Internetul obiectelor
   *   Cum să protejeze datele în clasificarea datelor și tehnologiile emergente, cum ar fi cloud computing, recunoașterea facială și supravegherea.
    *   Cum să comunicați problemele de protecție a datelor cu parteneri precum managementul, dezvoltarea, marketingul și legalitatea

Cursul se desfăşoară pe o perioadă de 2 zile, iar cursanţii vor beneficia de următoarele materiale incluse:
    *    Ghidul de participant CIPT oficial IAPP
    *     Manual CIPT oficial IAPP
    *    Simulare de examen CIPT oficială IAPP Voucher pentru examen CIPT oficial IAPP
    *    1 an statut de membru IAPP*
    *    Toate materiale de curs cât și examenele aferente vor fi în limba engleză

**  Datele dumneavoastra de contact trebuie furnizate către IAPP pentru înregistrarea ca membru.

Conţinut

Ziua 1
Modulul 1: Fundamentele confidențialității informațiilor
    *     Principiile și abordările comune privind confidențialitatea
    *     Jurisdicție și industrii
    *     Securitatea informațiilor: protejarea informațiilor personale
    *     Confidențialitatea online: utilizarea informațiilor personale pe site-uri web și alte tehnologii legate de Internet

Ziua 2
Modul 2 - Confidențialitatea în tehnologie
    *    Înțelegerea nevoii de confidențialitate în mediul IT
    *    Concepte de bază privind confidențialitatea
    *    Reguli și standarde care influențează confidențialitatea în IT
    *    Confidențialitate în sisteme și aplicații
    *    Probleme de confidențialitate online
    *    De-identificarea și anonimizarea informațiilor cu caracter personal
    *    Cloud Computing

Cui se adresează

    *     Persoanelor ce doresc să obţină o înțelegere fundamentală a confidențialității informațiilor și a protecției datelor.
    *     Persoanelor care sunt interesate să obţină certificare de CIPT.
    *     Ofițerii de protecție a datelor
    *     Manageri și administratori IT
    *     Managerii de înregistrări
    *     Dezvoltatori de sisteme
    *     Specialiști în securitatea IT
    *     Oricine construiește și dezvoltă sisteme informatice
 

Cost:
Curs de 2 zile (CIPP sau CIPM sau CIPT) - 1980 euro* + TVA/cursant
Curs de 4 zile (DPO) - 2754 euro* + TVA/cursant

 

*Pentru minim 3 cursanti din aceeași companie, va rugam sa ne contactați pentru a vă oferi un discount.

 

Pentru facturare sau alte informații, va rugăm să ne contactați la conferinte@agora.ro

DATA EXACTĂ A CURSULUI VA FI PROGRAMATĂ DUPĂ ÎNREGISTRAREA A CEL PUȚIN 3 PARTICIPANȚI.

Locul de desfasurare al cursurilor - Centrul de training autorizat ITtraining - Adresă: B-dul Burebista, nr.4, bl. D13, sc. 4,interfon 126, et.5, Sector 3, București, România.